Noua Zeelanda: Insula de Nord

Un bun prieten de al meu, Marius Albu, este la al treilea ocol al pamântului realizat cu un velier, Phoenix. Așa se face că a ajuns împreuna cu soția, Catalina, în Noua Zeelanda acum un an și ceva .Au găsit un ancoraj foarte bun și foarte ieftin lângă Auckland așa că au lăsat barca acolo, au mai venit și prin țara și în toamna aceasta au plecat înapoi. La o pălincă la Lacul Roșu s-a născut ideea: de ce nu aș veni și eu să văd Noua Zeelanda, am putea merge încolo si încoace, ei știind deja multe locuri pe acolo. Am luat bilet la sfârsitul lui iulie pentru sfarsitul lui octombrie. Biletul a fost 859 Euro cu Malaysia Airlines, cu escală în Kuala Lumpur.

Phoenix in 2009 in Atena

Urma sa plec din Paris pentru că în săptămâna de dinainte de plecare l-am însoțit pe un bun prieten în Franța, pe Il de Re, la o nuntă unde nu vroia să mergă cu mâna goală dar asta este o altă poveste, cu Valea Loarei si Râul Cher.

Dupa ce nuntașii români au părăsit Parisul, eu am dormit o noapte la Ibisul de lângă Terminalul 1 al aeroportului Charles De Gaule. A doua zi aveam sa încep călătoria către Noua Zeelanda aflată la 20.000 km, adică jumatate din ecuator.
Țara este formată din două mari insule de Nord și de Sud (cam lipsă de imaginație). Auckland-ul cât și capitala, Wellington, se află amândouă pe Insula de Nord.
Istoaria țării incepe prin secolul XIII odată cu migrația polizenienilor către sud-est, migrație pornită din zona Taiwan-ului de astazi. Migrația a durat peste trei milenii, incepută prin 2500 îC. Noua Zeelanda a fost printre ultimile zone în care s-au așezat. Astăzi se vorbește de un triunghi uriaș în Pacific colonizat de catre ei, triunghi cu vârfurile în Hawai, Noua Zeelanda si Insula Pastelui

Noua Zeelanda

 Uramașii lor formează astăzi cea mai mare minoritate din Noua Zeelanda, 15%, și se numesc māori. 
Venirea europenilor a început în sec. XVII, primul care a ajuns pe acolo a fost olandezul Abel Tasma, întâlnirea soldându-se cu patru morti de partea vizitatorilor si un mort din partea gazdelor. A fost liniste si pace cam un secol cand in 1769 exploratorul si navigatorul James Cook a realizat cartografiera aproape completă a celor doua insule. Introducerea cartofului și a armelor de foc pe insulă a dus la pornirea unor razboaie si incursiuni  purtate de triburile de pe insulă, între 1807 si 1842 numărul victimelor ridicându-se la 30-40.000. 

Migratia polinezienilor

Luptele au fost de o cruzime rară, înregistrându-se si acte de canibalism. Cartoful le-a permis triburilor, prin recoltele bogate, să susțină lungi incursiuni sau periaode de conflict.
Dupa 1840 au inceput sa sosească vânătorii de balene si de foci așa că a început un comerț înfloritor cu localnicii.
Astazi Noua Zeelanda este un stat suveran, un proces ce a început cu Actul Constituțional din 1853 și a încetat in 1986 printr-un nou act constituțional prin care Parlamentul Marii Britanii nu mai poate impune legi fără aprobarea parlamentului local.

28.1
Doamna de la check-in în Aeroportul Chales De Gaule mi-a cerut să arăt biletul de întoarcere și a fost mirată că am bagaj puțin. Până la urma m-am îmbarcat intr-un Airbus 380, ceva suficient de mic ca sa nu fie vapor si suficient de mare ca sa nu fie avion.
Aeroplanul are două niveluri, la cel de sus fiind clasele superioare iar la parter, clasa economică. Multe, foarte multe perechi tinere, cu rucsace în spate.
Dupa un zbor de 11 ore, am aterizat la Kuala Lumpur la 06.30, ora locala. Am putut urmării aterizarea pe ecranul din fața mea datorită unei camere de luat vederi montată în coada avionului.

Imaginea surprinsa de camera montata in coada A380

Doua ore cât a durat escala m-am plimbat prin aeroport și am stat pe net (ai internet gratuit wi-fi pentru 3 ore).
M-am îndreptat spre poarta de îmbarcare însă doamna care rupea bording-pass-urile mi-a spus să merg la un birou aflat în sala de așteptare. Acolo doi domni m-au informat politicos că serviciul de imigrație al Noii Zeelande are niște suspiciuni și cineva dorește să îmi pună câteva întrebări telefonic. O voce feminină a început să mă descoasă despre scopul călatoriei, cu ce mă ocup în țară și dacă am resurse financiare sa mă intrețin în această călătorie. Se pare ca am raspuns satisfacator pentru că am fost lăsat să urc în avion unde aveam sa petrec încă 10 ore până la Auckland unde am aterizat puțin după miezul nopții a zilei de 30 octombrie.

30-31.10
La controlul pașapoartelor din nou aceleași întrebări dar cea care m-a încuiat a fost când mi-am cumpărat biletul de avion. Nu mai îmi aminteam de loc cand l-am luat... Cel de la ghișeu a sugerat octombrie și eu am zis că da, poate că în octombrie. În ultimile 36 de ore dormisem numai 2 ore, așa s-ar explica blocajul mintal. Am vrut sa scot rezervarea însă nu a mai fost nevoie.
Pentru că în Noua Zeelandă se află în proporție de 70-80% plante și animale unice în lume, vama are un rol deosebit de important în oprirea unor elemente care ar putea distruge eco-sistemul. Controlul vamal la intrare in tara este foarte riguros, inclusiv prin scanarea cu raze X a bagajelor de mână. Si mai este ceva, lupta împotriva drogurile. Am fost îndrumat către un ghișeu unde a început un lung șir de întrebări, în principal, de confirmare a identității. Cum se numea firma la care am lucrat? Verifica pe internet că există apoi, cu site-ul în față, mă întreba ce adresă are firma. Cum îl cheamă pe prietenul la care am venit, de unde este el și cum se numește barca lui. Dupa o jumătate de ora de interogatoriu m-a predat altui vameș care s-a concentrat pe bagaj. Ce am în el, dacă îmi aparține conținutul și am mai scris și o declarație ca am doar medicamente ca substanțe chimice. L-a desfăcut, mai să dezmembreze valiza, a plimbat o fâșie de plastic pe lucruri și în interior apoi a pus-o intr-un aparat care a piuit amenințător. La repetatele mele proteste, evident, politicoase, mi s-a răspuns că aceasta este procedura standard. Procedura nu prevedea, se pare,  la sfârșit o scuză, ceva politicos dupa ce au constatat ca nu eu eram traficantul de droguri căutat.
Am ieșit pe la unu și jumătate din vama, Cătălina și Marius Albu așteptându-mă la ieșire. Mi-au amintit că tocmai cu puțin timp în urma prinseseră un traficant de droguri român în Malaiezia, pe care il și condamnaseră la moarte.
Văzusem si eu știrea, cu compasiunea sătenilor, a foștilor vecini care nu întelegeau de ce l-au condamnat la moarte pentru că este băiat bun, respectuos cu oamenii în sat.

Am ajuns la hotel, Kiwi International, pe Queen Str,  puțin după două noaptea unde am reușit să dorm fix 2 ore! M-am trezit la ora patru, fiindu-mi și foame și sete. 

La șapte am coborât la micul dejun și am optat pentru varianta continentala, adică un croissant, cereale și iaurt. Cam light având în vedere pripețiile nopții aproape albă care tocmai s-a încheiat. 

Am putut astfel să încep vizitarea orașului cu noaptea în cap.

Auckland a fost capitala țarii intre 1842 si 1865 când capitala a fost mutata la Wellington, pentru a-i mulțumii și pe locuitorii Insulei de Sud. Astăzi orașul este centrul economic si turistic al țării. Aici trăiesc 1,5 milioane de locuitori din cei 4 milioane ai Noii Zeelande. 
Mai multe clasamente au declarat orasul ca fiind unul dintre cele mai bune locuri in care sa traiesti.
Pe lângă numele hoelului, am fost uimit că peste tot apărea numele fructului, de la compania de căi ferate la echipe de rugby sau mai știu eu ce. Mă înșelam, era de fapt vorba de pasărea kiwi care a apărut spre sfârșitul secolului XIX pe insigna soldaților.
Începând cu 1906 crema de pantofi Kiwi, fabricată in Australia, a dus la cresterea spectaculoasă a popularitații simbolului in UK si SUA iar în primul razboi mondial soldații din Noua Zeelanda au devenit Kiwis. Pasărea nu-i o frumusețe, după gustul meu, așa cum se vede și din poza luată de pe net și traiește numai în Noua Zeelandă. Eu nu am văzut vreuna, trăiesc prin rezervații și iese numai noaptea din culcuș.

Ca o curiozitate, dintre tot păsăretul din lume, fac cele mai mari ouă raportate la dimensiune corpului. 
Am pornit spre port, la vale, pe Queen Street, străzile fiind in pantă. M-a întâmpinat o vreme calduță, cu lumină de primăvară si mulți tineri, aflandu-mă in zona universitara a orașului.

Queen Street vazută dinspre terminalul de ferry

În zona în care mă aflam sunt concentrate sediile mai multor bănci sau companii transnaționale astfel încât iți puteai imagina că esti intr-un mic colț de Wall Street mutat spre Orient. Am mers până la terminalul de ferry unde am început să mă uit după o croazieră pe mare de câteva ore. Am gasit ușor vechea gară maritimă de unde mai multe vaporașe făceau tururi de 2-3 ori în rada portului cât și până la insula vulcanica din fața orașului.

Vechea gară maritimă cu noul terminal pentru ferry

Cum rămăsesem cu pasiunea vulcanilor din călătoria/postarea anterioară, am dorit să ajung pe insula Rangitoto, aflată la aproximativ 10 km de Auckland, vulcanul de acolo fiind unul din cei peste 50 de vulcani din zona metropolitană a orașului. Insula s-a format in urma unor succesiuni de erupții între 550 si 600 AD, adică mai ieri la scară geologică. În anumite zone pietrele de pe marginea cărării sunt încă fierbinți și ești atenționat de la debarcarea pe insulă să iți ei rezervă de apă, turul durând 2-3 ore.

Rangitoto, punctul de informare

Pe langa rugby, Noua Zeelanda mai este și una dintre marile puteri ale yachtingului de performanță și un centru mondial de mentenanță si reparații pentru superyachturi. Cu numeroase titluri in America's Cup sau curse în jurul lumii, vorbim deja de o tradiție de vârf în acest domeniu. Un nume bune cunoscut, Sir Peter James Black, care s-a remarcat în cursele în jurul lumii, a devenit șeful expedițiilor realizate de organizația Cousteau, ocupându-se în principal de problemele de mediu. În 2001 a fost ucis intr-o confruntare cu pirații de la gurile Amazonului.

Legat tot de yachting, Marina Westhaven, este una dintre cele mai mari marine din emisfera sudică, cum le place sa se raporteze localnicilor. Marina poate adăposti până la 2.000 de bărci, cu docuri speciale pentru super-yachturi.

Marina Westhaven

O priveliste de ansamblu a marinei, văzuta prin geamul verzui al turnului de televiziune:

Turnul de televiziune este unul dintre simbolurile orașului, adevărul este ca e greu să faci o poză de ansamblu fără el. Turnul are 328 m înălțime și este al treilea din emisfera sudică.
A costat aproximativ 50 milioane de euro și a fost construit în aproape trei ani. Recordul de urcare a celor 1267 de trepte aparține din 2009 unui german cu timpul de 4 min si 53 sec.

St.Matthew-in-the-city si Turnul de televiziune

Biserica anglicană St.Matthew-in-the-city, terminată în 1905, a fost mai întai biserica comercianților din zonă și a evoluat spre biserica celor marginalizați de societate, fie ei oameni foarte săraci sau homosexuali. O dată cu legalizarea căsătoriilor gay în NZ, proaspeți miri și-au găsit aici locul pentru unirea religioasă.
Chiar pe Queen Str ce imi vad ochii intr-o mica pravalie:kurtosh! Simțind că sarmaua și mititelul nu prea au loc printre sushi, kebab și nuddles, o familie de români au împrumutat de la o minoritate de pe la noi un produs bine vândut și in Australia. Erau de 6 ani aici, la capătul lumii, lucraseră în turism și acum porniseră o mică afacere. I-am sprijnit și eu achiziționând produsul la 3 dolari locali (aproximativ 3 euro).
Turcii, peste tot! Kebab, pide sau shaormâ la tot pasul. 

De la caâe un colț de stradă până la adevarate restaurante, kebab-ul se pare că se bucură de mare căutare. Am vorbit cu un turc ce iși ascuțea cu mare măiestrie cuțitele pentru shaormă, și care nu era prea mulțumit pentru că nu-i multă lume. Sigur, dacă compari cu populația Istanbulului, care-i cam de trei ori mai mare decât populația intregii tări, Aucklandul pare cam pustiu. 
Am luat masa la un restaurant franțuzesc și, în ziua următoare, la unul spaniol. Prețurile, de Europa occidentală, cu meniuri combinate cu ofertă pentru piața locală.
Un restaurant care nu s-a dezis a fost "The Occidental", un restaurant belgian unde, până am plecat, am mâncat de două ori scoici cu usturoi și am băut bere Leffe.

Cam astea fiind făcute în Auckland, vineri dimineața am făcut check-out-ul la hotel și împreună cu Marius si Catalină am pornit spre sud, spre Wellington. Marius a preferat să își cumpere o mașină, un Nissan din 1996, pentru că este mai ieftin decât să îl închirieze, el stând mult timp pe acele meleaguri. Acest lucru este posibil în condiții de birocrație minimă. 

                                                                                


Există o adevarată piață pentru mașini ce se cumpară și se vând în interval de câteva luni. De regulă cineva vine pentru un tur de 3 luni, să zicem. Își cumpără o mașină cu câteva mii de euro pe care o vinde când pleacă cu aproape aceeași bani. Există și posibiliitatea închirierii, aplicabila mai ales pentru rulote sau case pe roti și pentru perioade mult mai scurte. Până la urma, trebuie aleasă varianta cea mai avantajoasă.

Pe malul lacului Taupo

Am pornit deci spre sud, cu gândul să parcurgem cei aproape 650 km într-o zi. Nu că nu am fi avut ce face sau ce vedea însă doream să ajungem pe Insula de Sud, la sacul lpudat cu natura salbatică. Așa se face că doar am bifat Lacul Taupo, Parcul Național Tongariro, cu cei doi vulcani ai săi, sau numeroasele izvoare termale... Am mai oprit pentru câte o poză, cum ar fi biserica de lângă Cambridge, Cambridge-ul de Noua Zeelanda.

Am ajuns seara la Wellington pe o ploaie torențiala, nu vedeai la doi pași, și am început să căutam cazare. Pentru mine era prima oară când intram într-un așezământ pentru backpacks, adica pentru cei cu rucsacele în spate. Primul în care am intrat a fost un dezastru, atât locul cât și oamenii ce mișunau pe acolo. La a doua încercare am nimerit un motel civilizat, așa cum avea să fie pe întregul drum. Cu o curte interioara unde iți parcai mașina, cu ușa de la cameră dând direct in curte, cu 3-4 paturi, uneori în aceeași cameră, alteori în doua zone sau camere separate, cu o bucătărie complet utilată. Prețul, cam 30 euro de persoană. Nu a lipsit niciodată wi-fi-ul. Peste tot ne-am putut conecta, citi mailuri, urmarind mișcările pe FB sau citind ce mai fac miniștrii noștrii pe acasă. La doi pași, Count Down, un lanț de supermarketuri în care greu iți poți imagina ceva de mâncare care să lipsească de pe raft. Mai puțin tăriile care se vând separat, în magazinele numite "Liquor Store".
Wellington este capitala țării însă în lumea largă nu toată lumea știe asta, Aucklandul fiind indicat în mod greșit.

Wellington

Aici îșî are sediul Parlamentul, ministerele și alte instituții ale statului dar și Filarmonica și Teatrul Național de Balet. 
Europenii au inceput sa colonizeze locul prin 1840 când primii 150 de coloniști au sosit cu vasul Aurora. In 1865 orasul devine capitala de facto a țării, fiind cea mai sudica capitala a lumii. 
A doua zii, la opt dimineata aveam sa luam ferry-boat-ul spe Picton, pentru a debarca pe Insula de Sud, peste Strâmtoarea Cook.