Cu cargoul prin Canalul Manecii



Pe vremuri am lucrat cu o firmă franceza unde area sales manager-ul s-a pensionat acum vreo doi-trei ani. Nu mai stiu daca era insurat sau nu dar ne-a anunțat ca a plecat departe de casa, in Polynesia, îmbarcat pe un cargou,.
Prima lui veste a fost: "One of unbelievable thing: the captain and the crew are from
Romania......and very kind. Is God with me?"
Se pare că a fost pentru că a ajuns acolo.
Mi-au sclipit imediat ochii.
După terminarea liceului am mers la Institutul de Marina din Constanța pe care l-am parasit dupa doi ani, regimul militar de acolo mi-a aratat privațiunile si greutațile cu care trebuie să trăiasca un "vaporean", el si familia lui. Sub regimul comunist, ei erau invidiați pentru că vedeau lumea, beau whisky adevarat și mai scoteau si câte un ban în plus cu o carpetă gen "Răpirea din Serai" sau cu o pereche de blugi, toate vândute cu bucata sau en-gross. 
Cea mai dură viata o aveau cei imbarcati pe pescadoare, durata unui voiaj putând depăsi noua luni. Pescuiau in Atlantic si schimbul de echipaj se făcea în Las Palmas de Grand Canaria. Între schimburi, nu vedeau vreun port, nave frigorifice făceau turul pecadoarelor si adunau "recolta" pe care o transportau in țară. Din acest peste congelat se făceau chifteluțe , sarmale sau se servea ca atare, cu orez, pe la cantine. La sfarsitul anilor '80 rămăsese singura oferta prin galantare magazinelor pustii.
Acum mi se ivise ocazia să îmi trăiesc un vis din adolescență, îmbarcându-mă ca pasager pe unul din cargourile care transportă containere. Mai avusesem ocazia să o fac în 2008 însă atunci aveam crize de tahicardie ventriculara si m-am gandit ca nu este cazul să fiu eroul unei acțiuni de Search And Rescue (SAR pe scurt) pe mare.
Căpitanul cu care urma să merg, Sorin Iana, naviga de peste 25 de ani și ajunsese la comanda unui trans-container ce făcea curse regulate între Rotterdam si Dublin. Dumnezeu să îl odihnească, a murit dupa cațiva ani în urma unei crize cardiace survenite la post, pe mare.
Mi-a spus mai târziu că în cursa în care ar fi trebuit să îl insoțesc a dat piept cu cea mai mare furtună din lunga lui experiență. Și azi îmi pare rău că am ratat asa eveniment.
Am luat urma pe internet si am apelat la un birou din Paris, www.mer-et-voyages.fr care intermediază între doritori si companiile de transport maritim îmbarcarea acestora la bord. Poti merge oriunde, peste Atlantic sau Pacific, in America Latina sau Asia si chiar sa faci ocolul lumii in putin peste eroul lui Jules Verne.
Am ales o saptamana tot Rotterdam-Dublin, aproximativ 700 Nm. si retur, intre 16-23 iulie, pentru casă si masă la bord am platit 1067 euro, adică 152 euro pe zi.
                                         

Am ajuns în Rotterdam cu o zi înainte de data îmbarcării, pe 15 iulie.
Orasul se află asezat în delta formată de râurile Rin, Meuse și Schedlt, istoria lui începând in 1270 cu un baraj pe râul Rotte, de unde si-a imprumutat si numele.



Poziția priveligiata l-a transformat de-a lungul istoriei într-un nod ferovoriar, aerian, rutier si maritim de prim rang, fiind cel mai mare port european. Până in 2004 a ocupat primul loc si în lume insa a fost detronat de Shanghai. 





Prin cele trei râuri ce formeaza delta, șlepurile cară marfa adusă de peste mări si țări pâna în inima Europei, transportul pe apă fiind cel mai ieftin.





Orasul nu arată nici pe departe asa cum te-ai putea astepta dupa o istorie de aproape 800 de ani. In 1940, pe 10 mai, armata germana ataca Olanda, Hitler dorind să o cucerească într-o singură zi. Pentru că armata olandeză s-a opus cu străsnicie, pe 14 mai aviația germana bombardează furibund Rotterdamul și alte orae, centrul istoric fiind complet distrus. A doua zi armata olandeză capitulează.
Intre 1950 si 1970 orasul este reconstruit  insa in ultimii ani au aparut cladiri noi cu arhitecturi originale, fiecare avand un concept unic, in otel, sticla, lemn si aluminiu.









Se poate vedea de la o posta bunul gust, eleborarea liniilor cat si incadrarea in zona, departe de amestecul dambovitean de catedrala lipita de turn de sticla sau casa boiereasca perete in perete cu un paralepiped de sticla. Simplitea fatadelor de pe la noi arata lipsa totala de interes pentru frumos.









Îmi rezervasem o cameră la hotel Emma, la 10 minute de gară.
La micul dejun, am dat de o pereche de italieni, ea din Satul Mare si el din Calabria, amandoi locuind in Anglia.
O emblema a Rotterdamului de astazi o reprezinta Kubuswoningen, pe romaneste, Casele Cubice.



Fiecare casa reprezinta un copac si tot ansamblu, o padure. Au fost proiectate 55 dintre care s-au construit 38. Unul dintre cuburi este organizat ca muzeu asa ca fiecare poate sa vada cum ar fi sa locuiesti intr-o casa a carei pereti sunt inclinati cu fix 54.7 grade.
Casa este impartita, de jos in sus, dupa cum urmeaza:


Etajul 1, bucataria, un living si un spaiu de depozitare



Etajul 2, dormitor si baie


Etajul 2, un birou si biblioteca
Etajul 3, un spatiu de recreere, o mica sera etc
Am filozofat un pic cu recepționerul pe tema plății hotelului. Când am dat datele cardului pe www.booking.com, hotelul a făcut un depozit cu toată suma. La plecare am achitat camera însă banii din depozit vor fi eliberați mai târziu, după o săptămână, poate două. In această perioadă eu nu pot folosi banii din depozitul respectiv. 
Am trecut pe la biroul de imigrație, mi-au verificat pasaportul, după care am mers cu taxiul la cheul la care era trasa MV Samskip Express, nava pe care urma să mă îmbarc, "MV" înseamnând "Motor Vessel". Ar fi fost frumos să fi fost cu pânze...
Mai întâi m-am urcat pe MV Henrike Schepers. Domnul din capul pasarelei nu auzise ca ar trebui sa sosească vreun pasager la bord asa ca am coborât si am încercat la următoarea navă trasă la cheu. De data asta am nimerit unde trebuia, nava aratand ca in poza de mai jos, gasita pe internet.


Am fost condus în cabină, undeva pe la etajul trei sau patru, depinde de unde incepeai sa le numeri.
Ceilalți doi pasageri sosisera deja si fusesera instalati in cabina lor.
Camera este spatioasă, cu cabină de dus, aer condiționat, pat, o canapea si birou. De la fereastră se deschide o frumoasa priveliste cu containere colorate si poduri rulante albastre care fac un dute-vino fără oprire.
Săpunul din baie este marca Lux, alt produs comercializat pe vremuri de vaporeni, alături de Rexona și cafeaua Wiener Cafe, ultima ambalată în pungi de hârtie de culoarea aurului patinat. Toate trei reprezentau o monedă prețioasa la doctori, profesori sau cadou la vreo aniversare. 
Anticipez si recunosc spasit ca am luat un sapun micin bagaj, ca cele care se gasesc de obicei prin hoteluri.
Nava, construita in 2006, are 141 m lungime si 22 m latimesi un pescaj de 8 m.


Puntea de comanda
 A fost construita sa transporte containere, ceea ce face in fiecare saptamana de la Rotterdam la Dublin cu escale, la intoarcere, la Waterford si Cork.
Containerele au fost dezvoltate în anii '50 în Statele Unite atât de către transportatorii privați cât si de către armată. 



Marele lor avantaj este ca pot fi folosite pe toate mijloacele de transport-maritim, feroviar si rutier-fără a fi nevoie ca marfa să fie descărcată. Altfel spus, o marfă încărcată la fabrică în China poate fi descărcată direct în curte la angrosistul din Voluntari.
De pe vapor, direct pe camion
Pentru a se ajunge aici, pe la sfârșitul anilor '60, s-a făcut o standardizare a lor, atât dimensionalâ cat si la elementele de fixare.
Un alt mare avantaj este timpul redus de stationare a unei nave pentru a incărca si descărca marfa. Timpi de stationare de 24 de ore sunt frecvenți in marile porturi.La Rotterdam podurile rulante si transportoarele de containere în Terminalul Delta sunt fără personal, complet automatizate.
In acest moment sunt aproximativ 17 milioane de containere in lume.
Anual se pierd de la câteva sute la câteva mii de containere, mai ales în timpul furtunilor. Majoritatea se scufundă imediat, altele plutesc fiind, pe de o parte, un pericol pentru navigație, pe de altă parte, un bun indicator pentru urmărirea curenților marini.
La cofee-break-ul de la ora trei am aflat de la comandant când urmeaza sa plecăm: la noapte, între două si trei. Avem voie să stăm in comandă cu două condiții: să nu îi stăm in cale si sa nu facem poze cu blițul, ca îl orbim. Se vede că nu suntem primi pasageri.
Programul este puțin rotit spre dimineață, mic dejun la 07.30, prânz la 12.00 si cina la 17.30. Mai sunt două pauze de cafea, la 10.00 si la 15.00.
Am fost atentionați că la bord se păstrează pentru program ora Rotterdamului, chiar atunci când suntem în Irlanda. Evident, navigația se face după ora UTC, adică cu două ore in urmă. Făcând naveta săptămânal la Dublin, ar fi mai mare daraua de cât ocaua să tot aranjezi ceasurile la bord.

17 iulie
02.00 
Fix la doua se porneste motorul, exact la ora la care capitanul neamț a spus ca plecăm. Dormeam și prima reacție a fost "lasă ca se descurcă ei și fără mine" dar am zis să fiu totusi sigur ca o iau in direcția corectă.
Am mers în comandă si am fost surprins de linistea care domnea acolo. Căpitanul era singur, iesit pe puntea de comanda din babord, bordul acesta fiind legat la cheu. Două, trei vorbe intr-o statie portabilă si am văzut căscându-se o mică prăpastie între navă si mal, ajutor neprețuit dat de cele două elicii montate transversal față de axul navei, adica bow- si stern-thruster, de 900 CP, respectiv 700 CP.Acționate hidraulic, ele împing coca lateral făcând manevra mult mai simplă si elimină prezența remorcherelor care să tragă sau să împingă, după caz.
Se navigă lent pe canalul principal, având si de o parte si de alta slepuri, nave, remorchere sau balize, ecranul radarului fiind un adevărat mozaic. 



Sunt trei ecrane mari, cu diagonala de 70-80 de centimetri la care sunt legate cele două radare și GPS plotterul. SOG, COG, XTE, ARPA, WP, heading etc. îmi sunt deja familiare de la plotterul meu cu diagonala de 20 cm. Încă odată se dovedeste că nu dimensiunea contează.


Sigur, complexitatea informației, legătura cu pilotul automat, precizia cât si meniul ce oferă o grămadă de opțiuni mă fac să mă mai gândesc dacă să îmi echipez sau nu si eu barca cu asa ceva.
Primul lucru care mi-a amintit de aviatie au fost punctele de raportare, inclusiv approch-ul, "Mass Approch". Sunt trecute pe hartă si contactezi controlul pe canale dedicate, VHF 1 de exemplu, pentru approch.
Al doilea lucru ține de construcția navei. Viteza se controlează din unghiul de atac al eliciei, motorul mergând constant cu 140 rot/min.
Cadranul este inscipționat în procente din puterea motorului astfel că, în croazieră, la 90%, viteza este de 18 kt.

04.30 
Mor de foame!
Ieri am mâncat puțin, ultima masă fiind la 17.30 asa că acum simt că incepe să mă doară capul. Îmi încerc norocul si găsesc în careu câteva felii de pâine si gem de caise. Cat de puțin îi trebuie omului ca să fie fericit!

05.30
Ma culc dar pun ceasul la 07.15 pentru că nu îmi permit să ratez micul dejun.

10.00
Intre opt si nouă nu avem voie în comandă, este perioada de fixare a programului pentru echipaj, rapoarte etc.
Când ajung, constat ca este de cart chiar căpitanul cu care pot sa discut vrute și nevrute. Secundul este ucrainian si este foarte tăcut si preocupat de ceea ce face, poate prea preocupat.



La tribord avem stăncile de calcar de lănga Dover, culoarea lor albiciasă i-a făcut pe francezi să îsi numească vecinii Perfidul Albion. Stâncile nu sunt însă responsabile si pentru primul cuvânt din apelativ.



Descoperim ca avem pasageri clandestini la bord dar căpitanul nu vrea să cheme paza de coastă. Știe din experiență că atunci când vom trece pe lângă un vas de pescuit, ne vor părăsi imediat. Ceea ce s-a si întamplat.



18.00 
First officer, adică secundul, ne-a adunat la pupa pentru o instruire legată de mijloacele de salvare. Mi-a mărturisit că inițiativa îi apaține căpitanului, în urma discuției cu mine. Unde dai si unde crapă!
Îi spusesem doar că atunci cand se îmbarcă pasageri ar fi bine sa li se povestească câte ceva despe navă, căi de acces si evacuare, in caz contrar, se va mai trezi cu cineva in camera lui, asa cum s-a trezit cu mine când orbecăiam sa găsesc iesirea.
În sapte ore dublăm Capul Lizard, bine cunoscut mie din cursul de navigație făcut în UK, prin corespondență. Vom pătrunde astfel in Marea Celtica si incepem sa urcam spre nord, printre Irlanda si Marea Britanie..
Vremea se menține incredibilă pentru zona în care ne aflăm. Pe fondul unui câmp de presiune înaltă, 1024 mbar pe barometrul din comandă, vântul bate cu 1-3 kt din direcție variabilă iar marea este ca Balta Miresei din Ialomița.

18 iulie
08.00
Mai avem cam 100 de mile ceea ce înseamnă 5 ore și jumătate la 18 kt.
Avem un vecin cu geamuri multe dar noi ne miscam mai repede si îl depăsim pe dreapta, ca la carte.



Vântul s-a ridicat la vreo 15 kt fix din prova, cum este normal, numai ca nu îmi pasă, nu mergem cu vele. Legea biciclistului din setul de legi brodat pe marginea feliei de pâine cu unt spune că oriunde ai porni, mergi cu vânt din față și urci la deal. Aplicată la vele, vântul își păstrează direcția și se înlocuiește dealul cu "nu pornește motorul".
Sunt puțin confuz cu ora. Ceasul de la mână și din cabină au rămas pe ora Rotterdamului, telefonul și tableta urmăresc rețelele GSM, ba cele de pe dreapta canalului, ba cele de pe stânga canalului, așa că ora variază +/-1 oră pe ele. In comandă ora este UTC, care este cu o oră în urmă fată de UK si Irlanda si cu două ore față de Rotterdam. Mă rog, nu prea am eu treabă cu ce se întâmplă în comandă, doar că mă derutează din lipsă de ocupație.
Timpul in navigație este crucial, mai ales dacă mergi intr-un loc nou cu barca și ajungi după închiderea magazinelor. Dacă este și perioadă de reduceri, vei fi acuzat de proastă planificare a călătoriei, supărarea fiind foarte mare.


Masurarea precisa a timpului se impunea pentru a defini exact longitudinea la care te aflai.
Dupa ce meriadianul zero a trecut de-a lungul istoriei prin El Hierro,  Rome, CopenhagenJerusalem,  Saint PetersburgPisaParisPhiladelphia, Pennsylvania, and Washington D.C. in 1884 s-a convenit, cu o exceptție, trecerea la folosirea meridianului zero ce trece prin estul Londrei, mai precis, prin Greenwich.
Excepția a fost Franța, cum altfel?, care a mai păstrat câțiva ani, pana in 1911, un meridian zero personal, lângă Paris.
Așa că timpul de referința a devenit Greenwich Mean Time, adică cunoscutul GMT. De ce-i nevoie de un timp de referință?
Imaginați-vă un avion care intr-un zbor intercontinental "taie" 4-5 fuse orare și trebuie să raporteze ora și poziția în puncte prestabilite. Mai adaugi și ora de vară, ba este, ba nu este așa ca durerea de cap este cât casa. Dacă toată lumea vorbește de cât este ceasul la Greenwich, fără corectia cu ora de vară, atunci nu mai există confuzii.
Odată cu tehnicile spațiale ora GMT nu a mai fost de folos pentru că nu este suficient de precisă. Pământul își încetinește rotația cu aproximativ o secundă pe an așa ca ora de referință trebuie corectată. Așa a apărut  Univesal Time Coordinated, pe scurt UTC, adică un GMT corectat.
Trebuie să sune alarma pentru un exercițiu de "abandon ship", vreau numai să adaug, pentru navigăreți, ca ora UTC este dată cu Zulu la coadă, de exemplu 12.00Z, iar ora locală cu Local Mean Time, adica 12.00LMT.
Inainte sa sune goarna, ca sa nu intru in panica, m-am dus pe muster deck  unde urma sa exersam incendiu la bord si parasitul navei in caz de mare pericol.
Mai intai s-a facut prezenta si asa am vazut si eu tot echipajul. 




Cu o mare aprope de calm plat, exercitiul pare o joaca de copii. Vreau doar sa imi imaginez ce inseamna un incendiu violent izbucnit pe o mare agitata, imbracarea echipamentului de protectie, urcarea in barca de salvare si parasirea navei.
Mai intai, incendiu. Membrii echipajului aveau sarcini precise, si nu s-a creat nici un moment de bulibaseala.


Apoi a urmat exercitiul de parasire a navei.
Principalul mijloc de salvare de la bord este life boat, o barca complet inchisa si care sta pregatita tot timpul pentru a fi folosita. Este asezata pe un plan inclinat la 45 de grade astfel incat numai prin forta gravitatiei ajunge in apa.



La ea se mai adaugă colaci, plute de salvare, veste, costume termo-izolante și, nu în ultimul rând, containere, dacă ai noroc să plutească vreunul.
Ne-am pus vestele de salvare si ne-am asezat in scaune, comode de altfel dar problema este ca sunt inclinate la 45 de grade spre prova si pana te asezi iti ea cam cat o jumatate de ora la sala. S-a facut inclusiv proba motorului care a pornit la sfert de cheie.




Am mers apoi in comanda unde capitanul a multumit echipajului, care se pare ca s-a miscat cu talent si pasagerilor, pentru ca nu i-a incurcat pe primii.

14.00
Se incepe pasa de intrarea în portul Dublin, ca sa ma exprim si eu marinareste.



Intram in port cu mareea la minim,se vede apa la mare distanta de plaje iar stâlpii farului se usuca la soare.



Dupa o oră suntem deja legați la mal și primim instrucțiunii  cum să ieșim și cum sa intrăm din terminalul de containere. După Rotterdam, unde am mers cu taxiul vreo zece minute numai în port ca sa ajungem la navă, in Dublinul mergem preț tot de zece minute, însă pe jos, ca să ieșim la un taxi.
Căpitanul îmi recomandase autobuzul turistic și zona Temple Bar pentru a vedea orașul și a mânca, sa zicem, tradițional.
Aveam la dispoziție patru ore de a vizita orașul așa că autobuzul era singura solutie. Eu și cu familia de francezi (el, fost profesor de antopologie iar ea, fostă profesoară de filozofie) ne-am dus direct la capătul de linie cu taxiul și timp de o oră jumătate am trecut în revistă marile atracții ale orasului. Pe primele locuri, de departe, Guinness Store House, Old Jameson Distillery și zona Temple Bar. 



Am primit de la șofer, care era și ghid live, informații detaliate despre istoria fiecăruia, litri pe zi, pe săptămâna și pe an de bere si whiskey, butoaiele în care era învechit whiskey-ul, distilat de la 1780, și câte și mai câte. Desigur, în tracăt, se pomenea și numele biserici pe lânga care treceam sau cine a făcut cutare castel, dar pe scurt, foarte pe scurt.
Whiskey este denumirea irlandeza pentru apa vieții,așa  cum este cunoscută de secole această băutură. Prin lege, whiskey-ul este distilat de trei ori, spre deosebire de whisky-ul scotian, care este distilat doar de două ori. Există 5 distilării autorizate în Irlanda față de 90 in Scoția.


Tot de la guralivul ghid am aflat că până și președintele SUA este irlandez după nume, Barak O'Bama.
După tur, m-am despărțit de familia franceză ca să pot căsca gura în voie . Bine am făcut, când ne-am întâlnit pentru întoarcere, domnul căra vreo trei sacoșe, rezultatul explorării doamnei prin magazinele locale. Parisul nici nu se compară cu Dablinulncând vine vorba de modă.
Zona Temple Bar, după barul cu același nume fondat la 1840,este  inima orașului, foarte animată si pestrița, cu clădiri viu colorate si mulți turiști. Eu un fel de Rambla a Barcelonei, nu la fel de elegantă dar la fel de scumpă. Dacă aveam timp, dădeam trei colturi și măncam excelnt, beam bine și plăteam jumătate. Mi-a confirmat-o și șoferul de taxi, mare admirator a lui Dracula, pe drumul de întoarcere.



Muzica irlandeză este la tot pasul, live, în baruri, pe stradă sau chiar cântată in taxi de către șofer.






Mai trebuie menționat, pentru corectitudine, că în acest perimetru mai există si vreo 50 de obiective și organizații culturale, cum ar fi The National Leprechaun Museum, National Print Museum, National Gallery of Irelnd etc.



Ne-am intorsla vapor cu un tanar sofer dornic sa vada Transilvania si Castelul lui Dracula insa se opunea sotia. Stia ca povestea lui Dracula este un mit pentru ca locuia pe langa casa-muzeu unde locuise Bram Stoker, autorul cartii cu pricina si tiparita in 1897. Nici nu banuia irlandezul ce marketing grozav avea sa ne faca peste un secol.
Care 20.30 după povestea cu GMT, UTC și LMT?
Păi 20.30, ora Rotterdamului.

19 iulie
08.30
M-am trezit fără zgomotul motorului, eram deja legați la mal în Waterford, dupa ce am calatorit noaptea de la Dublin pana aici aproximativ 120 NM.

                                            
View


                                  

Am pornit cu taxiul  spre orașul aflat pe malul drept al răului Suir.
Este cel mai vechi oraș irlandez, fondat în 914 de catre vikingi si cucerit în 1170 de catre anglo-normanzi.
Partea veche a orașului se împarte in două, zona fortificată de vikingi, cu Turnul Reginald pe un colț, și zona medievală.


Am mers cu taxiul direct la Casa Cristalului de Waterford, peste de drum de Teatrul Regal.
Un fel de Curte a sticlarilor, poți vedea pe viu cum se modelează diverse obiecte din cristal și de unde poți cumpăra câte ceva.
Am inceput cu o vizita la Bishop's Palace, astazi un muzeu al orasului prezentand cine si ce a facut pe meleagurile acelea incepand din 1700 pana in 1970.
In spatele palatului se afla Catedrala Biserica lui Hristos, terminata in 1779, renumita mai ales pentru concertele de orga.



Am continuat pe Cheiul Carbunelui pana la la Turnul cu ceas, construit in 1861 si care a costat 200 lire sterline, bani seriosi la vremea aceea.



Pe langa functia de orologiu orasului, la turn puteau bea apa atat oamenii cat si caii si cainii, existand boluri speciale pentru fiecare.
Ne-am intors la vapor unde am am mai tras o poza-doua de pe cheu.





20 iulie
Peste noapte am parcurs cele 70 NM de la Waterford la Cork.

                                     
View


Ne bem cafeau de dimineata dupa ora de la Rotterdam, aici fiind cu o ora mai devreme si admiram celalalt mal al raului pana se face ora 09.00 LMT ca sa putem pleca fara a trezi orasul cu noaptea in cap.



Suntem legati in terminalul de containere, in aval de orasul Cork.



Orasul este mai mare comparativ cu Waterfordul și cu o asezare pitorească pe coline, de o parte și de alta a râului Lee, ce se varsă in Marea Celtică printr-un lung estuar.
La intrare în oraș, râul se bifurcă în doua brațe formând o insulă unde vikingii au făcut primele fortificații înainte de anul 1000 dH. După anul 1200, o dată cu venirea normanzilor, orașul se dezvoltă în jurul  Mănăstirii  St. Finbarre. 


Catedrala cu acelasi nume a fost construita in 7 ani, prima slujba avand loc in 1870.


Everyman palace Theatre, construit in stil victorian de o parte a podului St. Patrick, a fost deschis in 1897/1898 astazi gazduind spectacole de opera, teatru, music hall, concerte etc.




De cealalta parte a acealuias pod, cladiri in culori vesele, potrivite cu atmosfera orasului.



O nota aparte o face Caterdala Sf Maria si Sf Ana, cunoscuta ca si Catedrala din Nord.
Construita in 1808, incendiata si distrusa in 1820, catedrala a suferite diverse etape de restaurare, ultima incheindu-se in 1996.
Interiorul este foarte luminos si total neasteptat, stalpii fiind din bambus si motivele gotice de culoare alba, stralucitoare.





La 16.30, ora Rotterdamului, urma să mă întălnesc cu familia de francezi pentru a merge cu taxiul înapoi. Pe la trei și jumătate am intrat la Murphy sa beau un bine meritat Guiness, nume predestinat pentru ce avea sa mi se intample. 




Așteptând să se umple paharul văd că telefonul s-a închis. switch on și citesc un mesaj de la secund care ma anunta ca nava urmează să plece la 16.00 și un mesaj de la doamna profesoară care mă informă ca nu ma pot aștepta mai mult de o jumătate de oră. Am dat pe gât jumătate de pintă de bere și am plecat în goana mare să caut un taxi. În 15 minute eram la scara vaporului.
La ora 18.00 când au început manevrele de plecare, am ieșit pe punte pentru a trage câteva poze în lungul estuarului până la marea cea mare, cu gandul la cealalta jumatate de pinta nebauta.
Următoarea oprire, Rotterdam, cu o zi mai devreme decât programul.
Avem de mers aproximativ 650NM, adica 36 de ore, ceea ce înseamnă ca luni dimineața mă voi scula de unde am plecat. 

                                         


Iesim in mare larga din lungul estuar format de raul Lee si trecem pe langa Farul de la Roches Point, ultimul landmark vazut de catre pasagerii Titanicului dupa ce acesta a imbarcat ultimii 123 de pasageri si posta la Queenstown (astazi. Cobh) pe 11 aprilie 1912.



In dreptul farului salupa pilotului se desprinde din tribord, comanda trecand la capitan



21 iulie
07.30 mic dejun;
Citit
10.00 cofee break
Jucat solitair
12.00 prânz
Citit și dormit
15.00 cofee break
Citit și scris
17.30 cină 
Citit împreună cu Jameson, 40%, până m-a părăsit. 
Discuția începuse după Dublin așa că eram deja la concluzii.

22 iulie
Am hotărât în adunarea generală a pasagerilor, eu și familia de francezi, să părăsim nava la ora 09.00, evident, ora Rotterdamului.
Pe cheu am dat de poliția de de frontieră așa că nu am mai trecut pe la Imigratie, mergând direct la Central Station, cu același taxi ca la venire.
Urma ca familia de francezi să plece la Amsterdam iar eu sa rămân în Rotterdam pînă miercuri, 24 iulie, când am zburat spre casă.
Concluzia este una singura: merita!