Algarve: Rezervatia naturala Ria Formosa

Am pornit hotarat pe la pranz in data de 16 mai din Lagos catre Cadiz, Spania, aflat la vreo 120 de mile.
Nu mai scosem barca din marina de cand a ajuns aici din Caraibe, via Bermuda si Azore adica de aproape un an.
Vantul sufla cu 2-7 kt din N-NV asa cum o face mai toata vara sub influenta maximelor barice de deasupra insulelor Azore, fiind un vant regulat purtand numele de Portugal Trade Wind.
Am montat inainte de plecare hidrogeneratorul la pupa pentru a avea energie peste noapte pentru pilotul automat, frigider si, eventual, salteau electrica. Peste zi panourile solare isi fac datoria pe cand generatorul eolian face figuratie si ziua dar si noaptea. Am vrut sa verific si daca priza de conectare a lui, montata pe punte, merge cum trebuie.
La iesire prin canalul ce leaga marina de ocean am sters un stalp de marcaj, dand prioritate unui vaporas de pasageri care tinea mijlocul drumului. S-a strica putin bordajul de lemn, sper sa il pot repara.
Am lasat motorul mergand, asteptand vantul care a venit pe la ora trei cu 15 kt cand am ridicat focul, am oprit mortorul si am testat hidrogeneratorul. Inaintez doar cu o vela cu 3-4 noduri dar nu ma grabesc. Mai am 15 de mile pana la Cabo Santa Maria, cel mai sudic punct al Portugaliei si unde se afla intrarea in laguna.
La 18.30 am zarit una dintre balizele cardinale ce delimiteaza o zona cu plase de pescuit inainte de canalul de intrare in laguna Ria Formosa. Mai sunt 77 de mile pana la Cadiz insa m-am hotarat sa renunt si sa vizitez rezervatia naturala de aici, o rezervatie ce se intinde pe 18.000 de hectare. Laguna este despartita de ocean prin 5 insule si 2 peninsule. Un adevarat paradis pentru pasari marine, un loc unde cateva specii de pesti isi depun icrele si nu in ultimul rand, locul de bastina al cainelui de apa portughez.

Parcul Natural Ria Formosa

Intrarea se face cu mare precautie, canalul navigabil este aproape paralel cu digul de SE. Se vine din larg pe un curs de 352⁰T catre farul de intrare din babord apoi 021⁰T, aliniind o baliza aflata la capatul digului dinspre uscat cu farul Cabo de Santa Maria.
Am intrat pe la jumatatea refluxului, curentul dinspre laguna fiind contrar de 2-3 kt asa ca inaintam cam cu tot atat.
Am schimbat din nou cursul la 220⁰T  intr-o intersectie de canale urmand apoi o cale sinuoasa care m-a dus pana la marina din Olhão. Odata cu lasarea intunericului am legat barca la pontonul exterior al marinei pe partea interioara a lui.
A doua zi dimineata a venit un domn politicos dar foarte hotarat si mi-a spus ca nu am voie in marina, este privata si chiar daca sunt locuri libere nu pot ramane acolo. Citisem si in cartea pilot despre genul acesta de probleme cu cei de aici asa ca am mutat barca intre cele doua parti ale marinei unde pot ancora 4-5 barci, Am dat jos dinghy-ul si, indrumat de un englez, l-am legat la un ponton unde era in siguranta. 
Olhão, cu pronuntie aproximativa "o:laio", este cel mai mare port pescarec din Algarve si nu este o destinatie turistica populara: nu are nicio plaje si nici ceva special care sa faca sa merite sa stai acolo. In schimb este locul de unde se poate lua feriborul catre Insula Culatra sau spre Cabo de Santa Maria unde exista pensiuni si cateva restaurante. 

Halele pietei de peste

Am aflat ca exista un proiect de deschidere a marinei, dupa un proces de modernizare, pentru a o introduce in circuitul turistica si pentru a creste veniturile comunitatii pe langa principala activitate, pescuitul.
In 1698 a fost ridicata biserica Nossa Senhora do Rosário din donatiile pescarilor fiind si prima constructie din piatra din satul de atunci. Aici se rugau sotiile sau iubitele celor aflati pe ocean pentru intoarcerea lor cu bine . Cuiburile de barza de pe acoperis mi-au dat o senzatie de liniste patriarhala, intalnita si in interiorul biserici decorata simplu.

Nossa Senhora do Rosário

S-a intamplat sa prind sfarsitul campionatului primei divizi de fotbal, campionat castigat de Benfica Lisabona. . Acum nu stiu daca conta prea mult cine l-ar fi castigat cert este ca in micul orasel aflat la marginea lagunei s-a declansata o adevarata fiesta cu claxoane, vuvuzele, muzica si dansuri la fiecare intersectie mai importanta. M-am bucurat si eu, nu prea aveam de ales printre atati suporteri infocati.
La intoarcere la barca am avut o mare surpriza: distanta dintre pupa si o barca mult mai mare, din metal, se redusese doar la 2-3 metri. M-am gandit imediat ca mi-a derapta ancora din cauza curentului de maree ca vant nu prea fusese peste zi, poate 10-12 kt.
Am ridicata-o, am ancorat odata, nu mi-a placut pozitia, asa ca am mai ancorat odata astfel incat sa fie destul loc daca peste noapte barca se va roti. Eram torusi surprins de derapajul ancorei, o Rocna de 15 kg care nu o mai facuse niciodata, mai ales ca fundul era malos.

La ancora in Olhão

Apoi am vazut ce s-a intamplat: barca de care se apropiase nu se rotea cu vantul vantul sau cu curentul. O barca sta pe rezultanta celor doua, ceea ce nu este intodeauna o mare placere, valul putund sa te loveasca din lateral. Apa avand cam 2.5 m adancime banuiesc ca ea se asezase cu chila pe fundul apei. Odata cu fluxul am vazut ca a inceput si ea sa se roteasca ca celelate barci aflate la ancora asa ca am putu dormi linistit. Citisem multe despre ancoraj, despre fel de fel de pericole dar nu am gasit nicaeri situatia asta, ca barca vecina sa stea cu chila pe fundul apei.
Dimineata, la cafeaua onboard, am vazut mai multi oameni aplecati si sapand cu un fel de spaclu mai lat in malul iesit de sub ape odata cu refluxul. 

Cum inca nu urcasem dinghy-ul, m-am asezat voiniceste la rame si m-am dus sa vad ce cauta lumea in nisipul malos. Culegeau scoici de diferite dimensiuni intr-o caldare de plastic, generic numite clams, o delicateta pe care am savurat-o de multe ori, prima oara aici in Olhão cu o zi inainte. Cuvantul "clam" este un termen generic pentru molustele cu doua valve ce pornesc de la nivelul microscopic si se termina la cele gigant care pot atinge si 200 kg. Se servesc cu un sos de ulei de masline si usturoi si sunt cu adevarat delicioase. Am folosit apoi pretul unei portii de clams ca etalon pentru cat de scump este un restaurant: de la 7.5 euro la o terasa de langa piata de peste in Olhão pana la 17 euro la un restaurant asezat pe stancile de la Cabo Carvoiero, langa Penish. Cele mai gustoase au fost in Portimao, la un restaurant pe plaje, la 12,50 euro.
Dupa amiaza a dat o fuga cu taxiul, dupa ce am pierdut trenul, pana in capitala regiunii Algarve, Faro, distanta fiind de vreo 10 km.
Mai fusesem in Faro in martie, cu masina, venind din Lagos. Mai mult, avand avionul de intors atunci foarte de dimineata, am venit de seara si am dormit intr-un hotel la doi pasi de gara. Pentru turistii sositi cu avioul, aeroportul international aflat la cativa kilometri vest de oras este poarta de intrare in Algarve dar foarte putini viziteaza si orasul. Nimic atragator, nu exista o zona pietonala cu terase, baruri sau zone de shopping, parcuri sau obiective de interes.. Pentru cei ajunsi in oras ca si mine, de nevoie, singurele atractii sunt centrul istoric si o plimbare cu barca pe apele lagunei pentru bird watching.
Inconjurat partial de ziduri ridicate in secolul XIII, centrul istoric este foarte frumos, cu cladiri din sec. XVIII, arce si bolti peste alei ce te poarta perintre magazine de antichitati si cateva restaurante. 

Centrul vechi, Faro

Plimvarea cu barca pe apele lagunei este o experienta interesanta, primesti un binoclu cu care sa urmaresti pasarile dar cineva care a fost in Delta Dunarii ar putea fi dezamagit. 
A doua zi pe la zece am pornit odata cu refluxul catre Insula Culatra in latraturile unui caine de apa portughez suparat nevoie mare pe niste pescausi si am urmat canalul sinuos ce strabate laguna si pe care intrasem la venire. Acolo aveam sa stau doua zile la ancora, doua zile minunate asa cum imi doream de mult. Am ancorat la vreo suta de metrii de intrarea in portul pescaresc pentru ca urma sa vaslesc pana la mal. Motorul meu Yamaha de 2,5 CP este un motor cu o personalitate puternica si merge cand si cand. In jurul meu sa fi fost vreo douazeci de barci, era jumatatea lui mai si inca nu incepuse sezonul. Vara pot fi si o suta de barci la ancora aici, in laguna, la adapostul insulei. Aproape toate barcile aveau arborate catre prova o sfera de culoare neagra care arata astfel ca barca se afla la ancora. Am si eu atat sfera respectiva cat si conul care indica folosirea motorului pentru propulsie numai ca amandoua se afla in debara acasa unde le-am lasat in urma cu doi ani, in 2014, cand am plecat peste ocean. Nu le folosisem niciodata si chiar citisem nu mai stiu pe unde ca nu se prea mai folosesc. 

Apoi am citit in cartea pilot ca poti sa fi amendat daca nu ai sfera ridicata asa ca primul lucru pe care l-am facut pe mal a fost sa cumpar o minge de plaje pe care am umflat-o si am introdus-o intr-un sac de gunoi de culoare neagra intrand astfel in legalitate.
Insula Culatra are o lungime de sase kilometri si latimea nu depaseste un kilometru si jumatate. Undeva pe la mijlocul ei se afla satul cu acelasi nume ca si insula, un sat pitoresc de pescari, cu cateva pensiuni si restaurante pitoresti, cu meniuri bazate de peste. 

De aici, pe o punte de lemn, se ajunge la malul oceanului unde se intinde pe cativa kilometri Praia da Culatra, o plaje cu nisip fin si apa cristalina. Nu-i de neglijat mareea care te poate lasa fara lucruri daca te-ai asezat la malul apei, cum ai face la Mamaia. 
Am mers in prima zi pana la farul ce se ridica la la Cabo de Santa Maria.

Farul de la Cabo de Santa Maria

 Drumul prin nisip mi s-a parut lung insa a meritat. Am vazut si de pe mal intrarea in laguna, Barra Nova, m-am plimbat pe aleile frumos ornate cu scoici si flori cautand de mancare. Era trecut de ora pranzului si cele cateva terase erau inchise. 
Am pornit inpoi pe drumul catre sat, cel putin asa mi-a aratat Goggle, ca ar fi un drum. In realitatea trista esrau doar doua urme paraleel de roti de tractor prin nisipul ce mi-a amintit de calatoria din desertul Sahara de acum cativa ani. Am renuntat sa mai inot in nisip si am inceput sa merg pe malul apei, pe partea dinspre laguna a insulei. O plimbare placuta, chiar relaxanta  pana am nimerit in mlastina. Am incercat sa merg pe o scurtatura si m-am trezit pana la genunchi intr-un mal lipicios dar care, slava Domnului, nu era si miscator ca sa ma inghita cu totul. M-am intors bucuros pe "drumul" pe care l-am parasisem si am inceput sa inot prin nisip pana aproape de epuizare. In starea asta am ajuns la marginea satului unde, ca prin minune, o terasa era deschisa si m-am instalat imediat aproape de celalalt client.
Aici am mancat pentru prima oara cataplana, o specialitate portugheza care se prepara din peste si fructe de mare sau cu carne. Gatitul se face intr-un vas special, ca o scoica, in care se pun legumele, pestele sau carnea, mirodenii si se da la foc mic pana se fierb. Apoi se serveste in acelasi vas, capacul care-i prins cu o balama de partea de jos se foloseste pentru oase sau cochilii. Este o mancare gustoasa, usor de preparat si dietetica. Apoi am vazut in multe locuri astfel de vase de vanzare, din inox sau din cupru. M-am gandit pragmatic ca la fel de bine pot prepara o cataplana si in oak daca-i pun un capac pe masura.  
A doua zi am pornit spre celalat capat al insulei, dupa ce am ajuns pe plaja pe aceeasi punte de lemn

Drumul catre Praia de Culatra

Nu am mai ajuns la capatul ei, drumul de ieri lasandu-mi o oboseala in picioare. Oricum, ma asteptau doar niste dune de nisip si o alta intrare in laguna. M-am intors la timp ca sa prind ultimul apus la ancora, a doua zi urmand sa plec catre Albufeira.