De la Wiener Neustadt la Biberach

            

25.04

Dupa micul dejun am parasit "La containere" si m-am dus la aeroportul Wiener Neustadt. Aeroportul este baza producatorului de avioane Diamond, un pioner al utilizarii materialelor compozite si a folosirii motoarelor Diesel (cu combustibil JET-A1 folosit la avioanele cu reactie) in aviatie.

Fondata in 1981 compania a produs pentru inceput un motoplanor, H36R, facut integral din materiale compozite.
Firma produce DA20 cu doua locuri, DA 40 cu patru locuri, un avion monomotor cu reactie cat si unul cu 5-7 locuri, bi-motor. DA20 a fost un succes ca avion scoala pentru PPL, fiind certificat ca Very Light Aircraft (VLA) in Europa. Jumatate din scoala mea de pilot am facut-o pe DA20 la Tuzla, un avion care inghite multe de la incepatori, va asigur eu. Mai multe, pe DIAMOND.
Am alimentat, am platit 17 Euro pentru aterizare si parcare peste noapte. La Arad doar pentru aterizare am platit 47 Euro. Asa suntem noi aici in est, mai cu dare de mana.

09.40
Am decolat spre vest, direct catre aeroportul militar dar am virat fix peste calea ferata, cat sa nu se dea alarma de lupta.
Destinatia mea se afla cam la 280 de mile,vreo 3 ore de zbor, dar pana acolo trebuia sa trec pe langa Salzburg si Munchen.
De ce Biberach? Orasul se afla la aproximativ 60 de kilometri nord de Friederichshafen si are un mic aeroport cu o pista asfaltata de 975 m.
Prima optiune ar fi fost, normal, Aeroportul Friederichshafen langa pista caruia se afla expozitia. Pentru a ateriza acolo trebuie sa iti faci o programare precisa pentru un slot de timp in care ajungi. Totodata este un dute-vino de n-ai vazut de avioane si elicoptere, care la vedere care zbor instrumental. si am zis sa nu intind coarda, ca eu mai lipseam pe acolo, asa ca aceasta optiune a cazut nu dupa mult timp de gandire.
O alta optiune a fost Aeroportul St Gallen Altenrhein situat la vecinii elevetieni, peste lac, insa nu mi se potrivea ca legaturi cu expozitia.
Pana la urma am ales Biberach-ul, fara slot de timp, fara trafic ca la Heathrow si convenabil cu trenul.
Am lasat Viena pe mana dreapta cu intentia clara de a parasi Terminal Manoeuvring Area(TMA) apartinand celui mai aglomerat aeroport austriac zborand deasupra unei vai, in directia nord. Destinatia era in vest insa traversarea Alpilor am lasat-o pentru altadata.
Pe vale, au trecut pe rand:

 O ruina

Un castel

O fabrica "old fashion"

E interesant cum se schimba peisajul odata cu intrarea in Austria sau in Germania. Lucrurile se ordoneaza, arata foarte bine, incepand cu casele, drumurile sau zonele industriale.
Un peisaj tipic este cel de mai jos, cu ferme si drumuri de acces pietruite sau alsfaltate:

Si cum fermierii mai trebuie sa joace si un golf dupa program, dupa ce au muls vacile, mai vezi si cate un teren de golf la marginea satului:

Am continuat apoi pe langa Linz, am ocolit zona de control a Salzburgului si m-am pregatit sa trec prin TMA-ul Aeroportului Munchen, numit Franz Josef Strauss. Numele te duce cu gandul la Dunarea albastra sau alte valsuri insa cazi in greseala. Domnul care da numele aeroportului a fost un politician bavarez, rival a lui Helmut Kohl si in a carui biografie puteti citi despre Lockheed scandal, Der Spiegel scandal... 
Aeroportul Franz Josef Strauss, ca sa ii zic pe nume, este al saptelea aeroport din Europa si al doilea din Germania din punct de vedere al traficului. Interesanta zona ca sa zbori de placere, recreativ, nu?
Dar suntem in Germania unde lucrurile sunt bine puse la puct, TMA-ul este impartit astfel incat toata lumea sa aiba loc si sa nu se certe. A fost liniste si pace si pana la Memmingem nu prea am avut ce face. Acolo mi s-a propus sa trec prin TMA-ul lor, daca am chef. Am zis da, m-am conversat cu o doamna draguta la voce, si uite asa am ajuns si am aterizat la Biberach.

Am asigurat avionul, am platit 7 Euro aterizarea (nu uitati, la Arad am platit 47 Euro) si am luat taxiul la gara ca sa merg la expozitie. Dupa vreun sfert de ora domnul care manevra trenul a vorbit mult in limba bastinasilor dupa care a oprit in Ravensburg, la jumatatea distantei. Am intrebat pe vecin ce se intampla si mi-a spus ca trebuie sa coboram si sa continuam cu autobuzul. A fost dragut si mi-a aratat statia dupa care s-a dus la treburile lui.
Am stat o ora in statie, urmarind multimea celor o suta de calatori: linistita, rabdatoare si increzatoare ca atobuzul va veni. Nu a venit insa asa ca am continuat calatoria cu alt tren care venea tocmai de la Innsbruck. Prietenul austriac la nevoie se cunoaste. Am vazut pe drum multa politie intr-o mica gara si am mai aflat de la Iuliana ca in Germania daca vrei sa te sinucizi este la moda aruncatul in fata trenului. Nu am aflat ce s-a intamplat cu adevarat.
Am ajuns in Friederichshafen prea tarziu ca sa ma duc la targ asa ca mi-am continuat drumul, dupa avion si tren, cu ferryboat-ul. Imi rezervasem hotel pe malul elvetian al lacului Konstanz sau Bodensee, cum ii spun nemtii.
Vaporul pleca la si 41' al fiecarei ore si am platit 8.50 Euro traversarea.

Hotelul Schlosshotel se afla in Romanshorn si este asezat intr-un parc, cu vedere la lac. Cladirea a fost construita in 1404 si renovata in 1988 ca hotel.

Dupa ce noaptea trecuta am dormit "La containere" , traducerea libera a numelui hotelului "Orange Wings", acum a venit soare si pe strada mea. Daca noaptea trecuta nu aveam fereastra acum micul balcon de la mansarda dadea spre port, avand ca fundal muntii inzapeziti:

Am urmarit cu mare placere, de pe o terasa, manevrele facute de un velier doar cu panzele in bazinul ingust al portului pana la locul lui de la ponton si asta pe un vant care abia adia.De, prima dragoste nu se uita.

26.04

Am platit 82 Euro camera single in care am dormit cu geamul deschis si am luat ferryboat-ul inapoi, la nemti. De aici pleca la fiecare si 36'.De remarcat TVA-ul doar de 3.8% pentru cazare in Elvetia. Diferenta intre "La containere" si Hotelul Castel a fost de 15 Euro in cifre absolute si ca de la cer la pamant intre conditii.
Dupa ce am debarcat am trecut pe la o farmacie ca sa iau corective pentru geamul deschis: asprina si picaturi de pus in nas. Sincronizare germano-elvetiana: ferry vine la si 15' si autobuzul pleaca, gratuit, la expozitie la si 22'. Fiindca s-au adunat mai multi calatori, au venit doua autobuze.

In sfarsit la expozitie!
Gica Pascariu, dealerul lui Flight Desing in Romania si Ungaria, m-a asteptat cu o invitatie la poarta asa ca am salvat 18 Euro, cat costa un bilet pentru o zi.
A fost o zi plina, cu multe minuni, multa informatie, multa mancare si multa lume, lume buna. Am auzit de multe ori limba ce-o vorbim prin standuri, motiv sa ma bucur ca multi pasionati au batut drumul pana acolo ca sa vada ce si cum.
Nu vreau sa fac o cronica a expozitie, nici nu ma pricep, asa ca las cele cateva poze sa vorbeasca despre ce se putea vede pe  acolo:

Bushplane, adica de aterizat prin si dupa tufisuri

Cu catel cu purcel la expo!

Interesant, nu?

UFO

O bine merittata pauza, la un pahar sau la umbra

Landing Accuracy: Crash! Thanks God, e pe simulator!

AN-2, cam deocheat, ce sa zic

"Si eu zbor"

Cessna Corvalis

Diamond DA50 Turbo-prop

Dupa o zi plina si ceva shopping specializat am plecat inapoi cu trenul la Hotelul Knopf and Knopf, adica Nasture&Nasture. Hotelul se afla pe Aleea Muzeului nr.1 Warthausen, alaturi de Muzeul Nasturelui. Cand te cazezi primesti un nasture in schimbul caruia poti servi o bautura la bar sau din mini-barul din camera.
Camerele, vreo sase la numar, sunt decorate tematic, eu am nimerit pe cea in stil indian. Cum deschideai usa un indian suparat batea o toba si se jeluia intr-un difuzor pret de un minut. Cum patul era sus si baia jos, unde era si difuzorul cu pricina, m-am ferit sa ma duc noaptea la baie ca sa nu il mai supar pe indian.
Restaurantul era decorat interesant, la limita kitsch-ului, un amestec de feroviar si nasturi insa placut.

Am dormit bine, nici orange si nici cu geamul deschis.

De la Banesti de Prahova la Wienner Neustadt

24 aprilie

06.10
Desteptarea inainte sa sune ceasul.
Azi e zi mare! Vreau sa ajung cu avionul in Germania, la Aero-Expo in Friderichshafen.
Am mai fost cu avionul in Germania, am mai fost si in Turcia dar niciodata singur. Acum trebuie sa fiu si capitan si first officer. Nu-i vorba ca la un avion de aceste dimensiuni sarcinile nu depasesc puterile unui om dar cand esti singur n-ai cu cine presupune ce au vrut controlorii de trafic de la tine.

Avionul cu care am pornit la drum este de constructie germana, fabricat in Ucraina de catre Flight Design.
Are masa masa maxima la decolare de 600 kg, asa ca se zboara cu el cu Private Pilot License. Este cel mai vandut avion la categoria Light Sport Aircraft in Statele Unite si anul trecut a obtinut certificarea de European Light Sport, categoria 1, sub 1000 kg. Pentru ca eu l-am cumparat inainte de certificare, avionul zboara bine-mersi cu Permit to Flight, un document emis in baza reglementarilor European Aviation Safety Agency de catre fiecare autoritate nationala din UE. Eu am ales Autoritatea Germana pentru a-mi simplifica viata.
Din acest motiv scrie pe coada lui D-ECZR, cu "D" de la "Deutscheland, Deutscheland uber alles".

La Friederichshafen vine toata lumea din industria lui General Aviation, cam tot ce se ridica de pe pamant sau apa si nu are geamuri multe, asa cum au avionele mari, de linie. Vin vreo 630 de expozanti din vreo 35 de tari anul acesta ca sa arate ce le-a mai trecut lor prin cap sa faca si asta dupa o criza severa care a afectat domeniul rau de tot.
Aceasta expozitie este pentru industria aviatiei ceea ce este Boat Show Düsseldorf  pentru lumea barcilor, unde poti vedea tot ce pluteste sau se scufunda.

Am facut bagajul, minimal, si o sa vedeti mai incolo de ce. Nu, nu din cauza avionului, el ia pana la 50 kg de bagaj. Ehe, poti sa pui si un litru de sampon ca nu te mai controleaza nimeni!
Am scos Beagle-ul pe maidan sa vedem ce mirosuri au mai aparut peste noapte dupa care am plecat la Banesti unde imi tin avionul.
Acolo este un mic hangar construit de echipa de acrobatie Iakarii Acrobati, http://www.yak52.ro/piloti.html,  adevarati maestrii ai mansei.
Am ajuns la hangar, lumea multa, ca urma sa vina un camion cu o elicie.
Am mai pus niste benzina in rezervoare, vreo 10 litri, restul pusesem cu o seara inainte, adica vreo suta de litri in avion si vreo patru-cinci pe podeau hangarului.
Un avion de acest gen are un motor Rotaxde 100 CP special construit pentru aviatie. Consumul este de aproximativ 16.litri pe ora si daca pui ca intr-o ora ai putea face si 200 km, iese un consum de 8 litri/100km, ca sa comparam cu consumul unei masini. Zic ai putea pentru ca esti la mana vantului.
Daca aplice legea biciclistului pe jumatate, lege care spune ca in orice directie apuci, mergi cu vantul din fata si urci la deal, o sa vezi ca viteza fata de sol poate scadea si la 130 km/ora.
Cand zbori cu avionul, vorbesti de viteza fata de aer si viteza fata de sol. Daca aerul se deplaseaza si el, vitezele se compun astfel ca fata de sol ai viteza ta minus cea a aerului cand iti bate fix din fata (cea mai intalnita situatie conform legii enuntate) sau viteza ta plus viteza aerului cand iti bate din coada (cazuri rare, memorabile).

Am depus planul de zbor pana la Arad unde trebuia sa fiu controlat de politia de frontiera inainte de a iesi din tara, amintinudu-mi cu drag de vara trecuta cum am ratat noi intrarea in Schengen din cauza paruielii politicienilor.
Desi radarul meteo cat si prognoza ma asigurau ca nu exsta niciun nor deaspra patriei, realitatea era alta: crestele muntilor aveau o frumoasa cusma, pufoasa, din nori formati datorita vantului din nord care era de asteptat sa bata pe la Brasov. Amicul meu Catalin, un planorist de exceptie, multiplu campion si instructor de zbor m-a sfatuit sa trec peste nori ca sub ei s-ar putea sa fie o lectie de echitatie, faza galopului.

08.50
Am decolat spre est, oricum vantul era perfect din lateral si am virat pe deasupra orasului Campina, pe Valea Prahovei. I-am comunicat doamnei de la  Bucuresti Informare ce intentii am si ea nu a avut nimic impotriva.
Sfatul lui Catalin trebuia urmat pentru ca plafonul de nori cobora pana jos si nu prea aveam cum sa trec pe sub ei asa ca am inceput sa urc, am zis eu, la 8000 de picioare (2400 m).
Am urcat eu ce am urcat si am vazut ca sunt tot sub nori. Am schimbat tinta de altitudine a auto-pilotului la 9000 de picioare. Cand am atins aceasta altitudine aveam pe stanga releul de pe Varful Costila:

Frumos, spectaculos, cum doriti sa-i spuneti insa eram tot sub nori... Am setat 10.000 de picioare, cea mai mare altitudine la care am urcat vreodata. La 10.500 de picioare trece o cale aeriana pe acolo si unde pot intra doar cu permisiunea controlorilor de trafic. Nu a fost nevoie pentru ca la cei 3000 de metri eram peste nori si asa am trecut lantul muntilor Carpatii Meridionali.
Dupa Valea Prahovei, undeva pe deasupra la Codlea am gasit o spartura in nori suficienta ca sa cobor la 4000 de picioare.
Am trecut prin nordul orasului Sibiu, si am descoperit apoi cu legitima mandrie patriotica santierul autostrazii Arad-Sibiu care arata foarte bine, e drept ca din avion.:

Au defiliat maiestos, pana la Arad:

Sebes

Simeria

Deva

Termocentrala Mintia

Lipova

Elicia, Aradul si pista 27 la vedere

11.20
Dupa un zbor de doua ore si jumatate, am pus roata pe pista Aeroportului Arad, un pic cam de sus, fie vorba intre noi.

Am trecut prin filtru ca la orice aeroport, scos cureau, ceasul si portofelul ca sa nu bag explosiv in incinta aeroportului. Partea haioasa este ca avionul nu il trece prin filtru asa ca un AKM, o grenada, ceva le poti lua de acolo dupa ce ai fost controlat si sa pui mana pe strategicul aeroport. Eu le consider reflexe birocrato-sovietice. Apropo, este chiar o hotarare a consiliului local afisata care spune ca nu ai voie sa pozezi sau sa filmezi din exterior aeroportul. Pentru acesti domni urmeaza ca Google Maps sa se inventeze.
Am platit fix 47.47 Euro pentru servicii de handling, taxa de aterizare si mai stiu eu ce. Lumea amabila, draguta, mai ales Oana care mi-a incasat banii.
Am depus doua planuri de zbor ca in primul nu am scris cum stia sa inteleaga doamna de la Otopeni.
Planul de zbor se depune pe Internet la Romatsa si este un sistem conectat cu Eurocontrolul. Pana acum nu am avut niciodata probleme dar toti mai avem si zile proaste asa ca am iertat-o pe doamna care m-a facut sa mai stau o jumatate de ora pe pista.

12.45
Decolez tot catre vest si ma indrept catre punctul de trece a frontierei TEGRI. Schjmb de la Turn la Approach si imi propune sa ma urc la cat vreau eu. Incerc 4000 feet si imi aproba.
Trec granita si schimb frecventa cu Budapest Information Service. Acest serviciu, Flight Information Service(FIS) il au toate tarile apratinand Intenational Civil Aviation Organization (ICAO) si ofera informatii despre traficul din zona in care te afli, informatii meteorologice, informatii despre aeroporturi sau pericole aparute pentru traficul aerian. In acest mod esti tot timpul in contatct cu cineva, fie cu FIS fie cu un Approach sau cu turnul de control al unui aeroport (CTR), In aviatie folosirea initialelor este la loc de cinste si poti chiar sa iti cumperi un catalog cu toate abrevierile folosite. Cred ca nu mai este nevoie sa spun ca aceste abrevieri provin din limba engleza, limba care se foloseste si la navigatia aeriana. In tara de origine, poti folosii si limba materna fara probleme, lucru pe care ungurii il faceau din plin de cum am trecut la ei.
Pot sa spun ca traversarea Ungariei a fost ceva plat, ca si relieful lor. Nu prea am schimbat multe vorbe cu controlorii lor, am mers de la TEGRI direct la ABETI, puntul de iesiredin Ungaria catre Austria.
Poze nu prea am facut, putina pacla iar pentru numele localitatiilor si nemtii sunt invidiosi.
O fabrica chimica cu o paleta interesanta de culori pentru reziduri,

paleta care m-a dus cu gandul la un Combinat de Vopsit Oua (CVO ca sa pastrez stilul din aviatie).

16.30 Local Time
Am aterizat la Wienner Nuestadt dupa ce am ratat prima data.Am facut un Go Around cum se spune, am revenit si m-am asezat linistita pe pamant austriac. Am ratat pentru ca am venit prea sus fata de pista 10 care era in serviciu. Daca inmultim numarul pistei cu 10 va da orientarea ei, in cazul nostru 100 grade, adica un pic SE.Problema este ca la 900 m de pragul pistei 10 este o cale ferata care demarcheaza zona interzisa a unui aeroport militar aflat in vecinatate. venind in tur de pista, intre virajul trei si virajul patru, ultimul inainte de finala, nu am coborat suficient preocupat fiind de la inceput sa vad calea ferata si sa nu trec peste ea in curtea  armatei, Domnul de la turn mi-a spus apoi ca poti sa treci, asa un pic, dar nu prea mult. Nu vreau insa sa vad cat inseamana un pic fara a fi pus la sol.

Acelasi domn, inalt, gras si cu un trabuc in gura m-a informat ca trebuia sa trimit un formular inainte ca sa anunte politia de frontiera sa vina sa imi verifice documentele. Pentru ca urma sa ma amendeze cu vreo 30 de euro tot el a dat din mana a lehamite si a hotarat sa nu-i mai anunte.De retinut ca pe site-ul aeroportului www.loan-airport.at ar trebui sa se gaseasca acest formular. Nicio masura de siguranta sau hatarare 
a consilului local la aeroport.

Am asigurat avionul pe iarba impotriva vreunui vant puternic, am servit masa dupa care am plecat pe jos la 

hotelul "Orange Wings" al carui slogan este "travel easy, sleep orange". 

Asa ceva nu am mai vazut: un hotel construit din containere, cu platforme exterioare de acces. 

Pretul pornea de la 29 Euro asa ca am platit cu mic dejun cu tot 67 Euro. De ce? Pretul camerei se face functie 

de cate camere sunt ocupate, erau 18 camere asa ca asta-i pretul! Doamne pazeste sa fi fost singur...

Camera avea numai o fereastra basculata deasupra usii, dus si toaleta si un minim de mobilier.

Am dormit orange.

Pregatiri pentru sezon

19 martie

Am ajuns la Kas Marina cu  o zi intarziere pentru ca ieri Turkish Airlines a anulat zborul Bucuresti-Istanbul, probleme la sistemul hidraulic. Bine ca erau la sol cand au vazut ca ceva nu e in regula!

View Larger 

Barca se afla aici din septembrie anul trecut cand am am adus-o din Marmaris unde petrecuse un an.

Odata ajunsa, am si scos-o pe mal, pe cavalet, pentru iernat asa ca nu ne-am vazut de jumatate de an.

Chiar daca Marina Kas este foarte bine protejata de vant si depre inghet nici nu poate fi vorba, am preferat sa o scot pentru a i se mai "usca" coca. Cum adica?

Cand au aparut barcile din fibra de sticla s-a crezut ca sunt nemuritoare pentru ca fibra nu putrezeste ca lemnul si nici nu rugineste ca fierul.

Daca nu mutai cu ea vreun ponton sau nu o sprijineai de vreo stanca, puteai sa o lasi mostenire asa cum lasi o casa.

Nu a fost sa fie asa!

Dusmanul care pandea din cartile de fizica se numeste osmoza.

Povestea incepe din procesul de fabricatie: mai intai se aseaza pe matrita cu forma cocii o rasina epoxidica dura si care se va afla la exterior, urmand sa fie vopsita in culorile in care vedem barcile pe apa.

Dupa prcesul de polimerizare, adica dupa ce devine dura ca sticla, inicepe sa se aseze straturile de tesatura din fibra de sticla impregnata cu  un adeziv numit nestrapol. Se aseaza strat peste strat pana se ajunge la grosimea dorita a peretelui cocii, cativa centimetri functie de marimea barcii.

Nestrapolul are viscozitatea mierie de albine din piata, adica mai curgatoare. In zona gelcoat-ului raman cavitati cu acest liant in stare lichida, foarte viscoasa. Cand barca ajunge sa fie lansata la apa, in strigate si urale de bucurie, incepe procesul de osmoza.

Gelcoat-ul functioneaza ca o membrana intre apa de afara, cu densitate mai mica si nestrapolul din interior, cu densitate mai mare. La nivel molecular, apa incepe sa treaca prin aceasta membrana pentru  respecta princpiul vaselor comunicante, de data asta pentru densitati.

Asa se face ca dupa cativa ani, multi-putini, depinde de calitatea executiei cocii, a materialelor folosite apar niste pungi de apa sub gelcoat, numite blistere si peretele barcii va contine din ce in ce mai multa apa.

Cand fenomenul blisterelor a aparut, functie de suprafata de acoperire a lor, se poate face un tratament local sau, radical, se indeparteaza tot gelcoat-ul si se aplica unul nou.

Pentru a vedea care este starea osmozei la o barca, trebuie sa ne uiam imediat ce a fost ridicata din apa daca exista blistere. Chiar daca ele lipsesc, exista instrumente pe baza de ultrasunette care masoara cantitatea de apa din peretele cocii.

Aceasta verificare este esentiala atunci cand se cumpara o barca la mana a doua.

Asta-toamna Batrana Doamna, la venerabila varsta de 36 de ani, nu arata nici un blister insa nu i-a stricat sa isi usce batranele coaste pe mal timp de sase luni.

20 martie

Am dormit la Pensiunea Hideaway de pe a carei terasa se vede insula greceasca Kastelorizo.

Am fost pe insula de trei ori vara trecuta dupa ce am descoperit-o pe harta, la 70 NM SE de Rhodos dar despre asta alta data, cand voi mai ajunge pe acolo. Distanta dintre Turkish cofee si Greek cofee este aici doar de vreo patru mile.
Kas, oras cu vreo sapte mii de locuitori a evoluat pe locul anticului Antiphéllos dintr-un sat de pescari intr-un oras turistic cu foarte multe posibilitati de a petrece acolo o vacanta.

Marina Kas cu orasul in background

Situat intre pantele unor dealuri de 400 de metri inaltime si mare, istoria orasului, ca si istoria regiunii este lunga, incepe prin epoca bronzului si a traversat tumultoasele perioade ce au framantat bazinul Marii Egee in lumea antica, evul mediu sau epoca moderna.
Orasul poate fi descris ca un oras tipic de coasta mediteraneana cu o oferta interesanta de ceainarii, baruri si restaurante, toate in jurul portului.
Pe langa plaje, se poate opta pentru scufundari, drumetii, parapanta si cate si mai cate...
De spus ca exista doua varfuri de 3000 de metrii in sectorul nordic, la 36 km si 50 km de oras.

De ajuns se poate ajunge cu masina, aproximativ 1450 km din Bucuresti, prin Canakkale sau prin Istanbul.
As aminti aici de extraordinara sosea de coasta, de la Kalkan la Kas, tu mergand intre stanca rosie si albastru-violet al marii.
Cu avionul, se poate calatori via Istanbul cu sosire la Aeropotul Dalaman (155 km) sau Aeroportul Antalia (180km)
De la aeroport, se poate inchiria o masina sau apela la o firma de transfer, http://www.qxygene.net/, firma la care am apelat si costa cam 100 Euro pana la Kas, pe autovehicul, Poate fi autoturism sau microbuz daca sunt mai multi calatori, la acelasi pret.
Pentru barca Kas Marina este un loc perfect unde sa te opresti, macar pentru o dimineata la soare si la piscina.

Marina are tot ce-i trebuie: un hotel exclusivist, Hotel Doria, un magazin universal, toalete de 5 stele, un spatiu tehnic si doua restaurante.
De remarcat ca adancimea apei poate atinge si 40 de metri in zona pontoanelor.

21 martie

Pe la zece am ajuns pe barca dupa ce am admirat din nou de pe terasa, pret de doua cafele turcesti, insula Kastelorizo.

Lucru la barca inainteaza spectaculos, vopseaua antivegetativa este data pe mai toata coca. Are o culoare argintie patinata, interesanta, nu am mai avut pana acum fundul barcii ca tacamurile bunicii.
Numai ca acesta este primul strat de prime, urmand ca el sa fie acoperit cu vopsea anti-fouling propriu-zisa.
Problema "barbii" la barca ca si la vapoare este o problema veche si s-au cautat solutii ce au tinut pasul cu tehnologia.
"Fouling" este un termen general pentru a descrie fixarea si dezvoltarea plantelor si animalelor marine pe suprafata scufundata a unei structuri, fie ea coca unei ambarcatiuni, vapor sau stalpii platformelor marine.

Veste proasta este ca sunt undeva in jur de 4000 de specii, melci, scoici, viermi tubulari, alge care calatoresc gratuit fixandu-se de barca.
Viteza de dezvoltare a acestor organisme si micro-organisme depinde de mai multi factori, cum ar fi salinitatea apei, temperatura apei, poluarea si prezenta nutrientilor prezenti in apa.
In momentul cand barca se scoate din apa se face spalarea cocii cu jet de apa cu mare presiune, daca ajunge sa se usuce, va fi mult mai dificil de indepartat crustaceele si algele depuse.
Dupa ce se usuca, cu ajutorul uni flex, cu disc cu smirghel se curata ce a mai ramas dupa spalare plus bucatele din vopseaua anterioara care s-au desprins. In cazul corpurilor din otel, mai apare si problema ruginii care trebuie si ea indepartata.
Aceasta activitate poate fi o activitate placuta, de week-end, chiar si pentru sotie:

Dupa ce s-a curatat satisfacator se trece la chituire, in final suprafata aratand destul de pestrit:

Apoi se trece la vopsire, cu primul strat, puternic aderent la suprafata, urmat de vopseaua anti-fouling care pe langa rolul de a impiedica fixarea algelor si crustaceelor, mai indeplineste si un rol estetic.
Eu am apelat la serviciul tehnic din Marina Kas si am platit 1350 Euro pentru tratarea suprafetei cu vopsea anti-fouling, polisarea partii superioare a cocii si montarea de anod de zinc la elicie,

 22 martie

Barca a fost reasezata pe apa si inca in regim de urgenta!
Am ajuns pe platforma pe la ora zece, as usal, si deja barca era in chingile macaralei desii lansarea era planificata pentru ora 13.00.
Motivul? Urma sa vina o furtuna si nu ar mai fost posibila lansarea.
Asa ca ne-am miscat repede, a venit barca de la marina ca sa ma ajute la mutare. Deja cand facem manevrele de apropiere de ponton cu pupa vantul a atins 25 kn.
Cu greutate, si cu ajutorul celor doi baieti de isprava am reusit sa dam cele doua legaturi la pupa si una la prova plus o legatura in babord de barca vecina.
La fix! Vantul a inceput sa sufle cu 30-35 kn si rafale de 45 kn.
A fost doar un thunderstorm care a durat o jumate de ora...
Welcome back!

Am mai stat pe barca si am facut putina, foarte putina ordine.
A ramas pe data viitoare sa pun focul sa mai fac cate ceva la instalatia electrica, revizia la motor etc.
A doua zi am zburat inapoi spre casa, prin Dalaman, cu escala in Istanbul.
Am lasat-o pe batrana doamna in grija vajnicilor paznici din marina: