19.04
Am fixat destinatia, capul de nord al insulei Rhodos, si am vazut ca am aproape saptezeci de mile de mers. Vantul inca dormea asa ca am lasat motorul sa mearga iar eu m-am intins in cockpit. Era a sasea oara cand faceam drumul acesta pe care il consider tare plictisitor. Dupa ce treci de insulitele din dreptul Kalkanului nu mai ai nimic, mare libera.
Noroc cu rose-ul de ieri care imi dadea o stare de moleseala placuta, multumesc cerului ca nu ma durea capul. Am motait mai tot drumul, cu radarul si Automatic Identification System (AIS) puse pe alarma. M-au trezit de cateva ori, mai un vapor, mai un pescador, in rest liniste si pace.
La vreo cinsprezece mile de Rhodos s-a trezit si vantul, fix din prova, asa ca am mers mai departe cu motorul.
Am ancorat in acelasi loc ca si acum doi ani, ca si acum un an, langa un bastion din vechea cetatea ramasa de la Cavalerii Ioaniti. Doar o barca aflata la inceput de sezon se mai afla acolo unde vara este greu sa gasesti un loc ca sa lasi ancora. Rhodosul, in buna traditie balcanica, are o marina care nu este gata. Am mancat ceva dupa care m-am uitat la "Lawrence of Arabia" inca cu nostalgia desertului in minte dupa expeditia de doua saptamani pe platoul Gilf El Gebir.
Noaptea m-a trezit de cateva ori lantul ancorei, smucit de rafale. Vazusem la vecini ca pusesera un amortizor la lant dar eu, mai intelept, am zis ca nu-i nevoie...
Amortizorul cu pricina este o bucata de saula din nailon de 1,5-2 m cu un carlig la un capat. Carligul se prinde pe lant iar celalalt capat se leaga la un tachet. Se slabeste apoi putin lantul astfel incat, la un soc, intai se intinde saula si apoi lantul asa ca socul este absorbit in mare masura.
Dimineata am mai facut putina ordine si am plecat pe la ora zece. Vantul 12-17 noduri din vest, adica din prova. Am ridicat velele si am mers in volte. Pana la urma nu am nicio graba si daca ieri a fost ziua motorului, astazi este ziua velelor.
In ultimile sezoane am fost mai mereu cu ochii pe time table-uri, ca au fost pentru avioane, pentru urgente la birou sau mai stiu eu ce. Asa ca vrand-nevrand, trebuia sa ma grabesc. Daca vantul era din directia gresita sau prea slab, solutia era motorul. Mi-am definit si un indicator, SAM, adica Sails Against Motor si am calculat ca acest indicator era cam de fifty-fifty, prea mult pentru o barca cu panze... Asa ca azi am facut de la Rhodos pana in Symi 7 ore, parcurgand 20 de mile. Am pus motorul cand vantul ajunsese la sase-sapte noduri si am mers cu el doar o ora.
Am povestit in postarea "La vest de Rhodos, prin Dodecaneze" mai multe despre insula, atractiile ei si extraordinara asezare a orasului.
In Symi mi-am facut intrarea oficiala in Grecia, cu patalama si stampilele de rigoare.
Am luat masa la o mica taverna, servit fiind de o lituanianca blonda, maritata cu un grec de pe insula. Lucra la afacerea familiei, socrii ei avand carciuma de pe malul apei.
A venit aici sa lucreze si s-a indragostit mai intai de insula si apoi de sotul ei (a tinut sa sublinieze acest fapt). I-am spus ca si eu sunt indragostit de insula si ca o consider pe locul intai in preferintele mele pentru insulele grecesti pe care le-am vizitat pana acum.
A doua zi am pornit pe la ora zece dupa ce mi-am improspatat proviziile, in special cu paine si placinte cu branza. Stiam o brutarie la capatul golfului care le facea la vedere, intr-un cuptor cu lemne.
La nordul insulei este o mica trecere intre Symi si insula Nimos, foarte ingusta si cu adancimea apei mai mica de 5 metri. Am mai trecut pe aci dar mereu am un sentiment de teama cand vad fundul albicios cam prea aproape, dupa gustul meu, de suprafata apei.
Am trecut cu bine si am oprit motorul. Aveam vant de pupa de 12 kt si am zis sa pun velele in "fluture", adica randa pe un bord si focul pe celalalt, ajutat de tangon. Nu am mai facut-o niciodata singur asa ca am transpirat un pic. Am terminat operatiunea exact cand vantul a cazut la 3-4 kt si s-a rotit cu 90 de grade! Am sucit si eu barca cu prova catre malul turcesc, macar sa fac o poza.
Am facut poza si am lasta velele jos pe un vant variabil intre unul si doua noduri.
Asta se intampla pe la unsprezece. Amintesc ce am zis de "time-table" asa ca cinci ore am facut plaje, am facut dus, am citit si am gatit salata de rosii langa o bucata de pizza cumparata dimineata. Vantul a mai avut reveniri anemice, cand din pupa cand din traver, dar nimic serios.
Pe la patru si jumatate m-am plictisit totusi si am pornit motorul cu intentia sa ajung la cap Eveboyn. Dupa o ora si jumatate a inceput sa sufle vantul cu 12-14 kt din est, adica din pupa, insa nu mai aveam incredere. Numai ca atunci cand am ajuns la Golful Buyuk, unde voiam sa ancorez, acesta era deschis spre est asa ca nu ar fi fost o noapte confortabila.
M-am hotarat brusc, am oprit motorul, am ridicat velele si am plecat cu vant de traver de 14-16 kt catre insula Nisyros, aflata la 10 NM. Fusesem in doua randuri si stiam marina foarte bine asa ca puteam sa ajung si noaptea.
Insula face parte din Arcul Vulcanic al Marii Egee, ca si Kos, Astypalaia, Santorini si Milos. In postarea "La vest de Rhodos, prin Dodecaneze" am descris pe larg si insula si arcul vulcanic care a framantat Marea Egee in ultimele milenii.
Am ajuns pe la opt si jumatate in marina din Pali si, cu ultima geana de lumina, m-am legat cu tribordul la mal, frecand usor cu chila o piatra din digul de aparare.
Masa de seara am luat-o la Taverna Salonikios unde am mancat si anul trecut, in vara.
Patroana m-a recunoscut imediat asa ca m-am simtit ca acasa cu saganaki, salata greceasca si cartofi prajiti. Vinul rose Makedonikos si-a meritat prezenta la masa, reusind sa termin toata sticla, fara niciun ajutor.
Dimineata am decis sa merg catre NW, catre insula Levitha, despre care am citit ca are o famile formata din trei persoane ca locuitori permanenti. Am pus vele imediat ce am iesit din mica marina, vantul sufland din SE cu 12-15 kt. Am lasat pe dreapta insula Gyali, unde este o intensa exploatare de piatra ponce - asa ca putem vorbi despre cum se muta o insula cu vaporul.
Vantul insa m-a lasat in apropierea capului vestic al insulei Kos, scazand la 8-10 kt.
Am zis ca este momentul sa asez velele una pe o parte si alta pe partea cealalta. Exact ca in Symi, cand aproape am terminat, vantul a inceput sa sufle cu doua-trei noduri din directie variabila. M-am uitat lung in zare, m-am abtinut sa zic ceva ce i-ar putea supara pe zeii Olympului sub a caror jurisdictie ma aflam si am strans focul.
Am pus motorul pret de o ora, am dublat capul si a venit si vantul, din pupa, cu vreo 14 kt. Pupa curat. Am ales sa merg in zigzag, cu ampanari, ca sa merg totusi. Partea enervanta era ca directia vantului varia cam cu 15 grade, de o parte si de alta fata de pupa, asa ca am pus un preventer, adica am blocat ghiul ca sa nu faca ampanari de capul lui.
Cam atunci au aparut si delfinii, doi la numar, considerand barca o jucarie tocmai buna cu care sa se distreze.
Pe seara am ajuns la insula, o adevarata minune in mijlocul Marii Egee.
Am avut ceva ezitari pana am nimerit intrarea in golful lung, ca un buzunar, care proteja bine indiferent de directia vantului.
Parerile netului erau impartite: ba ca nu ar fi locuita, ba ca ar fi 3 locuitori. Cartea pilot a Marii Egee insa vorbeste de niste pastori, oi si capre care s-ar afla totusi pe insula.
Misterul s-a lamurit repede, a aparut un domn care a venit cu barca la mine pentru taxa de baliza, 7 euro. Puteai sa alegi sa stai la ancora pe gratis insa este mai comod si mai sigur sa te legi de o baliza. De la el am aflat ca sunt 9 persoane pe insula, vara numarul crescand la 13, cand vin si rudele sa locuiasca acolo. Toti apartin unei singure familii, familia Kamosos. Grecia are cam 3000 de insulite, multe fara nume sau cu nume cunoscute doar de pescarii de pe insulele invecinate. Levitha, cu o suprafata de nici 10 kmp, este cumva la granita dintre cunoscut si necunoscut, fiind un loc izolat si pomenit inca din antichitate, aparand in legendele grecesti: Dedal si Icar au zburat peste aceasta insula.
Este ideala pentru cei care viseaza la un loc izolat, fara GSM, internet, alarme de salvare sau politie si fara trafic.
Dupa micul dejun m-am plimbat pe insula si am descoperit casa celor care locuiau acolo.
O adevarata ferma, cu panouri solare, generator eolian si cu sisteme de colectare a apei de ploaie. Cum pana acolo am vazut pe putin o suta de capre si oi, dar si un frumos ogor cultivat, pot spune ca nu o duceau rau. Mai mult, dispuneau si de o plaje privata, proprietatea fiind inconjurata cu un gard de piatra, banuiesc ca sa nu intre caprele inauntru; ca de hoti, nici vorba.
La fiecare pas, in fiecare tufis o capra cu unul sau doi iezi. Niciodata nu am vazut atatea capre la un loc!
Seara am terminat de vazut Lawrence of Arabia, cam naiv as spune, dar trebuie luat in considerare cand a fost facut. Am inceput sa ma uit la Jacques Cousteau, "The Silent World.". Extraordinar film despre inceputurile cercetarii marine cu nava "Calypso", despre acei minunati pioneri ai scufundarilor, fara costume de neopren si expunandu-se unor riscuri inca necunoscute la inceputurile scufundarilor autonome.
Cu un vantul de pranz de 16-18 kt la inceput, am ajuns cu 22 kt dinapoia traverului in insula Leipsoi pe la ora cinci. Insula se afla intre Patmos si Leros si incearca sa atraga turisti la concurenta cu vecinele ei mai dezvoltate. Cu cateva biserici si o icoana facatoare de minuni, orasul-capitala Lipsi nu atrage prin nimic special. O asezare care prospera din mierea de albine, branza, vin si tesaturi, insa foarte curata, dezvoltand un program de sortare si reciclare a gunoaielor, program despre care esti instiintat imediat ce ai debarcat.
Seara mi-am petrecut-o la o taverna cu wi-fi si vin rose Makedonikos, bine cunoscut deja.
Zi lunga si grea!
M-am trezit in camera mea de la Hotelul Kekova din Kas. Am dormit aici patru nopti si in fiecare seara tarziu sau dimineata devreme se muta mobila, se trantesc usi cu dusmanie sau se parcheaza ceva cu mult zgomot pe undeva. Am facut check-out-ul cu o bombaneala in barba si m-am dus la marina. Astazi este ziua cea mare: Batran Doamna va fi lansata la apa!
Am lucrat trei zile pe barca intr-un ritm care nu m-a facut sa transpir.
Am deblocat patru din cinci robinete din coca, unul nu s-a lasat nici cu slujbe!
Am montat un senzor pentru nivelul apei in rezervor dupa ce anul trecut am ramas de doua ori fara apa pe la ceva spre patruzeci de grade... Acum macar suntem pregatiti moral, stim din vreme ca va trebui sa ne spalam cu 200 ml apa din sticlele cu apa de baut, ca in desert.
In schimb cei de la marina au dat cu vopsea antivegetativa foarte profesional si foarte repede asa ca pe la pranz incepe lansarea la apa.
Am facut revizia la motor si bine am facut! Filtrele decantoare erau pline cu apa si cu un fel de gel ca urmare a unor bacterii ce traiesc in apa din motorina. Mecanicul a curatat filtrele, a schimbat uleiul la motor si reductor si a pus filtre noi de ulei si combustibil.
Am apelat la un birou din marina pentru formalitatile de iesire din Turcia, pentru suma de 70 euro ei ocupandu-se de relatia cu vama, politia de frontiera si cu cine mai trebuie ca sa pot parasi Turcia fara vreo vedeta de patrulare dupa mine. Asa am procedat mereu, atat pentru intrare cat si pentru iesire, si niciodata nu m-a intrebat nimeni cand plec sau sa fi venit cineva la barca. De data asta insa o minte odihnita de la poitia de frontiera a vrut sa vada barca plecand de la mal.
Au venit la ora doua, numai ca mecanicul era bagat pana la gat in motor asa ca, cu chiu cu vai, au amanat plecarea pentru ora patru. Cu cateva minute inainte de ora fixata s-au prezentat din nou ca sa ma vada plecand, insa nu terminase cel cu velele o cusatura la randa. Au stat mustacind pana a terminat dupa care mi-au inmanat pasaportul si cat pe aci sa imi faca vant cu mana lor de la mal, numai sa ma vada plecat.
Am apelat la un birou din marina pentru formalitatile de iesire din Turcia, pentru suma de 70 euro ei ocupandu-se de relatia cu vama, politia de frontiera si cu cine mai trebuie ca sa pot parasi Turcia fara vreo vedeta de patrulare dupa mine. Asa am procedat mereu, atat pentru intrare cat si pentru iesire, si niciodata nu m-a intrebat nimeni cand plec sau sa fi venit cineva la barca. De data asta insa o minte odihnita de la poitia de frontiera a vrut sa vada barca plecand de la mal.
Au venit la ora doua, numai ca mecanicul era bagat pana la gat in motor asa ca, cu chiu cu vai, au amanat plecarea pentru ora patru. Cu cateva minute inainte de ora fixata s-au prezentat din nou ca sa ma vada plecand, insa nu terminase cel cu velele o cusatura la randa. Au stat mustacind pana a terminat dupa care mi-au inmanat pasaportul si cat pe aci sa imi faca vant cu mana lor de la mal, numai sa ma vada plecat.
Uite asa am fost izgonit dupa pamant pagan in ajunul Pastelui!
Noroc cu grecii si minunata lor insula Kastelorizzo, aflata la o aruncatura de bat de Kas. Dupa ce am iesit din lungul golf unde se afla marina, am pus focul pentru un vant de 15 noduri si am ajuns viu si nevatamat pe insula, distanta intre tarm si insula fiind cam de doua mile. La greci, ca la greci: petreceri la tavernele de pe cheu cu fripturi de post si vin din belsug plus un sirtaki dansat pe cheu, cu mic, cu mare.
Aici, alta minune birocratica: pentru ca insula este in prefectura Rhodos iti trebuie un agent desemnat de la centru pentru intrare in Grecia. Ma apuc si ii zic domnului ca nu-i bai, imi voi face face intrarea in Rhodos sau Kos ca eu oricum merg spre nord. Nu se poate, trebuie sa imi fac intrarea! Normal, nu putea, oficial, sa imi spuna ceea ce, dealtfel, mai facusem de atatea ori: sa stau acolo fara formalitatile de intrare facute. Tot nu aveam treaba asa ca m-am dus la agent. Cum era de asteptat dupa harmalaia de pe cheu, biroul era inchis.
Cu constiinta incarcata ca ma aflu ilegal pe pamant elen, am servit un cotlet de porc cu salata si cartofi la bunul meu prieten Adrian, a carui familie este in Ploiesti, ospatar la Restaurantul Lazarakis, si m-am mai intretinut si cu un napolitan veritabil care nu stiu ce cautase in Liban si Cipru, ca acum sa vina pe aceste meleaguri.
 |
| Kastellorizo |
Pe Adrian il stiu de aproape doi ani si mult vin a mai curs prin carafele aduse de el cat am stat in Kas Marina si am trecut apa pentru un pahar, doua. Spre rusinea mea, acum am plecat de acolo cu un pahar din restaurantul lui uitat pe barca.
La patru si jumatate m-am trezit fara nici un motiv, m-am zvarcolit un pic in pat pana m-am hotarat: pornesc! La cinci ieseam printre balizele portului, intrebandu-ma daca ma vor mai purta vreodata vanturile pe aceasta minunata insula, aflata cumva in afara drumurilor obisnuite cu barca.
La patru si jumatate m-am trezit fara nici un motiv, m-am zvarcolit un pic in pat pana m-am hotarat: pornesc! La cinci ieseam printre balizele portului, intrebandu-ma daca ma vor mai purta vreodata vanturile pe aceasta minunata insula, aflata cumva in afara drumurilor obisnuite cu barca.
Am fixat destinatia, capul de nord al insulei Rhodos, si am vazut ca am aproape saptezeci de mile de mers. Vantul inca dormea asa ca am lasat motorul sa mearga iar eu m-am intins in cockpit. Era a sasea oara cand faceam drumul acesta pe care il consider tare plictisitor. Dupa ce treci de insulitele din dreptul Kalkanului nu mai ai nimic, mare libera.
Noroc cu rose-ul de ieri care imi dadea o stare de moleseala placuta, multumesc cerului ca nu ma durea capul. Am motait mai tot drumul, cu radarul si Automatic Identification System (AIS) puse pe alarma. M-au trezit de cateva ori, mai un vapor, mai un pescador, in rest liniste si pace.
La vreo cinsprezece mile de Rhodos s-a trezit si vantul, fix din prova, asa ca am mers mai departe cu motorul.
 |
| Rhodos, la ancora |
Noaptea m-a trezit de cateva ori lantul ancorei, smucit de rafale. Vazusem la vecini ca pusesera un amortizor la lant dar eu, mai intelept, am zis ca nu-i nevoie...
Amortizorul cu pricina este o bucata de saula din nailon de 1,5-2 m cu un carlig la un capat. Carligul se prinde pe lant iar celalalt capat se leaga la un tachet. Se slabeste apoi putin lantul astfel incat, la un soc, intai se intinde saula si apoi lantul asa ca socul este absorbit in mare masura.
Dimineata am mai facut putina ordine si am plecat pe la ora zece. Vantul 12-17 noduri din vest, adica din prova. Am ridicat velele si am mers in volte. Pana la urma nu am nicio graba si daca ieri a fost ziua motorului, astazi este ziua velelor.
In ultimile sezoane am fost mai mereu cu ochii pe time table-uri, ca au fost pentru avioane, pentru urgente la birou sau mai stiu eu ce. Asa ca vrand-nevrand, trebuia sa ma grabesc. Daca vantul era din directia gresita sau prea slab, solutia era motorul. Mi-am definit si un indicator, SAM, adica Sails Against Motor si am calculat ca acest indicator era cam de fifty-fifty, prea mult pentru o barca cu panze... Asa ca azi am facut de la Rhodos pana in Symi 7 ore, parcurgand 20 de mile. Am pus motorul cand vantul ajunsese la sase-sapte noduri si am mers cu el doar o ora.
Am povestit in postarea "La vest de Rhodos, prin Dodecaneze" mai multe despre insula, atractiile ei si extraordinara asezare a orasului.
In Symi mi-am facut intrarea oficiala in Grecia, cu patalama si stampilele de rigoare.
Am luat masa la o mica taverna, servit fiind de o lituanianca blonda, maritata cu un grec de pe insula. Lucra la afacerea familiei, socrii ei avand carciuma de pe malul apei.
A venit aici sa lucreze si s-a indragostit mai intai de insula si apoi de sotul ei (a tinut sa sublinieze acest fapt). I-am spus ca si eu sunt indragostit de insula si ca o consider pe locul intai in preferintele mele pentru insulele grecesti pe care le-am vizitat pana acum.
A doua zi am pornit pe la ora zece dupa ce mi-am improspatat proviziile, in special cu paine si placinte cu branza. Stiam o brutarie la capatul golfului care le facea la vedere, intr-un cuptor cu lemne.
La nordul insulei este o mica trecere intre Symi si insula Nimos, foarte ingusta si cu adancimea apei mai mica de 5 metri. Am mai trecut pe aci dar mereu am un sentiment de teama cand vad fundul albicios cam prea aproape, dupa gustul meu, de suprafata apei.
Am trecut cu bine si am oprit motorul. Aveam vant de pupa de 12 kt si am zis sa pun velele in "fluture", adica randa pe un bord si focul pe celalalt, ajutat de tangon. Nu am mai facut-o niciodata singur asa ca am transpirat un pic. Am terminat operatiunea exact cand vantul a cazut la 3-4 kt si s-a rotit cu 90 de grade! Am sucit si eu barca cu prova catre malul turcesc, macar sa fac o poza.
Am facut poza si am lasta velele jos pe un vant variabil intre unul si doua noduri.
Asta se intampla pe la unsprezece. Amintesc ce am zis de "time-table" asa ca cinci ore am facut plaje, am facut dus, am citit si am gatit salata de rosii langa o bucata de pizza cumparata dimineata. Vantul a mai avut reveniri anemice, cand din pupa cand din traver, dar nimic serios.
Pe la patru si jumatate m-am plictisit totusi si am pornit motorul cu intentia sa ajung la cap Eveboyn. Dupa o ora si jumatate a inceput sa sufle vantul cu 12-14 kt din est, adica din pupa, insa nu mai aveam incredere. Numai ca atunci cand am ajuns la Golful Buyuk, unde voiam sa ancorez, acesta era deschis spre est asa ca nu ar fi fost o noapte confortabila.
M-am hotarat brusc, am oprit motorul, am ridicat velele si am plecat cu vant de traver de 14-16 kt catre insula Nisyros, aflata la 10 NM. Fusesem in doua randuri si stiam marina foarte bine asa ca puteam sa ajung si noaptea.
Insula face parte din Arcul Vulcanic al Marii Egee, ca si Kos, Astypalaia, Santorini si Milos. In postarea "La vest de Rhodos, prin Dodecaneze" am descris pe larg si insula si arcul vulcanic care a framantat Marea Egee in ultimele milenii.
Am ajuns pe la opt si jumatate in marina din Pali si, cu ultima geana de lumina, m-am legat cu tribordul la mal, frecand usor cu chila o piatra din digul de aparare.
Masa de seara am luat-o la Taverna Salonikios unde am mancat si anul trecut, in vara.
 |
| Pali pe Insula Nissiros |
Dimineata am decis sa merg catre NW, catre insula Levitha, despre care am citit ca are o famile formata din trei persoane ca locuitori permanenti. Am pus vele imediat ce am iesit din mica marina, vantul sufland din SE cu 12-15 kt. Am lasat pe dreapta insula Gyali, unde este o intensa exploatare de piatra ponce - asa ca putem vorbi despre cum se muta o insula cu vaporul.
Vantul insa m-a lasat in apropierea capului vestic al insulei Kos, scazand la 8-10 kt.
Am zis ca este momentul sa asez velele una pe o parte si alta pe partea cealalta. Exact ca in Symi, cand aproape am terminat, vantul a inceput sa sufle cu doua-trei noduri din directie variabila. M-am uitat lung in zare, m-am abtinut sa zic ceva ce i-ar putea supara pe zeii Olympului sub a caror jurisdictie ma aflam si am strans focul.
Am pus motorul pret de o ora, am dublat capul si a venit si vantul, din pupa, cu vreo 14 kt. Pupa curat. Am ales sa merg in zigzag, cu ampanari, ca sa merg totusi. Partea enervanta era ca directia vantului varia cam cu 15 grade, de o parte si de alta fata de pupa, asa ca am pus un preventer, adica am blocat ghiul ca sa nu faca ampanari de capul lui.
Cam atunci au aparut si delfinii, doi la numar, considerand barca o jucarie tocmai buna cu care sa se distreze.
Am avut ceva ezitari pana am nimerit intrarea in golful lung, ca un buzunar, care proteja bine indiferent de directia vantului.
Parerile netului erau impartite: ba ca nu ar fi locuita, ba ca ar fi 3 locuitori. Cartea pilot a Marii Egee insa vorbeste de niste pastori, oi si capre care s-ar afla totusi pe insula.
Misterul s-a lamurit repede, a aparut un domn care a venit cu barca la mine pentru taxa de baliza, 7 euro. Puteai sa alegi sa stai la ancora pe gratis insa este mai comod si mai sigur sa te legi de o baliza. De la el am aflat ca sunt 9 persoane pe insula, vara numarul crescand la 13, cand vin si rudele sa locuiasca acolo. Toti apartin unei singure familii, familia Kamosos. Grecia are cam 3000 de insulite, multe fara nume sau cu nume cunoscute doar de pescarii de pe insulele invecinate. Levitha, cu o suprafata de nici 10 kmp, este cumva la granita dintre cunoscut si necunoscut, fiind un loc izolat si pomenit inca din antichitate, aparand in legendele grecesti: Dedal si Icar au zburat peste aceasta insula.
Este ideala pentru cei care viseaza la un loc izolat, fara GSM, internet, alarme de salvare sau politie si fara trafic.
Dupa micul dejun m-am plimbat pe insula si am descoperit casa celor care locuiau acolo.
O adevarata ferma, cu panouri solare, generator eolian si cu sisteme de colectare a apei de ploaie. Cum pana acolo am vazut pe putin o suta de capre si oi, dar si un frumos ogor cultivat, pot spune ca nu o duceau rau. Mai mult, dispuneau si de o plaje privata, proprietatea fiind inconjurata cu un gard de piatra, banuiesc ca sa nu intre caprele inauntru; ca de hoti, nici vorba.
La fiecare pas, in fiecare tufis o capra cu unul sau doi iezi. Niciodata nu am vazut atatea capre la un loc!
Seara am terminat de vazut Lawrence of Arabia, cam naiv as spune, dar trebuie luat in considerare cand a fost facut. Am inceput sa ma uit la Jacques Cousteau, "The Silent World.". Extraordinar film despre inceputurile cercetarii marine cu nava "Calypso", despre acei minunati pioneri ai scufundarilor, fara costume de neopren si expunandu-se unor riscuri inca necunoscute la inceputurile scufundarilor autonome.
Cu un vantul de pranz de 16-18 kt la inceput, am ajuns cu 22 kt dinapoia traverului in insula Leipsoi pe la ora cinci. Insula se afla intre Patmos si Leros si incearca sa atraga turisti la concurenta cu vecinele ei mai dezvoltate. Cu cateva biserici si o icoana facatoare de minuni, orasul-capitala Lipsi nu atrage prin nimic special. O asezare care prospera din mierea de albine, branza, vin si tesaturi, insa foarte curata, dezvoltand un program de sortare si reciclare a gunoaielor, program despre care esti instiintat imediat ce ai debarcat.
 |
| Lipsi |
Nu am mai exagerat, am luat jumatate de sticla cu mine, vin ce avea sa ajunga pana la Limanu.
O particularitate interesanta a fost culoarea unor barci ancorate in fata tavernei, un lila maiestos, chiar interesant as zice.
Dupa un somn rose am plecat catre Samos amarat: nu era vant si ma gandeam ca iarasi va creste procentajul folosirii motorului in detrimentul velelor...
Cu 2000 de ture la motor, dupa 30 NM, ajungeam la marina de pe Samos, una dintre putinele marine grecesti din Egee, amplasata langa unul dintre orasele mari al insulei, Pythagoreio. Aici barca a petrecut un an de zile, intre 2010 si 2011.
Mai nimic nu se schimbase, m-am salutat si cu Gabi, de fel din Targoviste, responsabil de serviciile de mentenanta si reparatii asigurate de marina. Era cu inca doi compatrioti la o barca pe care o pregateau pentru vopsirea antivegetativa.
Apoi am zis sa folosesc spalatoria din marina. Si exact ca acum patru ani, am pus rufele mai intai in uscator, cu detergent cu tot. Apoi, inca fierbinti, le-am mutat in masina de spalat, unde ar fi trebuit sa le pun de prima data.
Insula Samos este cea mai nordica insula din Dodecaneze si importanta pentru economia, cultura si turismul tarii. Aici au trait in antichitate matematicianul Pitagora, filozoful Epicurus si primul astronom cunoscut care a afirmat ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui.
Apeductul subteran construit in sec. 6 îC, lung de un kilometru, si cunoscut sub numele de Tunelul lui Eupalinos face parte din monumentele protejate de catre UNESCO.
In Pythagoreio se afla ruinele castelului Logothetis, marturie a luptelor de la inceputul sec. XIX impotriva ocupatiei otomane.
Astazi locuitorii se ocupa cu agricultura, in special cultivarea vitei de vie. Vinul alb Muscat fiind aproape o marca inregistrata a insulei. Nu lipsesc nici livezile de maslini sau de citrice. Turismul s-a dezvoltat continuu in ultimi douazeci de ani, multe hoteluri fiind full booked pentru intreg sezonul de catre marii operatori din turism.
In seara de sambata, 26.04 a ajuns cu avionul de la Bucuresti, via Atena, si Iuliana, servind impreuna cina la o masa asezata direct pe nisipul plajii din Pythagoreio.
Planificaseram inca din tara sa nu stam aici pentru ca vizitasem insula in cateva randuri cand barca era acolo. Am pornit in lumina diminetii catre insulele Fournoi si Ikaria cu un vant de SE putin peste zece noduri, cu vele umflate. Aveam de parcurs aproape treizeci de mile, cu soare si peste douazeci de grade.
Pe la jumatatea distantei partea de sud a insulei s-a acoperit de nori negri iar vantul s-a intetit, depasind in rafale douazeci de noduri. Am continat sa mergem cu vele pana am dublat capul de nord al insulei. A inceput sa tune si sa fulgere, vantul a depasit treizeci de noduri insa velele erau deja coborate iar valurile nu erau foarte mari, fiind la adapost intre insule. La o rafala mai violenta, barca pneumatica legata pe punte, in prova, a fost luata pe sus si aruncata peste bord. Norocul a fost ca legasem bine capatul saulei de la barca (barbeta) la tachet asa ca nu am pierdut-o.
Nu prea stiam ce sa fac, sa merg in micul port Foumi nu era momentul potrivit, portul fiind deschis exact in directia vantului. Voiam sa castig timp, fiind vorba de un thunderstorm, adica un fenomen ce nu tine mai mult de o ora-doua. Am inceput sa merg catre un golf ce mi-ar fi asigurat adapost insa cand am ajuns in fata portului, nenorocirea trecuse. Am intrat si ne-am legat cu bordul la mal dupa care am inceput sa punem la uscat una-alta.
Am mancat intr-un restaurant neturistic, la capatul cheului, cheu la care trage si ferryboat-ul. Am vazut multa lume plecand, fusese Pastele, si, probabil, se intorceau la casele lor aflate pe continent sau prin alte insule dupa ce isi vizitasera rudele sau prietenii. Pestele proaspat facut la gratar a fost un deliciu iar desertul din partea casei, o prajitura cu ciocolata, nu a putu fi terminat decat pe jumatate.
Cei o mie de locuitori ai insulei se ocupa cu pescuitul si cu turismul, multe case oferind camere de inchiriat. Exista si cateva plaje cu nisip unde poti petrece ziua linistit, apa avand mai toate nuantele de albastru.
Dimineata ne-am plimbat vreo trei ore pe colinele din jurul orasului si am baut o cafea in piata centrala, la un loc cu batranii, tinerii si postasul de serviciu din ziua respectiva.
Pana la urmatorul popas, insula Ikaria, aveam doar vreo 10 mile pe care le-am parcurs cu vele. Vantul depasea la cate o rafala douazeci de noduri asa ca am ajuns repede.
Ikaria este o insula muntoasa, cea mai mare inaltime ating 1037 m. Capitala si cea mai importanta asezare este Agios Kyrikos, micul port de acolo fiind si punctul de acostare pentru ferryboat-uri.
Am acostat cu greutate, vantul impingandu-ne de la cheul din interior spre exterior. Cartea pilot recomanda sa intri chiar dincolo de digul la care am acostat noi cu bordul insa nu erau locuri. Toata noaptea barca s-a legant impinsa de vant si scuturata de hula ce intra in port.
Inainte sa plecam cu o masina inchiriata sa facem turul insulei, doua perechi de englezi, la a treia tinerete, au muncit din greu sa traga un catamaran de 38 feet la acelasi cheu, la pupa lui Droeppelmina. Cu pretul unei izbituri zdravene cu pupa de cheu, au reusit intr-un tarziu. Aproape de miezul noptii, i-am sculat pentru ca nu mai aveau un balon de acostare la prova si barca incepuse sa se frece de mal. Englezul a iesit intr-un halat portocaliu si a rezolvat problema cu foarte mult calm.
Am trecut muntii pana pe cealalta parte a insulei pentru a sevi masa la Evdilos. Aici am avut parte de un spectacol atmosferic deosebit, adesea intalnit pe insulele cu relief inalt, atunci cand vantul bate cu putere. Nori cumulusi urca amenintatori peste creste insa netrecandu-le mai niciodata. Fenomenul imi era cunoscut din insula Karpatos, conditiile de relief fiind asemanatoare si in Ikaria.
Citisem pe undeva ca insula este una dintre cele cinci zone albastre, zone in care longevitatea este mult peste medie. Aceste zone sunt: Sardinia, Okinawa, Loma Linda (California), Peninsula Nicoya (Costa Rica) si Ikaria. Statisticile arata ca pe aceasta insula greceasca unul din trei locuitori atinge 90 de ani (cea mai mare rata de pe planeta), sunt 20% mai putine cazuri de cancer si 50% mai putine afectiuni ale inimii si nu se semnaleaza cazuri de dementa.
Cu aceaste date in minte am zis sa imi iau cativa ani in plus cat mai stau pe acolo, asa ca am mancat saganaki cu salata greceasca. Iuliana nu si-a putut refuza coteletele de miel gatite la cuptor si pe care doamna care ne-a servit le recomanda din toata inima.
Intoarcerea la barca nu a mai fost asa simpla: indicatoarele din intersectii erau astfel asezate incat numai daca veneai din celalat sens aveau vreo noima. Din acest motiv ne-am dus si ne-am intors de vreo doua ori pana sa nimerim portul unde ne astepta Batrana Doamna.
Dupa o noapte in care somnul ne-a fost acompaniat de suieratul vantului in sarturi, de frecatul baloanelor de acostare de cheu si de clipocitul valurilor am pornit catre Chios, parasind astfel Dodecanezele.
Insula Chios face parte din Insulele Egeei de Nord. A fost o zi perfecta de navigatie, cu vant14-18 kt dinapoia traverului. Am mers cu vele din gura portului in gura portului aproape 50 nm.
In Chios mai fusesem in 2010 insa am stat doar o noapte in drumul de la Mangalia la marina din Samos. Atunci nu am avut timp sa decopar insula, acum ne-am propus sa petrecem doua zile si trei nopti pe insula pentru a vedea si vizita cel putin locurile pomenite prin brosurile turistice.
Am pornit de dimineata spre satele de mastic trecand mai intai prin campia Kampos ce se intainde la 6 km de orasul Chioas. Aici si-a avut aristocratia de pe insula resedintele luxuase, adevarate palate in miniatura inconjurate de garduri inalte din blocuri de gresie colorata. Multe dintre ele au fost distruse de cutremurul din 1881 si refacute in special in ultimii ani.
Cele 20 de asezari din sudul insulei numite "satele de mastic" au fost construite de catre genovezi in secolele XIV si XV ca niste structuri fortificate si departe de mare pentru a le feri de atacul piratilor.
Dar ce este masticul pentru ca singura referinta a mea pana am ajuns pe acolo era legata de o bautura groaznica ce se gasea acum vreo treizeci-patruzeci de ani de vanzare in comertul socialist si purta numele de mastica.
Masticul este o rasina aromata produsa de catre arborele de mastic, pistacia lentiscus pentru cunoscatori, insa numai cel cultivat pe insula greceasca lasa sa picure aceasta rasina cand se face o incizie in coaja copacului.
Masticul a fost pomenit de Herodot ca ingredient pentru imbalsamare astazi insa il poti gasi in mai orice se vinde intr-un magazin de de suveniruri: cosmetice, guma de mestecat, ciocolata, serbet, cafea si in lichiorul de mastic: o bautura aromata cu alcool intre 20% si 30%foarte apreciata (aici subscriu si eu). Amuzant este ca mai tot ce creste pe insulele grecesti are si calitati afrodisiatice, fara a putea returna banii daca nu a functionat. Masticul nu face exceptie.
Se fac mici incizii in scoarta copacului iar a doua zi, dupa ce s-a solidificat, rasina este pusa la intinsa pe tavi, la aer. Se obtin astfel 300 de tone de mastic anual.
Primul sat in care ne-am oprit a fost Pyrgi, renumit pentru casele sale pictate in figuri geometrice. Dupa ce sunt zidite cu nisip metalifer, de culoare inchisa, sunt varuite in alb apoi varul se razuieste in formele dorite.
Biserica din piata centrala a satului, Agioi Apostoloi nu face nici ea exceptie de la stilul local.
In Olympoi am facut un scurt popas in piata centrala dupa care am mers in Mesta, poate cel mai bine conservat sat de mastic.
La iesire din sat ne-am oprit pentru o poza a unei case cu un magarus in gradina.
Strazile intortocheate din Mesta ne-au purtat prin adevarate coridoare, pe sub bolti si deschideri neasteptate catre cer, intr-un joc continuu de umbre si lumini.
In piata centrala, langa Biserica Taxiarchis, cea mai mare de pe insula, am baut bere locala si am vazut un catel care astepta ca lumea sa vina si la terasa lui, gatita pentru oaspeti.
Urmatorele sate le-am vazut doar de la distanta, urmarind drumul catre Lithi, la malul marii unde ne-am oprit sa mancam langa plaje, in sunetul valurilor ce isi cautau odihna pe malul nisipos.
Umbland pe aceste meleaguri am inteles unde trebuie sa mergi ca sa mananci cu adevarat greceste: cat mai departe de tavernele pentru turisti aflate pe falezele satelor sau a oraselor.
La aceste taverne gasesti meniuri standard, cu tzatiki, salata de vinete sau sarmalutele in foi de vita luate de la bacania din colt si, cateodata, cartofi congelati de la supermarket. Cu ceva ani in urma imi amintesc de un scandal legat de faptul ca mai toate tavernele dintr-un astfel de loc (nu mai tin minte unde) isi cumparau mancarea de la aceeasi firma de catering.
In Lithi am mancat niste sardine proaspete, date prin faina si prajite in tigaie si asta dupa cotletele de miel gatite la cuptor servite in Ikaria.
Pe seara ne-am intors la Chios pentru o plimbare prin oras. Am descoperit o bacanie unde iti prajea si macina cafeau in fata ta, la niste utilage arhaice, ajungand pana in strada.
Am luat o salata cu mastelo pe gratar, un fel de cas insa mai tare si cu un gust specific, slava Domnului, nu de mastic!
Ospatarul era din Turcia. Mai existau, ca angajati, o romanca, o albaneaza si urma sa vina cam intr-o luna si o rusoaica. Cand este vorba de munca, grecii nu au absolut nimic cu emigrantii. In Samos intalnisem la barul din marina o poloneza si o turcoaica.
La sfarsit ne-au adus o sticluta de lichior de mastic si doua paharute ca sa ne servim singuri, dupa pofta inimii.
Dimineata am pornit catre Manastirea Nea Moni, fondata in sec. XI, mai precis in 1024, de catre imparatul bizantin Constantin al IX Monomahul pe locul unde niste calugari ar fi gasit o icoana.
Mozaicurile din interiorul biserici sunt considerate unele dintre cele mai frumoase din Grecia. Cupola a necesitate reparatii serioase dupa cutremurul din 1881, un mozaic celebru pierzandu-se atunci pentru totdeauna.
Am plecat de la manastire catre satul Avgonyma, "cuib cu oua" in traducere, sat in care mai toate casele au fost renovate in ultimii ani de catre locuitorii care au emigrat in America cu mai multe decenii in urma. Fiind 1 Mai am avut probleme sa gasim un loc de parcare la marginea satului.
Am gasit o terasa cu vedere catre mare, plina ochi, ca in zi de sarbatoare. Din nou am avut parte de bucate gatite in casa, miel si cotlete de porc, puse la cuptor cu cartofi si mirodenii, ceva ce nu ai gasi la o taverna din Chios.
Ne-am plimbat putin pe stradutele intortocheate, indreptandu-ne apoi catre satul Anavatos, un sat aproape pustiu, ridicat pe o stanca de 300 m inaltime.
Inainte de a intra in sat exista un monument ridicat in memoria celor aproximativ 400 de greci care s-au aruncat de pe stanca inalta de 300 de metri ca sa nu se predea turcilor in timpul masacrului din 1822.
Miscarea de eliberare a grecilor, dupa 250 de ani de ocupatie otomana, a inceput in 1821 insa populatia de pe Chios, bucurandu-se de anumite libertati si o relativa prosperitate, nu s-a grabit sa se alature acestei miscari. Insa in 1822 au inceput sa apara instigari si chiar acte de revolta provocate de grecii sositi de pe alte insule, in special din insula vecina Samos.
Sultanul nu a dorit sa piarda aceasta insula, cel mai bogat centru de transport si comert in estul meditaranei, si a mai dorit sa dea si o pilda pentru alti locuitori ai insulelor din Egee, asa ca a trimis trupele sale care au spanzurat, macelarit si torturat pana la moarte un numar de 52.000 locuitori, 52.000 au fost inrobiti si 21.000 au reusit sa fuga, alte surse vorbesc de 20-30.000 de victime. Pe insula ar mai fi ramas doar 2.000 de locuitori din cei 120.000 cati erau inainte de masacru. La manastirea Nea Moni aproape toti cei 600 de calugari au fost ucisi. Locuitorii care au reusit sa se refugieze s-au dus pe insula vecina Psara, in insula Syros si pe malul Marii Negre unde au format comunitati distincte.
Opera pictorului francez Eugen Delacroix din 1824 a facut cunoscuta tragedia din insula greaca in Europa, senzibilizand masle si pe conducatorii acelor vremuri.
Pe seara ne-am intors in Chios unde mai aveam de vizitat Kastro, cel mai cunoscut element medival al orasului. Fortareata a fost a fost intarita de catre genovezi pe fundatiile incepute de bizantini, dupa cucerirea insulei in 1346. In interior se gasesc case de tip otoman, dupa cucerirea Chiosului in 1566 ortodocsii si catolicii fiind obligati sa traiasca in afara fortaretii. Se mai poate vedea o baie turceasca renovata cu bani europeni si un cimitir otoman unde este inmormantat conducatorul masacrului, amiralul Kara Ali.
Am dormit in leganatul barcii, valurile din port, iscate de alte barci, ferry-uri si de hula nu s-au linistit toata noaptea. Dupa micul dejun luat pe barca am condus-o pe Iuliana la aeroport, am facut formalitatile de iesire din Grecia si am predat masina intreaga si cu plinul facut.
Ramas din nou singur, am facut manevrele de plecare de la cheu si in jur de ora doua iesam din port, ponind spre nord, spre Dradanele.
Incepea drumul catre casa, fara opriri turistice, solitar, urmand sa trec cele doua stramtori, Dardanele si Bosfor, si doua mari, Marea Marmara si Marea Neagra.
Am mers cu vele pana am depasit Chiosul dupa care vantul a cazut asa ca m-am intors la sprijinul motorului. Am ajuns pe la unu noapte in partea de vest a insulei Lesbos si am ancorat sub zidurile fortului din Sigri. Am intrat in golful de acolo ajutat de ploter si de radar. In astfel de cazuri radarul este de baza, ploterul te mai arata pe mal cand tu esti inca pe apa, slava cerului!
Am pornit dimineata urmatoare pe la sapte si mers cu vele vreo 25 de mile din cele 60 de mile pe care mi le propusesem astazi le strabat. Nu doream sa trec prin Dardanele noapte din cauza traficului de vapoare si imi propusesem sa ancorez inainte de Canakale.
La intrare in Dardanele am intalnit langa Monumentul de la Gallipoli, ridicat in urma bataliei dintre englezi si turci in cursul primului razboi mondial, un banc de ton hranindu-se impreuna cu un stol de pescarusi dintr-un banc de pesti, moment surprins in lumina apusului.
Am gasit un mic golf inainte de Canakale si am lasta ancora la o adancime de 5-6 metri.
La patru dimineata am fost trezit de harmalaia facuta de un vant ce batea cu 25 kt din SE dupa ce seara adia din NE. ancora s-a desprins si m-am trezit derapand dupa o baliza cardinala spre un fund cu un metru adancime. spre un fund cu un metru adancime. Nu prea aveam de ce sa astept, sansa ca ancora sa se prinda din nou fiind aproape nula, asa ca am ridicat-o la bord si am pornit pe intuneric, inscriindu-ma intre doua vapoare care urcau catre Marmara. Am tinut linia exterioara a schemei de separatie, lasand vapoarele sa ma depaseasca pe stanga. Asa am ajuns samerg prin Dardanele noaptea, exact ce nu imi dorisem. Noroc ca pe la cinci si jumatate au iesit zorile, defiland prin fata la Canakale la rasaritul soarelui.
Am mers toata ziua, motaind cand si cand, catre insula Marmara, vreo saizeci de mile in total, mai mult cu motorul.
La capatul nordic al insulei Avșa am gasit un mic port despre Cartea pilot spunea ca este in constructie si nu oferea alte detalii. Portul era gata, cu diguri din beton si piatra si adancimea apei de 6 m in mijlocul bazinului. Am ales sa trag la un cheu aproape de intrare, a venit un turc sa ma ajute urmat de un altul care m-a intrebat de unde sunt asa ca m-a intampinat cu "ce mai faci?". Era turco-bulgar sau bulgaro-turc, nu am reusit sa ma lamuresc insa s-a urcat pe barca mea, a preluat comanda si a mutat barca la pupa barcii lui.
Portul nu are nici apa nici curent insa el avea trase la barca si apa si curent. Apa aveam asa ca m-am racordat doar la curent pe barca lui, o guleta traditionala turceasca.
Avea un hotel de 50 de camere de insula, mi l-a aratat pe tableta, si petrecea mult timp pe barca, deplasandu-se etape de 20-30 de mile pe zi in Marmara si Egee. Se ocupase ceva cu presa si avusese agentii prin mai toate capitalele din Balcani. Ce informati culegea exact nu m-am apucat sa intreb si m-am multumit cu ce mi-a spus el.
Am servit o salata de ton cu ceapa pregatita de el si un vin grecesc adus si destupat de mine. Ne-am intretinut o vreme dupa care eu m-am dus sa ma culc, eram sculat totusi de la patru.
Cand rasarea soarele deja iesisem din port, imi facusem mana cu o dimineata inainte cand m-a sculat furtuna.
Pe drum, vapor dupa vapor insa ma tineam in afara schemei de separatie asa ca am putut sa le admir fara emotii, chiar si un vas de croaziera, "Riviera", ce a ajuns inaintea mea la Istanbul.
Pana in Istanbul aveam o etapa cam de 70 de mile pe care iarasi a trebuit sa o parcurg cu motorul. Vantul de SE rar ajungea la 10 kt, exceptie o noua furtuna de scurta durata, cu ploaie, tunete si fulgere cand vantul a depasit 20 kt. Am vazut prima data cum se vede un astfel de fenomen pe radar.
Noaptea mi-am petrecut-o in Atakoy Marina la un pret de camera dubla la un hotel de trei stele, 74 Euro. Aici insa nu am avut micul dejun inclus, cafeaua am bauta tot din cana mea de tabla cu imaginea corabiei Cutty Sark imprimata pe ea.
Traversarea Bosforului este de fiecare un eveniment. Treceam acum a cincea oara cu barca si tot nu ma puteam satura de imaginile orasului si ale monumentelor asa de cunoscute asezate pe coline. Faceam asta cu pretul vietii pentru ca am ajuns la concluzia nu ai cum sa mori inecat la intrare in Bosfor pentru ca te sfarteca o elicie inainte sa apuci sa tragi apa pe nas. La intrarea dinspre Marmara ferry-boat-urile ce leaga malul european cu cel asiatic sunt intr-un dute-vino haotic, apar de niciunde si te trezesti ca este cel putin o prova atintita catre tine. Cei ce le manevreaza sunt insa bine atrenati si te mai asteapta sa treci, iti mai fac loc asa ca am scapat cu viata.
La asta se mai adauga si marile nave de transport ce tranziteaza orasul intre cele doua mari despartite de stramtoare.
Mi-a luat sase ore sa parcurg cele 20 nm al stramtorii dintre continente. Pe alocuri am avut curent de 4 kt potrivnic asa ca ma deplasam cu adevarat doar cu 1.5-2 kt.
Inainte de iesirea in Marea Neagra ma astepta o mare surpriza: am vazut pilonii celui de al treilea pod peste Bosfor a carui constructie a inceput pe 29 mai 2013 si este planificat sa fie gata pe 29 mai 2015. Data nu este aleasa intamplator, otomanii cucerind Constantinopolul in 1453 la aceasta data.
Da, nu am gresit, in doi ani podul trebuie sa fie gata, lucrarea fiind executata de consortiul turco-italian İçtaş-Ansaldi. Va fi cel mai lung pod din lume cu autostrada si cale ferata pe el si al optalea pod suspendat. El va face parte dintr-o autostrada de 260 km care va pleca de pe malul Marii Marmara, mai precis de la Silivri si va merge prin nordul Istanbului pana aproape de capatul estic al Marii Marmara, la Hendek.
Am iesit in Marea Neagra inconjurat de o puzderie de vapoare ce asteptau permisiunea sa treaca spre Marea Marmara. Abia dupa 12 nm nu am mai fost inconjurat de vase si am putut sa ma relaxez dupa o zi foarte activa.
Drumul pana la Mangalia l-am facut in 27 de ore, acoperind 160 nm. Am mers cu randa si cu motorul, trei sferturi din drum vantul fiind de 7-9 kt.
O data cu asfintitul am legat-o pe Batrana Doamna la ponton, incheind astel drumul de 750 nm de adus barca in tara, dupa patru ani de navigatie in Marea Egee.
O particularitate interesanta a fost culoarea unor barci ancorate in fata tavernei, un lila maiestos, chiar interesant as zice.
Dupa un somn rose am plecat catre Samos amarat: nu era vant si ma gandeam ca iarasi va creste procentajul folosirii motorului in detrimentul velelor...
Cu 2000 de ture la motor, dupa 30 NM, ajungeam la marina de pe Samos, una dintre putinele marine grecesti din Egee, amplasata langa unul dintre orasele mari al insulei, Pythagoreio. Aici barca a petrecut un an de zile, intre 2010 si 2011.
 |
| Marina Samos |
Apoi am zis sa folosesc spalatoria din marina. Si exact ca acum patru ani, am pus rufele mai intai in uscator, cu detergent cu tot. Apoi, inca fierbinti, le-am mutat in masina de spalat, unde ar fi trebuit sa le pun de prima data.
Insula Samos este cea mai nordica insula din Dodecaneze si importanta pentru economia, cultura si turismul tarii. Aici au trait in antichitate matematicianul Pitagora, filozoful Epicurus si primul astronom cunoscut care a afirmat ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui.
 |
| Capitala insulei, Vathi |
In Pythagoreio se afla ruinele castelului Logothetis, marturie a luptelor de la inceputul sec. XIX impotriva ocupatiei otomane.
 |
| Castelul Logothetis |
In seara de sambata, 26.04 a ajuns cu avionul de la Bucuresti, via Atena, si Iuliana, servind impreuna cina la o masa asezata direct pe nisipul plajii din Pythagoreio.
Planificaseram inca din tara sa nu stam aici pentru ca vizitasem insula in cateva randuri cand barca era acolo. Am pornit in lumina diminetii catre insulele Fournoi si Ikaria cu un vant de SE putin peste zece noduri, cu vele umflate. Aveam de parcurs aproape treizeci de mile, cu soare si peste douazeci de grade.
Pe la jumatatea distantei partea de sud a insulei s-a acoperit de nori negri iar vantul s-a intetit, depasind in rafale douazeci de noduri. Am continat sa mergem cu vele pana am dublat capul de nord al insulei. A inceput sa tune si sa fulgere, vantul a depasit treizeci de noduri insa velele erau deja coborate iar valurile nu erau foarte mari, fiind la adapost intre insule. La o rafala mai violenta, barca pneumatica legata pe punte, in prova, a fost luata pe sus si aruncata peste bord. Norocul a fost ca legasem bine capatul saulei de la barca (barbeta) la tachet asa ca nu am pierdut-o.
Nu prea stiam ce sa fac, sa merg in micul port Foumi nu era momentul potrivit, portul fiind deschis exact in directia vantului. Voiam sa castig timp, fiind vorba de un thunderstorm, adica un fenomen ce nu tine mai mult de o ora-doua. Am inceput sa merg catre un golf ce mi-ar fi asigurat adapost insa cand am ajuns in fata portului, nenorocirea trecuse. Am intrat si ne-am legat cu bordul la mal dupa care am inceput sa punem la uscat una-alta.
 |
| Foumi |
Cei o mie de locuitori ai insulei se ocupa cu pescuitul si cu turismul, multe case oferind camere de inchiriat. Exista si cateva plaje cu nisip unde poti petrece ziua linistit, apa avand mai toate nuantele de albastru.
Dimineata ne-am plimbat vreo trei ore pe colinele din jurul orasului si am baut o cafea in piata centrala, la un loc cu batranii, tinerii si postasul de serviciu din ziua respectiva.
Pana la urmatorul popas, insula Ikaria, aveam doar vreo 10 mile pe care le-am parcurs cu vele. Vantul depasea la cate o rafala douazeci de noduri asa ca am ajuns repede.
Ikaria este o insula muntoasa, cea mai mare inaltime ating 1037 m. Capitala si cea mai importanta asezare este Agios Kyrikos, micul port de acolo fiind si punctul de acostare pentru ferryboat-uri.
 |
| Agios Kyrikos |
Inainte sa plecam cu o masina inchiriata sa facem turul insulei, doua perechi de englezi, la a treia tinerete, au muncit din greu sa traga un catamaran de 38 feet la acelasi cheu, la pupa lui Droeppelmina. Cu pretul unei izbituri zdravene cu pupa de cheu, au reusit intr-un tarziu. Aproape de miezul noptii, i-am sculat pentru ca nu mai aveau un balon de acostare la prova si barca incepuse sa se frece de mal. Englezul a iesit intr-un halat portocaliu si a rezolvat problema cu foarte mult calm.
Am trecut muntii pana pe cealalta parte a insulei pentru a sevi masa la Evdilos. Aici am avut parte de un spectacol atmosferic deosebit, adesea intalnit pe insulele cu relief inalt, atunci cand vantul bate cu putere. Nori cumulusi urca amenintatori peste creste insa netrecandu-le mai niciodata. Fenomenul imi era cunoscut din insula Karpatos, conditiile de relief fiind asemanatoare si in Ikaria.
Citisem pe undeva ca insula este una dintre cele cinci zone albastre, zone in care longevitatea este mult peste medie. Aceste zone sunt: Sardinia, Okinawa, Loma Linda (California), Peninsula Nicoya (Costa Rica) si Ikaria. Statisticile arata ca pe aceasta insula greceasca unul din trei locuitori atinge 90 de ani (cea mai mare rata de pe planeta), sunt 20% mai putine cazuri de cancer si 50% mai putine afectiuni ale inimii si nu se semnaleaza cazuri de dementa.
Cu aceaste date in minte am zis sa imi iau cativa ani in plus cat mai stau pe acolo, asa ca am mancat saganaki cu salata greceasca. Iuliana nu si-a putut refuza coteletele de miel gatite la cuptor si pe care doamna care ne-a servit le recomanda din toata inima.
Intoarcerea la barca nu a mai fost asa simpla: indicatoarele din intersectii erau astfel asezate incat numai daca veneai din celalat sens aveau vreo noima. Din acest motiv ne-am dus si ne-am intors de vreo doua ori pana sa nimerim portul unde ne astepta Batrana Doamna.
Dupa o noapte in care somnul ne-a fost acompaniat de suieratul vantului in sarturi, de frecatul baloanelor de acostare de cheu si de clipocitul valurilor am pornit catre Chios, parasind astfel Dodecanezele.
Insula Chios face parte din Insulele Egeei de Nord. A fost o zi perfecta de navigatie, cu vant14-18 kt dinapoia traverului. Am mers cu vele din gura portului in gura portului aproape 50 nm.
In Chios mai fusesem in 2010 insa am stat doar o noapte in drumul de la Mangalia la marina din Samos. Atunci nu am avut timp sa decopar insula, acum ne-am propus sa petrecem doua zile si trei nopti pe insula pentru a vedea si vizita cel putin locurile pomenite prin brosurile turistice.
Am pornit de dimineata spre satele de mastic trecand mai intai prin campia Kampos ce se intainde la 6 km de orasul Chioas. Aici si-a avut aristocratia de pe insula resedintele luxuase, adevarate palate in miniatura inconjurate de garduri inalte din blocuri de gresie colorata. Multe dintre ele au fost distruse de cutremurul din 1881 si refacute in special in ultimii ani.
Cele 20 de asezari din sudul insulei numite "satele de mastic" au fost construite de catre genovezi in secolele XIV si XV ca niste structuri fortificate si departe de mare pentru a le feri de atacul piratilor.
Dar ce este masticul pentru ca singura referinta a mea pana am ajuns pe acolo era legata de o bautura groaznica ce se gasea acum vreo treizeci-patruzeci de ani de vanzare in comertul socialist si purta numele de mastica.
Masticul este o rasina aromata produsa de catre arborele de mastic, pistacia lentiscus pentru cunoscatori, insa numai cel cultivat pe insula greceasca lasa sa picure aceasta rasina cand se face o incizie in coaja copacului.
 |
| Arborele de mastic |
Se fac mici incizii in scoarta copacului iar a doua zi, dupa ce s-a solidificat, rasina este pusa la intinsa pe tavi, la aer. Se obtin astfel 300 de tone de mastic anual.
 |
| Separarea masticului de scoarta |
 |
| Casa in Pyrgi |
In Olympoi am facut un scurt popas in piata centrala dupa care am mers in Mesta, poate cel mai bine conservat sat de mastic.
La iesire din sat ne-am oprit pentru o poza a unei case cu un magarus in gradina.
Strazile intortocheate din Mesta ne-au purtat prin adevarate coridoare, pe sub bolti si deschideri neasteptate catre cer, intr-un joc continuu de umbre si lumini.
In piata centrala, langa Biserica Taxiarchis, cea mai mare de pe insula, am baut bere locala si am vazut un catel care astepta ca lumea sa vina si la terasa lui, gatita pentru oaspeti.
Urmatorele sate le-am vazut doar de la distanta, urmarind drumul catre Lithi, la malul marii unde ne-am oprit sa mancam langa plaje, in sunetul valurilor ce isi cautau odihna pe malul nisipos.
 |
| Elata |
 |
| Vessa |
La aceste taverne gasesti meniuri standard, cu tzatiki, salata de vinete sau sarmalutele in foi de vita luate de la bacania din colt si, cateodata, cartofi congelati de la supermarket. Cu ceva ani in urma imi amintesc de un scandal legat de faptul ca mai toate tavernele dintr-un astfel de loc (nu mai tin minte unde) isi cumparau mancarea de la aceeasi firma de catering.
In Lithi am mancat niste sardine proaspete, date prin faina si prajite in tigaie si asta dupa cotletele de miel gatite la cuptor servite in Ikaria.
Pe seara ne-am intors la Chios pentru o plimbare prin oras. Am descoperit o bacanie unde iti prajea si macina cafeau in fata ta, la niste utilage arhaice, ajungand pana in strada.
 |
| Chios |
Ospatarul era din Turcia. Mai existau, ca angajati, o romanca, o albaneaza si urma sa vina cam intr-o luna si o rusoaica. Cand este vorba de munca, grecii nu au absolut nimic cu emigrantii. In Samos intalnisem la barul din marina o poloneza si o turcoaica.
La sfarsit ne-au adus o sticluta de lichior de mastic si doua paharute ca sa ne servim singuri, dupa pofta inimii.
Dimineata am pornit catre Manastirea Nea Moni, fondata in sec. XI, mai precis in 1024, de catre imparatul bizantin Constantin al IX Monomahul pe locul unde niste calugari ar fi gasit o icoana.
 |
| Manastirea Nea Moni |
Am plecat de la manastire catre satul Avgonyma, "cuib cu oua" in traducere, sat in care mai toate casele au fost renovate in ultimii ani de catre locuitorii care au emigrat in America cu mai multe decenii in urma. Fiind 1 Mai am avut probleme sa gasim un loc de parcare la marginea satului.
 |
| Avgonyma |
Ne-am plimbat putin pe stradutele intortocheate, indreptandu-ne apoi catre satul Anavatos, un sat aproape pustiu, ridicat pe o stanca de 300 m inaltime.
 |
| Anavatos |
Miscarea de eliberare a grecilor, dupa 250 de ani de ocupatie otomana, a inceput in 1821 insa populatia de pe Chios, bucurandu-se de anumite libertati si o relativa prosperitate, nu s-a grabit sa se alature acestei miscari. Insa in 1822 au inceput sa apara instigari si chiar acte de revolta provocate de grecii sositi de pe alte insule, in special din insula vecina Samos.
 |
| Case nelocuite in Anavatos |
Opera pictorului francez Eugen Delacroix din 1824 a facut cunoscuta tragedia din insula greaca in Europa, senzibilizand masle si pe conducatorii acelor vremuri.
 |
| Eugen Delacroix "Scene de la masacru de pe Chios" |
Am dormit in leganatul barcii, valurile din port, iscate de alte barci, ferry-uri si de hula nu s-au linistit toata noaptea. Dupa micul dejun luat pe barca am condus-o pe Iuliana la aeroport, am facut formalitatile de iesire din Grecia si am predat masina intreaga si cu plinul facut.
Ramas din nou singur, am facut manevrele de plecare de la cheu si in jur de ora doua iesam din port, ponind spre nord, spre Dradanele.
Incepea drumul catre casa, fara opriri turistice, solitar, urmand sa trec cele doua stramtori, Dardanele si Bosfor, si doua mari, Marea Marmara si Marea Neagra.
Am mers cu vele pana am depasit Chiosul dupa care vantul a cazut asa ca m-am intors la sprijinul motorului. Am ajuns pe la unu noapte in partea de vest a insulei Lesbos si am ancorat sub zidurile fortului din Sigri. Am intrat in golful de acolo ajutat de ploter si de radar. In astfel de cazuri radarul este de baza, ploterul te mai arata pe mal cand tu esti inca pe apa, slava cerului!
Am pornit dimineata urmatoare pe la sapte si mers cu vele vreo 25 de mile din cele 60 de mile pe care mi le propusesem astazi le strabat. Nu doream sa trec prin Dardanele noapte din cauza traficului de vapoare si imi propusesem sa ancorez inainte de Canakale.
La intrare in Dardanele am intalnit langa Monumentul de la Gallipoli, ridicat in urma bataliei dintre englezi si turci in cursul primului razboi mondial, un banc de ton hranindu-se impreuna cu un stol de pescarusi dintr-un banc de pesti, moment surprins in lumina apusului.
Am gasit un mic golf inainte de Canakale si am lasta ancora la o adancime de 5-6 metri.
La patru dimineata am fost trezit de harmalaia facuta de un vant ce batea cu 25 kt din SE dupa ce seara adia din NE. ancora s-a desprins si m-am trezit derapand dupa o baliza cardinala spre un fund cu un metru adancime. spre un fund cu un metru adancime. Nu prea aveam de ce sa astept, sansa ca ancora sa se prinda din nou fiind aproape nula, asa ca am ridicat-o la bord si am pornit pe intuneric, inscriindu-ma intre doua vapoare care urcau catre Marmara. Am tinut linia exterioara a schemei de separatie, lasand vapoarele sa ma depaseasca pe stanga. Asa am ajuns samerg prin Dardanele noaptea, exact ce nu imi dorisem. Noroc ca pe la cinci si jumatate au iesit zorile, defiland prin fata la Canakale la rasaritul soarelui.
Am mers toata ziua, motaind cand si cand, catre insula Marmara, vreo saizeci de mile in total, mai mult cu motorul.
La capatul nordic al insulei Avșa am gasit un mic port despre Cartea pilot spunea ca este in constructie si nu oferea alte detalii. Portul era gata, cu diguri din beton si piatra si adancimea apei de 6 m in mijlocul bazinului. Am ales sa trag la un cheu aproape de intrare, a venit un turc sa ma ajute urmat de un altul care m-a intrebat de unde sunt asa ca m-a intampinat cu "ce mai faci?". Era turco-bulgar sau bulgaro-turc, nu am reusit sa ma lamuresc insa s-a urcat pe barca mea, a preluat comanda si a mutat barca la pupa barcii lui.
Portul nu are nici apa nici curent insa el avea trase la barca si apa si curent. Apa aveam asa ca m-am racordat doar la curent pe barca lui, o guleta traditionala turceasca.
Avea un hotel de 50 de camere de insula, mi l-a aratat pe tableta, si petrecea mult timp pe barca, deplasandu-se etape de 20-30 de mile pe zi in Marmara si Egee. Se ocupase ceva cu presa si avusese agentii prin mai toate capitalele din Balcani. Ce informati culegea exact nu m-am apucat sa intreb si m-am multumit cu ce mi-a spus el.
Am servit o salata de ton cu ceapa pregatita de el si un vin grecesc adus si destupat de mine. Ne-am intretinut o vreme dupa care eu m-am dus sa ma culc, eram sculat totusi de la patru.
Cand rasarea soarele deja iesisem din port, imi facusem mana cu o dimineata inainte cand m-a sculat furtuna.
Pe drum, vapor dupa vapor insa ma tineam in afara schemei de separatie asa ca am putut sa le admir fara emotii, chiar si un vas de croaziera, "Riviera", ce a ajuns inaintea mea la Istanbul.
Pana in Istanbul aveam o etapa cam de 70 de mile pe care iarasi a trebuit sa o parcurg cu motorul. Vantul de SE rar ajungea la 10 kt, exceptie o noua furtuna de scurta durata, cu ploaie, tunete si fulgere cand vantul a depasit 20 kt. Am vazut prima data cum se vede un astfel de fenomen pe radar.
Noaptea mi-am petrecut-o in Atakoy Marina la un pret de camera dubla la un hotel de trei stele, 74 Euro. Aici insa nu am avut micul dejun inclus, cafeaua am bauta tot din cana mea de tabla cu imaginea corabiei Cutty Sark imprimata pe ea.
Traversarea Bosforului este de fiecare un eveniment. Treceam acum a cincea oara cu barca si tot nu ma puteam satura de imaginile orasului si ale monumentelor asa de cunoscute asezate pe coline. Faceam asta cu pretul vietii pentru ca am ajuns la concluzia nu ai cum sa mori inecat la intrare in Bosfor pentru ca te sfarteca o elicie inainte sa apuci sa tragi apa pe nas. La intrarea dinspre Marmara ferry-boat-urile ce leaga malul european cu cel asiatic sunt intr-un dute-vino haotic, apar de niciunde si te trezesti ca este cel putin o prova atintita catre tine. Cei ce le manevreaza sunt insa bine atrenati si te mai asteapta sa treci, iti mai fac loc asa ca am scapat cu viata.
La asta se mai adauga si marile nave de transport ce tranziteaza orasul intre cele doua mari despartite de stramtoare.
Mi-a luat sase ore sa parcurg cele 20 nm al stramtorii dintre continente. Pe alocuri am avut curent de 4 kt potrivnic asa ca ma deplasam cu adevarat doar cu 1.5-2 kt.
Inainte de iesirea in Marea Neagra ma astepta o mare surpriza: am vazut pilonii celui de al treilea pod peste Bosfor a carui constructie a inceput pe 29 mai 2013 si este planificat sa fie gata pe 29 mai 2015. Data nu este aleasa intamplator, otomanii cucerind Constantinopolul in 1453 la aceasta data.
 |
| Pilonul de pe malul asiatic al noului pod peste Bosfor |
Am iesit in Marea Neagra inconjurat de o puzderie de vapoare ce asteptau permisiunea sa treaca spre Marea Marmara. Abia dupa 12 nm nu am mai fost inconjurat de vase si am putut sa ma relaxez dupa o zi foarte activa.
Drumul pana la Mangalia l-am facut in 27 de ore, acoperind 160 nm. Am mers cu randa si cu motorul, trei sferturi din drum vantul fiind de 7-9 kt.
O data cu asfintitul am legat-o pe Batrana Doamna la ponton, incheind astel drumul de 750 nm de adus barca in tara, dupa patru ani de navigatie in Marea Egee.