Spre Oban

Am pornit pe 25 septembrie din Campbeltown cu lectiile foarte bine facute folosind ca material de studiu Sailing Directions and Anchorages editata de IMRAY si avand la baza Clyde Club Publications. 
Navigatia in ape necunoscute, fara carti pilot, este plina de neprevazut in ori ce parte a lumii insa in vestul si nord vestul Scotiei studierea lor este vitala, ca oriunde unde sunt maree. Pe langa informatiile despre obstacole, ancoraje, balizaje si, uneori, informatii turistice aici cartile pilot iti ofera si informatiile necesare planificarii orei de plecare si cand trebuie sa ajungi intr-un anume loc in conditii de siguranta. Mai intai, pot fi praguri de trecere sau la intrarea unui port care pot fi trecute doar intr-un anumit interval de timp, cu destula apa sub chila. Apoi prezenta unor curenti cu viteze de pana la 10 noduri te pot intoarce din drum, la propriu, sau te pot face sa iti termini calatoria brusc, pe cate o stanca sau aruncat pe tarm.
Ce spune cartea in acest caz: in conditii ideale, fara wind against tide, parasesti Cambeltown cu trei ore si zece minute inainte de fluxul aflat la maxim la Dover(High water-HW) si sa ajungi intre malul Peninsulei Kintyre si Sanda Island la aproximativ o ora si zece de HW la Dover. In acest fel ai sapte ore de curent favorabil de-a lungul tarmului, in jurul Capului Mull of Kintyre, pana spre Insula Gigha.
In ziua in care am pornit HW la Dover a fost la 14.01 UTC, adica 15.01 British Summer Time (BST), minus 3 ore si 10 minute duce la ora 11.51 la care trebuia sa parasesc marina. Aveam la dispozitie 2 ore sa strabat cele 10-12 mile pana la Sanda Sound, canalul dintre insula si mal. Am ales aceasta varinta in locul celei in care ocoleam prin exterior Sanda Island, mai sigura dar ceva mai lunga, deoarece era calm plat si astfel nu riscam sa intalnesc overflow datorita ciconiri valurilor de curentul de maree. Intalnisem odata asa ceva cand nici priceperea mea in ale mareelor nu era prea mare insa nici nu prea am avut ce face. Terminam de traversat temutul Golf Biscaia dupa o noapte cu vant de 35 de noduri din inapoia traverului cand am ajuns in stramtoare dintre Île de Seine si Pointe du Raz, in Bretania. Acum vantul era undeva spre 15 noduri dar hula era de 2-3 metri pe directia SW iar curentul de maree, foarte puternic, avea directia opusa valurilor. Nu exista compartaie, masina de spalat sau cu butoiul in Niagara sunt joaca pentru copii. Pret de o ora am crezut ca imi las oasele pe acolo, timp in care ne-am adapostit de curent in spatele unor stanci. Odata trecuti de Phare de la Vieille au incetat toate ostilitatile si am putut gusta o navigatie de vis pana in Marina Morgat.
Revenind la tentativa mea de ocoli peninsula, imi veneau in minte versurile lui Paul McCartney&Wings:
"Mull of Kintyre
Oh mist rolling in from the sea,
My desire is always to be here
Oh Mull of Kintyre"
Ceata rostogolita peste mare reducea vizibilitatea la cativa zeci de metri. Am pornit cu radarul si cu Automatic Identification System (AIS) pornite si am iesit din golful in care era asezat orasul cu mare precautie, de teama unor barci sau salupe mici pe care radarul s-ar fi putut sa nu le observe. Am ajuns conform programului intre Sanda Island si mal cand ceata s-a ridicat ca un colt de perdea, acoperind doar coama dealurile .

Farul de pe Mull of Kyntire

In zona capului sunt doi curenti, opusi ca sens: unul chiar pe langa tarm, care curge de la est la vest, si unul d ela vest la est care curge in larg. Eu foloseam primul curent, mergand foarte aproape de tarm. Din pacate cele doua curgeri nu erau perfect delimitate, neexistand un plan de separatie distinct. Asa se face ca am nimerit pentru vreo cinci minute, cand m-am departat putin de mal, intr-o zona de coliziune a lor si am auzit prova lovind un zide apa rigid, ca un zid. Se poate vedea in poza un astfel de fenomen, cu creasta alba.
Deja curentul incepuse sa isi faca datoria si in dreptul farului aveam 7.8 noduri dupa ce cu doar cateva sute de metri in spate mergeam cu 6.2 noduri.
Dupa ce am virat spre nord am intalnit o barca cu pavilion irlandez care se indrepta spre casa.
Curentul ma ajuta in continuare, inaintand cu peste 8 noduri catre mica Insula Gigha, cu o istorie recenta aparte. Locuitorii, in jur de o suta, au cumparat insula de la ultimul proprietare pentru 4 milioane de lire, banii fiind imprumutati si platiti pe 15 martie 2002, data ce se serbeaza in fiecare an ca ziua in care insula a obtinut independenta.
Astazi numarul locuitorilor a ajuns la 160, veniturile povenind din cresterea vitelor, turism si din pescuit.
Mergeam cu motorul pe langa coasta de vest a Peninsulei Kyntire, ceata acoperind in continuare varfurile dealurilor ce se terminau abrut in mare. Din pacate, odata cu lasarea serii, ceata a inceput sa coboare incet, incet, scufundu-ma iara intr-o cana de lapte, cum fusesem si dimineata, cand am parasit Campbeltown. Situatia era mult mai periculoasa decat la plecare: acum nu mai mergeam printr-un golf larg, fara stanci, ci din contra, trebuia sa intru intr-un mic golf, cu stanci pe marginea intrarii si Kiln Rock, 1.5 metrii deasupa apei, chiar in mijlocul golfului. Urma sa caut una dintre balizele puse acolo pentru vizitatori la care speram sa leg cu mai mult succes decat precedenta experienta.
Inaintam cu oun nod, un nod si jumatate, cu ochii pe plotter si radar cand a rasarit una din balize la cativa metrii de mine, in tribord, dar pe care am ratat-o. Cand am inceput sa intorc sa incerc sa o prind mi-a aparut alta, la mai multi metrii si m-am legat imediat. Secretul a fost ca baliza avea cam un metru si jumatate de saula cu o mica geamandura la capat. Am prins saula cu cangea si am tras baliza la mine dupa care am legat saula de la prova de inelul superior. Incepea sa se intunece, tocmai la timp pentru un pahar din bautura bastinasilor.

(neterminat)