De la Iverkip la Oban, partea 1

Ca un rezumat la cum am ajuns unde începe povestea: am plecat din Bretania, de la Brest, in aprilie 2017, am trecut Canalul Mânecii și Marea Irlandei până când am ajuns în Scotia. Povestea aceasta și urmatoarea descriu ultima parte a sezonului, un sezon in care am navigat 1.000 de mile marine dintre care 850 solitar.

Am început drumul către locul de iernat pentru barcă după jumătatea lui septembrie 2017 din Marina Iverkip, aflatî pe malul estic al lui Firth of Clyde. Destinatie finală urma să fie Marina Dunstaffnage, lângă Oban. 
Cuvântul firth poate fi tradus prin fiord numai că este folosit in Scotia pentru a descrie golfuri, canale intre insule cât si strâmtori. În Highland golfurile și strâmtorile sunt denumite loch, pentru inducerea completă în eroare.

The Firh of Clyde este un golf adânc format prin deplasarea ghețarilor în era glaciară și în care se varsă, printr-un estuar, râul Clyde după ce străbate orasul Glasgow. Aici se face sailing tot anul, la adăpost de vânturile din Atlanticul de Nord iar mareele si curenții de maree sunt relativ mici. Sunt foarte multe marine care ofera o buna protecție și unde poți apela la toată gama de servicii de reparații și mentenanță. Tot aici se afal și cea mai mare marină din Scotia, Marina Largs.

Marina Largs

Am pornit la prânz către Portul Bannatyne pe Insula Bute, aflat la doar 10 mile distanță. Intrasem în febra plecării, trebuia sa părăsesc urgent marina, simțeam că stătusem prea mult la mal și trebuia să simt din nou miscarea bărcii, foșnetul velelor și să privesc țărmul dinspre larg.
Port Bannatyne este un sat mic și liniștit care beneficiază de o marină, două pub-uri și oficiu poștal. Se află la 30 de minute cu autobuzul de Rothesay, cel mai important oraș de pe Insula Bute. Fusesem acolo cu o lună în urmă când am descoperit o așezare înfloritoare, o atracție turistică importantă și locul de plecare în explorarea insului.
Atunci am făcut o acostare într-o marină minusculă, sa-i spunem dificila, din cauza unui vânt și a unui curent care nu acționau așa cum mi-ar fi fost mie de folos. După ce am folosit bow-thrust-ul la greu prietenul cu care eram pe barca a profitat de de cei 1.90 metri inaltime si a reusit să sară pe mal. Domnul de la marină a tțnut sa puncteze ironic că nu a fost ușor să ajungem la mal. La plecare am cerut prin radio să fie ridicat podul mobil aflat cam la 20-25 de metri de barca, ca sa putem iesi. "Daca esti asa de amabil sa privesti intr-acolo o sa vezi ca podul este ridicat" a venit raspunsul din turnul de control. 
Insula Bute dă numele celei de a doua regiuni administrative, ca marime, din Scotia, Argyle and Bute (in Scottish Gaelic Earra-Ghàidheal agus Bòd  pentru cunoscători) și este frecventată de cei care iubesc natura, sporturile nautice, biciclitul sau birdwatching-ul.
Am legat barca la pontonul pentru vizitatori și am coborât să mă rasfăț cu un ale inainte de a ma retrage in cabina pupa pentru o bine-meritata odihna dupa o zi lunga de navigatie în care am parcurs10 mile.
A doua zi ploua mărunt și nu am putut ridica drona pentru o poza-două așa că am făcut o plimbare pe faleza satului după care am pornit spre nord, pe canalul ce desparte insula de țărm. Mai fusesem pe acest canal și îmi plăcuse foarte mult chiar dacă are o porțiune foarte îngustă, stâncoasă, cu adâncimea de 4 metri, însă bine balizată. Canalul se cheama East Kyle of Bute, pe partea cealaltă a insulei numindu-se West Kyle of Bute. Pe maluri, teren de golf, case pitorești și ici-colo câte o biserică. Am mers cu motorul, vântul fiind undeva la 10 noduri și ar fi trebuit să merg în volte pe o laățime de jumătate de milă.

East Kyle of Bute

Odată intrat pe canalul din vestul insulei am putut să ridic velele, mă rog, să le desfășor, genovezul de pe Furlex și randa din catarg. Înaintam cu 3 noduri, fără valuri, printre malurile verzi si evident, pe o ploaie măruntă. Spre capătul canaluilui am cuplat wind vane-ul, în traducere "paletă de vânt". Este un dispozitiv nou la bord, l-am montat cu o lună înainte in Marina Troon și nu ratez nicio ocazie sa îl folosesc. Modelul ales a fost Hydrovane, poate cel mai performant de pe piață, cu o lungă listă de referință. În două vorbe, este vorba despre o paletă din pânză așezată paralel cu vântul, reglabilă ca unghi, și orice deviere spre stanga sau dreapta face să o incline, inclinare transmisa printr-un angrenaj la un safran independent. În acest mod se corectează direcția bărcii astfel încât paleta să rămână tot timpul paralelă cu vântul. Este un soi de pilot automat care ține unghiul față de vânt setat constant față de vânt. Avantajul este că nu consumă energie electrică și iți oferă și o cărmă de rezervă, just in case.

După câteva ore de relaxare dupa navigatia din ziua trecută, am intrat în Loch Ranza, aflat pe Insula Arran, unde se află ruinele unui castel cu același nume, unul din cele peste 2.000 de castele construite în ultimi 900 de ani. 

Ruinele Castelui Lochranza

Cu exceptia unui dig unde acosteaza ferry-ul ce face legatura cu Peninsula Kyntire, la Crossaig, nu exista alt loc unde sa legi barca la mal asa ca am hotarat sa imi petrec noapte legat la o baliza. Chiar era sa ma prinda noaptea incercand sa prind una, abia a patra oara am reusit. Tehnica cand esti singur la bord, in vorbe, este simpla: faci un lasou foarte larg, cu un nod fix, nu ca de spanzuratoare, te apropii de baliza si cand ajunge intr-unul din borduri, in dreptul cockpitului, arunci lasoul peste baliza si el se prinde de lantul balizei dupa care o aduci in prova. Legi o saula, un lant, cei nevoie dupa cum zice prognoza vremii, dupa care desfaci nodul lasoului si recuperezi saula. Ultima data facusem asta cu vreo doua luni in urma pe partea estica a insulei, la Lamlash, cand mi-a iesit din prima.

Bătrâna Doamnă la baliză

Seara a fost cu program de cabană: gândit, gătit, citit, văzut un film de pe CD la teveu si iară gândit până am adormit. 
La ce m-am gândit? Din Firth of Clyde, unde mă aflam, aveam două opțiuni pentru a trece de Peninsula Kyntire înspre Sound of Jura si de acolo, spre nord, la Oban.
Prima variantă, cam de o sută de mile, însemna să dublez capul Mull of Kyntire și să fac față curenților de maree foarte violenți atât in drepul capului cât si la ieșirea din Sound of Jura
A doua variantă ar fi însemnat să trec prin Canalul Crinan, scurtând drumul la jumătate, adică la 50 de mile și să înfrunt curenții doar la ieșirea din sound.
Concluzia a fost să o iau un pic către canal, la Marina Portavadie ca să pot cugeta doua-trei zile, cât va ține furtuna adusă de un câmp de joasă presiune ce se apropia de coastele scoțiene. Am pornit cu noaptea în cap pentru că vântul începuse deja să se întețească, în jur de 20 de noduri, și nu se prevestea nimic bun. Să fi rămas la baliză ar fi fost incomfortabil, vântul era din NW si ar fi împins toata hulă în loch plus că epuizasem activitățle la bord seara trecută (e drept, nu si whiskey-ul Ardbeg cu aromă de petrol).
A trebuit să parcurg cele 10 mile spre nord cu motorul și vântul prova-babord, între două foi ca de plumb: marea și cerul. Intrarea în marină este destul de îngustă, aproximativ 15 metri, și a trebuit să iau în calcul deriva de vânt ca să nu fiu împins spre capul digului. Vântu depașea adesea 25 de noduri și mi-am pregătit bordul tribord cu baloane pentru acostarea la ponton.
Marina este construită intr-un fel de buzunar destul de îngust, lat cam de o sută de metri, care a fost folosit pentru activități industriale în trecut. Aici s-a dezvoltat un centru Spa, cazare în vile luxoase, există două restaurante și se organizează conferințe ăi evenimente.
Până să aflu toate acestea a trebuit sa leg mai întâi barca la mal. Vantul era mai slab în interiorul marinei, poate 15 noduri, dar era ăi rotit din cauza reliefului. Când am vrut să apropii tribordul de ponton, nu a fost să fie! Vântul a împins barca de la ponton, noroc cu un scoțian de treabă care a sărit de pe barca lui, a luat o saula de la barca mea și am rezolvat acostarea. 
Am folosit mai multe saule pentru a asigura barca la ponton. Peste noapte vântul a suflat cu rafale de până la 35 de noduri din tribord și asta în marina bine protejată.

Am ramas aici două nopți, cu program de Spa, mi-am făcut prieteni româniă veniți aici să câstige poate o paine mai alba decat acasa. La masa am mai fost servit de o doamna din Polonia care venise in Scotia cu copilul.
De la fereastra piscinei acoperite am văzut bărci înaintând cu greu și intrând în marină pe un vânt și o mare dezlănțuită.

Discuția cu mine însumi rămăsese deschisă: Mull of Kyntire sau Canalul Crinan.
L-am mai ascultat odată pe youtube pe Paul McCartney&Wings cu cântecul Mull of Kyntire, suna frumos, poetic dar pilot book-ul vedea altfel lucrurile după ce lăsai în pupa farul și porneai spre nord (voi vorbi mai pe larg în partea a doua a povestirii despre ce puteam găsi pe acolo).
Canalul Crinan părea opțiunea logică până la un punct. Mă aflam la doar 10 mile (din nou 10 mile) de Ardrishaig pe unde se intra pe canal.  
Canalul are aproximativ 14 km lungime si a fost deschis navigatiei in 1801 dupa 7 ani de la începutul lucrărilor și are 15 ecluze si 7 poduri mobile. 

Canalul Crinan

Fiind singur pe barca, ar fi trebuit sa inchiriez pesonal care sa ma asiste la manevrele din ecluze cât si pe drum, la pontoanele de așteptare. Fiind deja sfârșitul lui septembrie, găsirea a 3-4 oameni putea fi o problemă. Chiar scurtând drumul cu 50 de mile tot nu scăpam de ce era mai rău din partea curenților de maree care erau prezenți în ultima parte a drumului.
În plus, pentru că nu mă grăbeam și voiam sa mai vad câte ceva, am hotărât să aleg totuși drumul mai lung, pe la Mull of Kyntire adică pe la capătul peninsulei.
Dupa două zile de huzur la Spa, mai puțin drumul până acolo pe ploaie ăi vânt, am pornit pe 24 septembrie pe la ora zece către Cambeltown, aflat la 30 de mile spre sud. Frontul rece trecuse și în urma lui rămăsese un aer curat, spălat de ploaie, cu vizibiltate bună și o temperatură de 10-12 grade Celsius. Am plecat cu vele si cu windvane-ul pus la lucru pe un vant din traver de 12-15 noduri. Am lasat in babord Lochul Ranza, un alt castel in tribord, Saddell, si la ora patru intram pe canalul dintre țărm și Insula Davaar către portul și marina orașului.

Farul de pe Insula Davaar

Am găsit loc în mica marină și un domn în vârstă a venit să mă salute și să mă întrebe dacă vreau să plătesc acum. Dacă nu, nu-i nicio problemă, este o cutie pe țărm unde pot lăsa banii înainte de plecare. Pentru că aveam cash, am plătit marina pentru o noapte și am cerut detalii despre pericolele și planificarea drumului meu spre sudul peninsulei.
Numele orașului a fost dat după contele Archibald Cambell care l-a fondat în anul 1667.
În trecut, locuitorii îl numeau " capitala mondială a wiskey-ului single malt", aici fiind numai puțin de treizeci de distilării. Vremurile de glorie au apus și astăzi, la puțin peste 4.000 de locuitori, mai există doar trei: Springbank, Glengyle și Glen Scotia. Dupa ce vezi o distilărie undeva parca numai esti tentat sa mai vizitezi inca si inca una. Până la urma vorbim de un mare alambic.

Apus de soare în Portul Cambeltown

Rezerva mea de Ardbeg era la un nivel liniștitor nu insă si rezerva de alimente. 
Ardbeg-ul se face pe o mică insulă, Islay, unde mai sunt încă șapte distilării.
Am combinat o plimbare prin oraș cu o vizită la Tesco Metro astfel încât să nu îmi lipsească ceva de la bord din ale gurii.
Cu toate informațiile culese, cu prognoza la zi și calculele curenților de maree verificate m-am culcat cu gândul la ce avea să mă aștepte începând de a doua zi, ceva ce mi se părea a fi cea mai palpitantă aventură a mea legată de navigația cu vele.