Am petrecut doua saptamani si jumatate in Kas, in marina, simuland diverse reparatii sau imbunatatiri la bord, unele reusindu-mi, cum a fost montarea noului stergator de parbriz. Instalarea dispozitivului de masurat nivelul in rezervorul de apa nu a fost printre reusite, sonda fiind mai lunga decat adancimea rezervorului.
Ce am mai facut in timpul acesta, am spus in postarea anterioara: am descoperit civilizatia lyciana si la ce este buna limba soacrei.
Ce am mai facut in timpul acesta, am spus in postarea anterioara: am descoperit civilizatia lyciana si la ce este buna limba soacrei.
21.08
Pe la zece am pornit catre Rhodos desi planul era sa pornesc pe la sapte, hai sa zicem, cel tarziu pe la opt. Mi se terminase creditul pentru apa si energie si a trebuit sa astept deschiderea biroului de la marina pentru a putea sa fac plinul cu apa. Aveam de parcurs vreo 70 de mile adica vreo 10-12 ore si urma sa ajung noaptea.
Vant, ioc, vorba bastinasilor.
Zona aflata la est de Rhodos si in apropierea coastei turcesti este bantuita vara de calmuri plate, fara vant sau valuri. Meltemi, un vant regulat vara in Egee, care isi face de cap prin Egee in perioada asta parca ocoleste Rhodosul si sufla cu putere in Marea Karpathos, intre cele doua insule.
Zona aflata la est de Rhodos si in apropierea coastei turcesti este bantuita vara de calmuri plate, fara vant sau valuri. Meltemi, un vant regulat vara in Egee, care isi face de cap prin Egee in perioada asta parca ocoleste Rhodosul si sufla cu putere in Marea Karpathos, intre cele doua insule.
Asa se face ca am pornit cu un vant de 4-5 noduri din vest, adica din prova, daca mai era nevoie sa o spun.
Aproape un drum fara istorie, am citit, am mai atipit si m-am uitat in cartea pilot a Greciei scrisa de Rod Heikell, un domn care a facut un mare serviciu barcagiilor cu informatiile cuprinse acolo. O folosesc ori de cate ori ma indrept spre tarmuri noi si imi sunt cu adevarat folositoare datele de acolo. In Rhodos mai fusesem cu un an inainte asa ca stiam approach-ul, ca sa ma exprim ca in aviatie, numai ca am zis ca poate mi-a scapat ceva. Si chiar mi-a scapat! Acolo unde am stat la ancora vreo patru zile cu un an inainte, intre digul de est al Portului Mandraki si cheul pentru navele de pasageri, ancorajul este interzis conform cartii pilot.
Pai acolo voiam sa ma duc si acum pentru ca in Mandraki nici vorba sa gasesti vreun loc in sezon plus ca navigam singur si nu prea puteam sa fac manevra de stern-to la cheu. Iar despre Marina din Rhodos, este o foarte lunga poveste care imi aminteste despre cum au terminat vecinii lor dar si ai nostrii, bulgarii, o autostrada in 40 de ani.
Pana una-alta, am admirat apusul de dinaintea vantului ce avea sa vina.
Mai aveam vreo 15 mile pana la insula cand brusc a inceput vantul cu 15 kt ca sa se stabilizeze la 20-22 kt. Am continuat fara probleme inaintarea si pe la noua seara lasam ancora intre un bastion de aparare si un catamaran francez in zona unde ancorajul era interzis, langa alte vreo 8-10 barci.
Aproape un drum fara istorie, am citit, am mai atipit si m-am uitat in cartea pilot a Greciei scrisa de Rod Heikell, un domn care a facut un mare serviciu barcagiilor cu informatiile cuprinse acolo. O folosesc ori de cate ori ma indrept spre tarmuri noi si imi sunt cu adevarat folositoare datele de acolo. In Rhodos mai fusesem cu un an inainte asa ca stiam approach-ul, ca sa ma exprim ca in aviatie, numai ca am zis ca poate mi-a scapat ceva. Si chiar mi-a scapat! Acolo unde am stat la ancora vreo patru zile cu un an inainte, intre digul de est al Portului Mandraki si cheul pentru navele de pasageri, ancorajul este interzis conform cartii pilot.
Pai acolo voiam sa ma duc si acum pentru ca in Mandraki nici vorba sa gasesti vreun loc in sezon plus ca navigam singur si nu prea puteam sa fac manevra de stern-to la cheu. Iar despre Marina din Rhodos, este o foarte lunga poveste care imi aminteste despre cum au terminat vecinii lor dar si ai nostrii, bulgarii, o autostrada in 40 de ani.
Pana una-alta, am admirat apusul de dinaintea vantului ce avea sa vina.
Mai aveam vreo 15 mile pana la insula cand brusc a inceput vantul cu 15 kt ca sa se stabilizeze la 20-22 kt. Am continuat fara probleme inaintarea si pe la noua seara lasam ancora intre un bastion de aparare si un catamaran francez in zona unde ancorajul era interzis, langa alte vreo 8-10 barci.
22.07
Am descoperit ca motorul de la barcuta pneumatica are aceeasi meteahna ca inainte sa fie "reparat" in marina, contra a 58 euro: se opreste dup 2-3 minute si nu mai porneste nici cu slujbe! Am montat ramele pe care le-am folosit pe tot parcursul calatoriei, pana la intoarcerea in marina Kas.
La turci ma lovesc de aceeasi problema ca si in China, unde am lucrat la un proiect acum vreo 20 de ani: explici ce doresti, interlocutorul zambeste putin tamp si spune "yes, yes..." si tu crezi ca el a inteles. Nici vorba, el nu a inteles nimc! Asa am patit si acum. Sunt convins ca au pornit motorul in atelier, a mers un minut-doua dupa care l-au oprit si au zis ca am eu ceva cu motorul ca el merge, saracul.
Am avut in program o excursie cu trei domnisoare, una dintre ele fiind-mi ruda, spre sud, incercand sa ancorez in micul golf Ladiko, cunoscut ca Plaja lui Anthony Queen. Fundul este pietros si adancimea scade brusc de la 26 de metri la 5 metri ca apoi sa ajunga doar la 2 metri. Trebuie intrat pe langa peretele stancos din stanga golfului unde apa are o adancime de 5-6 metri; oricum, am renuntat si am mai mers cateva mile pana unde incepe golful Afandou, la Plaja Traganou.
25.07
Am stat in Rhodos la ancora 3 nopti, vantul sufland cu 15-20 kt, rafalele ajungand la 25 kt, zi si noapte. Parca iti mai doresti o pauza, mai ales noaptea cand incep sa fluiere sarturile si incepi sa auzi voci de la valurile ce se sparg de-a lungul liniei de plutire.
Ca sa mai atenuez socurile, am fixat o saula din nailon cu un carlig de lantul ancorei astfel incat intai se intinde saula si apoi preia lantul efortul.
Iuliana a venit vineri seara, pe 23.07, Marius si Stacy sambata la pranza asa ca azi am facut inspectia echipajului si instruirea lui despre cum si cu ce sa ne salvam daca Batrana Doamna este depasita de evenimente.
Mijlocul principal este barca de salvare, life raft-ul, impachetata frumos intr-o geanta tinuta la indemana. La un colt este scoasa o saula de 10 m de care daca tragi cu putere, barca se umfla automat avand si un fel de cort pentru protectie impotriva soarelui. La fiecare 2 ani i se face o inspectie amanuntita de catre un atelier specializat, inclusiv rezervelor de apa din ea.
Am ales o poza de pe net, ca idee, pentru ca de la barca mea de salvare nu am nici o poza si nici nu imi doresc sa o vad vreodata umflata.
Vestele de salvare, rachetele de semnalizare precum si EPIRB-ul intregesc gama obiectelor de care ar putea depinde viata noastra.
EPIRB-ul, adica Emergency Position Indicator Radio Beacon, este o baliza radio care are inclus un GPS si transmite, cand este activata, un semnal de mare necaz si pozitia barcii, via satelit. Dupa parerea mea un astfel de dispozitiv ar trebui sa existe la bordul oricarei barci ce se departeaza de la mal mai mult de cat "bate" statia radio VHF.
Acestea fiind zise si facute, am pornit catre vest, prin nord-vest, spre insula Symi. Vantul sufla din V-SV, cam la 45 de grade fata de cum doream noi sa mergem si atingea cand si cand 20 kt. Am pus randa si ceva motor si ne-am dus cu vreo 6 kt pret de vreo 4 ore pana cand am ancorat in Golful Pedhi, in estul insulei.
Strategia de ancorare a fost in stransa legatura cu reparatia turceasca a motorului de la dinghy: cat mai aproape de mal ca sa vaslim cat mai putin pana la cheu.
Symi ma fascineaza ori de cate ori ajung aici. Este a patra oara daca pun la socoteala si dormitul la ancora, o noapte, in 2012 in Golful Panormitis. Atunci am intrat pe la doua noaptea cu ajutorul radarului pentru ca plotterul ma arata pe sosea ceea ce nu prea mi-a venit sa cred.
Symi face parte din Dodecaneze, un grup de insule din estul Marii Mediterane, din care fac parte 12 insule mari, 150 de insule mici din care 26 de insule sunt locuite.
Numele grupului de insule, care inseamna "dousprezece", tine de relativul grecesc. Cum m-a invatat un localnic, si timpul este la fel de relativ, adica un sfert de ora de asteptare in Grecia poate sa insemne o jumatate de ora sau la fel de bine o ora.
Insula Symi a urmat istoria celorlalte insule, in 1948 revenind Greciei. Din 1912 pana la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial a fost ocupata de italieni ca apoi sa fie sub ocupatie engleza pentru cativa ani. Insula a devenit in ultimii ani
un rai turistic, in special pentru italieni si englezi, ceea ce a facut ca vechile case bombardate in cel de al doilea razboi mondial sa fie renovate. Prin apartenenta la UE, prin cresterea numarului de rezidenti din alte tari membe cat si dreptul de vot al acestora a facut ca politica locala sa fie influentata de straini, poate intr-un sens mai putin balcanic. Redescoperirea insulei a dus numai in perioada 1998-2006 la cresterea pretului unei "ruine" de 5 ori. Restaurarea caselor ajunse in paragina nu se face dupa cum il taie capul pe proprietar, cu geamuri multe si popice la balcoane. Exista instructiuni precise, emise de Ministerul Culturii, prin care se conserva linia arhitectonica a insulei.
Symi apartine unitatii regionale Rhodos, din care mai fac parte insulele Kastellorizo, Chalki, insule in care traditia arhitecturala este asemanatoare si Tilos.
O data ajunsi, Marius, contrar spuselor mele, a vrut sa incerce pe piela lui, la propriu, cum este cu tepii de pe fructele cactusului sugestiv numit "limba soacrei".
Odata ajunsi in Symi ne-am plimbat pe malul portului natural, felicitandu-ne ca am ales Golful Pedhi in loc de a ne lega la cheiul orasului cu pupa. Este foarte aglomerat, lumea ti se plimba la cativa pasi de cockpit plus galagia ce nu inceteaza decat dupa miezul noptii. Si mai este ceva, tehnic vorbind: trebuie ca ancora sa fie lasata la o adancime intre 10 si 20 m, cat este in golf pe langa mal, pe fund pietros si mal. Sansa de a o lasa peste lantul altei barci este foarte mare, in trecut pierzand o cange aici iar anul trecut am stat ceva timp cu vecinii francezi sa descurcam lanturile ancorelor.
Ne-am rezervat o masa la un restaurant de peste vestit in Symi, Manos, dupa care am inchiriat un Suzuki Jimmy pentru a doua zi, contra a 50 Euro.
Preturile sunt mai ridicate decat media altor insule, in general, insa pot sa spun ca mancarea a fost excelenta si pretul pe masura, in particular. Cele cateva gustari, calamar, caracatita sau scoicile, au fost delicioase iar sea-bass-ul pregatit pe plita in crusta de sare a fost delicios.
Pana si vinul la pahar a fost bun, lucru rar intalnit in tavernele din insule.
Ospatarul albanez care s-a ocupat de noi a fost foarte atent sa ne tina la curent cu evolutia pretului final ca sa nu fim surprinsi la sfarsit, asa ca media pe consumator a fost fix cat inchrierea lui Jimmy pe o zi.
De intors ne-am intors cu taxiul putand admira de pe coasta orasul in luminile noptii.
26.08
Pentru ca eu ma trezesc primul la bord, am chemat taxiul si l-am adus pe Jimmy pe cheu. Cred ca este masina ideala pe care o poti inchiria: este 4x4, este descoperita si o poti parca foarte usor acolo unde este sau nu este loc de parcare.
Dupa baia in piscina uriase pe care plutea barca, pe la pranz, am pornit spre sud. Drumul urca si urca astfel ca ajungi pe acoperisul orasului imediat ce ai plecat.
Trecem in apropierea unui golf unde am ancorat acum doi ani. In forma de potcoava, malul are inaltimea de 100-150 m fara nicio carare care sa coboare pe plaja ingusta de la baza. Adancimea apei atinge cam 15 m la nici 20 de metri de plaje.
Aici se poate ajunge doar pe apa asa ca pentru cei ce viseaza sa fuga de lumea dezlantuita, fara semnal GSM, aici este locul! Poate putina la alegerea persoanei/persoanelor cu care vrei sa traiesti in izolare...
Ne-am dus mai intai la capatul drumului si al insulei, adica vreo 10 km in linie dreapta si vreo 15 km pe soseau care urca pana la 400 m deasupra apei, unde se afla Manastitea Arhanghelului Mihai din Panormitis, construita la inceputul secolului al XVIII-lea.
In biserica manastirii se afla o icoana facatoare de minuni a sfantului arhanghel, una dintre cele patru aflate in Dodecaneze. El este si ocrotitorul navigatorilor printre cele 12 insule sau 150, depinde cum numeri, asa ca un gand pios poate ajuta, ca de stricat nu strica, daca ati ajuns aici pe apa.
Sezonul incepe oficial pe insula cu sarbtoare Pastelui,care in Grecia este sarbatorit cu mult fast religios timp de trei zile, si se termina cu praznicul Sf. Arhangheli Mihail si Gavrila, pe 8 noiembrie.
In aceasta perioada celor 2.500 de localnici li se mai adauga inca 6.000 de turisti, fie pentru un sejur fie aflati intr-o excursie de o zi din Turcia sau din Rhodos.
Dupa vizitarea manastirii ne-am indreptat spre Golful Marathounda pentru plaja si masa de pranz.
Plaja este pietroasa insa se gasesc sezlonguri si umbrele gratis, taverna de acolo castigandu-si banii din mesele servite.
Terasa este inchisa cu un gard din lemn si porti cu zavoare, asta nu ca sa nu fuga clientii fara sa plateasca ci ca sa nu intre caprele si sa se serveasca de pe mese, plimbarea pe plaje fiindu-le insa permisa.
Calamarul pe care i l-a servit Iuliana a fost apreciat, ospatarul spunandu-ne ca, oricum, ele mananca orice!
Am pornit molesiti catre Symi, oprind de nenumarate ori pentru a vedea largile deschideri catre Rhodos sau catre malul turcesc.
Dupa ce am predat masina, am mers la o terasa ca sa mancam "Symi shrimps" acompaniati de vin alb. Pe romaneste, asa cum stiu din copilaria mea de la malul marii, este vorba de garizi, mai precis, garizii de piatra, cei de nisip nefiind luati in discutie. Pe vremuri se prindeau cu "cipcelul", o plasa ca de prins fluturi, se puneau in apa clocotita si se vindeau cu un leu lingura in Piata Grivitei din Constanta, ca aperitiv la bere. Aici se prajeau in tigaie cu ulei de masline si se vindeau la alt pret, pretul pietii din Symi.
Nici vorba de taxiuri le miezul noptii asa ca am trecut dealul inapoi, la barca, pe jos, in 45 de minute.
27.08
Dupa baia din mare de la prima ora, adica pe la zece, au urmat dusurile, cu apa din belsug, inclusiv spalatul pe cap cu sampon, de doua ori, si conditioner. Cum barca nu-i racordata la reteau pubilca de nici-unde, s-a terminat apa. Vorbisem de ieri in Symi, si domnul de pe cheu mi-a spus ca pot acosta dimineata si sa facem plinul, inainte de a pleca.
Ne-am dus pe mal pentru micul dejun la o terasa ce se termina in apa limpede a golfului
Dupa un brunch sanatos, au urmat cumparaturile urmand sa ancoram intr-un golf turcesc, in drum spre Nisiros, si sa gatim pentru cina.
Am ajuns in Symi pe la ora doua si am tras cu bordul la mal. Domnul de ieri ne-a spus ca da, a zis ca putem veni, dar a zis dimineata. Intre orele 11.00 si 17.00 apa este oprita.
Good news! Am hotarat sa mergem direct in Nisyros, estimand ora de ajungere intre sapte si opt seara.
Am pornit pe un calm plat, cu motorul, paralel cu coasta turca.
Incet, incet vantul a inceput sa se ridice, ajungand pe la cinci-sase seara la 20-22 kt, din prova. Vantul Meltemi sufland aici din SV-V-NV si noi mergand catre SV era de asteptat sa il infruntam frontal.
Putin dupa apus, pe la 19.30 ne-am legat cu pupa la mal in Pali unde este un mic port amenajat cu contributie UE.
Fusesem si cu un an inainte, asa ca am putut constata schimbarile. Nici harta Navionics de pe iPad, teoretic tinuta la zi, nu continea extinderea digului de larg. Altfel spus, bine ca am intrat "la vedere", cu ultima geana de lumina.
Primul lucru, am facut plinul ca apa de teama sa nu nimerim si aici, maine, in afara programului.
La pupa barcii, cateva taverne, noi am ales-o pe cea mai apropiata mai ales ca avea si un nume cumva cunoscut noua de la Panait Istrate, amintind de "Salonic".
Amuzanta a fost aici comunicarea: engleza noastra vs. engleza lor. Cred ca noi ar fi trebuit sa fim in avantaj, avand-o pe Stacy a carei limba materna este engleza sau pe Marius care a absolvit Cambridge-ul, insa toate acestea nu ne-au ajutat la nimic. Comandam ceva o data si venea ori dublu ori altceva. Proprietarii au fost draguti, ce venea basca, din eroare de limbaj, nu trebuia sa platim. Nu a fost cazul ca nu prea ramanea nimic pe masa, iaurtul cu miere si nuci nefiind niciodata indeajuns.
Noaptea am participat, zvarcolindu-ne in paturi, la o petrecere intr-un bar de langa noi, care a inceput civilizat cu sirtaki ca pe la doua noaptea sa ajunga la folclorul arab.
Multiculturalismul a patruns adanc si in insule, fara vorba, si la ceas de noapte.
28.07
Am inchiriat un frumos Suzuki Jimmy, de culoare rosie, si am pornit sa exploram insula.
Domnul care mi-a inchiriat-o lasase in urma zgomotoasa Atena si se mutase aici unde avea de lucru sase luni pe an.
Prima oprire, la baile termale de la Loutra, aflate intr-o cladire lunga, cu separeuri cu cazi pentru tratament. Am poposit vreo 5 minute, prea semana a cazarma si nu avea nimeni o urgenta ca sa se bage in apa calda sulfuroasa asa ca am urmat drumul catre principalul oras, Mandraki, dominat de Biserica Panagia Spiliani si castelul medieval Paleokastro.
Presarat cu terase si cafenele in zona comerciala, orasul este linistit, centrul fiind in totalitate pietonal.
Trebuie sa gustati soumada, o bautura facuta din migdale intalnita in Dodecaneze si care este un leac pentru orice, fiind si un afrodisiac asa cum este recomandat de vanzatori.
Am continuat catre craterul vulcanului, principala atractie a insulei. Langa satul Emborio, aflat in plina reconstructie dupa ce in ultimele decade fusese parasit, se afla o sauna naturala, o mica pestera in care vaporii de apa fierbinti i-ar face pe finlandezi invidiosi.
Nisyros este mai putin turistica decat Symi si asta poate si din cauza lipsei plajilor si a accesului dificil la malul marii, cu cateva exceptii, una fiind chiar plaja de langa port, cu pietricele de culoare neagra.
Insula a luat nastere in urma unei puternice eruptii submarine ce a avut loc acum aproximativ 150.000 de ani, urmata de diferite faze de activitate ce au dus la formarea unui crater de aproximativ 4 km in diametru.
In urma cu 3500-4000 de ani apa supra-incalzita a produs eruptii hidro-termale se au dus la formarea craterelor Stefanos si Polyvotis pe fundul craterului principal.
Faptul ca inca vulcanul este activ, pe langa cutremurile de pamant aproape zilnice, cu magnitudini de 1-2 grade pe scara Richter, o reprezinta si emanatiile de hidrogen sulfurat cat si de bioxid de carbon:
Existenta vulcanului de pe Nisyros nu este singulara, el facand parte din arcul vulcanic al Marii Egee care se datoreaza subductiei placii tectonice africane sub placa Egeeana.
.
Arcul vulcanic porneste din Bodrum, trece prin Kos, Nisyros, Santorini, Milos si se termina in insulele Poros, Aegina si Methana din Golful Saronic.
Ne-am intors seara, dupa un pranz excelent in satul Nikia unde ai pe o parte vedere catre crater iar pe cealalta parte catre insula Tilos scaldata in albastru.
29.07
Dimineata Iuliana a schimbat cateva vorbe pe nemteste cu vecinul nostru care acostase peste noapte. Domnul se scuza in caz ca ne-a deranjat somnul. Nu avea de ce sa o faca pentru ca nu auziseram absolut nimic.
Pornise cu fiul lui de 16-17 ani din Kos catre Symi insa au avut o problema la o tertarola si pana au rezolvat-o au ajuns aproape de Nysiros asa ca s-au gandit sa vina ca sa ne cunoasca.
Am pornit pe la pranz catre Tilos, o etapa de aproximativ 18 mile. Vremea, excelenta, 12-15 kt din pupa asa ca am pus velele in foarfeca sau butterfly, cum ar spune englezul.
Am ajuns in Livadia mai dupa masa si am fost fericiti sa gasim un loc in micul port aflat la adapost, just in case, langa o barca frantuzeasca la tribord si una pescareasca la babord.
Am inchiriat din nou o masina, un Fiat Panda, la 30 de euro pentru 24 de ore. Dupa o baie in mare, am pornit cu masina sa descoperim ce era de descoperit pe insula.
Cu o lungime de 15 km si o latime maxima de 8 km, insula se afla intre insulele Nisyros si Chalki si turismul incet, incet incepe sa se infiripe. Nu este o destinatie pentru mass tourism, ceea ce poate fi o atractie pentru cei ce iubesc intimitatea. Sunt mai mult apartamnte de inchiriat, in case la malul marii decat hoteluri.
Am gasit si un hotel, chiar langa micul port insa mi s-a parut intim, cu o plaje la baza stancilor.
Una peste alta, am pornit catre Manastirea Ag. Padeleimon urmand sa oprim, la intoarcere, la Megalo Horio. Manastirea era inchisa pentru vizitatori insa drumul merita tot efortul facut de masina. Urca si urca astfel incat, in poarta manastirii, esti la 200-300 m deasupra nivelului marii iar privelistea peste povarnisurile abrupte ce se termina in mare este fantastica.
Ne-am intors in Megalo Horio, aflat la 7 km de Livadia.
Satul si-a pastrat forma si stilul traditional, aici locuind permanent 250 de oameni. Stradutele sunt foarte inguste, pietonale, existand o parcare la intrare in sat unde trebuie sa iti lasi masina.
Orasul urca pe panta dealului Sf. Stefan, undeva spre varf existand si o ruina a unui castel ridicat de Cavalerii Sfantului Ioan in secolul XV.
Aici am gasit o frumoasa casa cocotata la marginea de sus a satului unde locuieste vara o cunoscuta pictorita din Atena, Angeliki Sringou. Nascuta in Cipru, cu studii de arta in Cardiff si multe expozitii personale sau de grup mai peste tot in marile capitale vine aici ca sa lucreze in linistea si natura insulei.
Ne-a primit in casa, ea si catelul ei adoptat de la un azil si am plecat de acolo cu cateva picturi, dupa gustul fiecaruia.
La intoarcere, dam ochii din nou cu neamtul intalnit in Nisyros care gasise si el un loc in micul portulet.
Plecasera din nou spre Symi insa vantul i-a adus aici. Am stabilit sa ne vedem mai tarziu la masa, ei mai ramanand sa aranjeze cate ceva pe barca.
Ne-am dus la o taverna si pana sa comandam au aparat si el. Pe el il cheama Uli Maier si este chitarist profesionist iar pe baiatul lui Iulian, elev la liceu. Navigau impreuna, sotia lui Uli a stat o saptamana cu ei in Kos apoi a plecat inapoi in Germania. Barca, "Mi Vida", cu coca din fier, fusese fabricata in 1967 si are forma clasica, cu oglinda pupa inclinata spre inainte.
A fost o seara agreabila, cu povesti de pe mare, din Munchen, Londra si Bucuresti.
Ne-am culcat spre miezul noptii in fluierat de sarturi, vantul sufland cu putere, in rafale.
La trei dimineata m-am trezit din cauza unei migrene si am vazut ca pupa noastra aproape atingea cheul. Am inteles imediat ca ancora derapase si trebuia intreprins imediat ceva. Am mers in prova si am mai strans lantul insa am vazut ca ancora nu mai era fixata pe fundul apei. Zgomotul vinciului l-a facut pe Marius, care dormea in prova, sub vinci, sa sara ca ars din pat, mai-mai sa abandon ship, nestiind ce se intampla.
Vecinul francez mi-a dat voie sa dau o legatura de la prova noastra la prova lui insa nu puteam sa le lasam pe amandoua doar intr-o ancora. La sugestia lui, am pus ancora in barca pneumatica sa o duc in mijlocul portului.
M-am apucat sa vaslesc vartos insa cand lantul a ajuns pe fund am realizat ca nu aveam cum sa il tarasc tragand la ramele barcutei pneumatice.Solutia a fost sa tragem lantul inapoi pe punte si sa il punem cu ancora cu tot in barcuta.
Asa a mers! Am lasta ancora cand s-a terminat lantul si, apoi, am tras lantul cu vinciul pana s-a fixat ancora.
La patru fix am pus capul pe perna, migrena nu imi trecuse, asa ca m-am intrebat, ca de obicei, ce caut eu pe aici si nu sunt acasa, in pat, cu papuci si halat la indemana.
30.08
Dimineata am baut o cafea cu prietenii nostrii nemti. Am avut parte si de un mic concert de trompeta de la vecinul francez care ne ajutase peste noapte dar asta numai si numai dupa ce consoarta lui a parasit barca in directia plajei. Un timing perfect pentru urechile ei,nu si pentru ale noastre.
Uli si cu Iulian urmau sa plece catre Symi, ca de obicei.
Noi ne-am urcat in masina si am mers cativa kilometrii pana la Mikro Horio aflat la jumatatea distantei intre Livadia si Megalo Horio.
Dupa 1940 satul a inceput sa fie parasit, locuitorii preferand malul marii, in Livadia. Atazi au ramas doar ruinele fara acoperisuri, ele fiind luate si montate la noile locuinte.
Ceea ce s-a pastrat si arata foarte ingrijita este biserica ce domina ruinele.
Umbland noi mai incolo, mai incoace ne-am intalnit si cu o locuitoare care ne privea suspicioasa:
O atractie speciala este barul deschis aici doar vara si unde poti bea un cocktail, asculta muzica si filozofa intr-o atmosfera speciala creata de pustiul ruinele din jur.
Dupa pranz am pornit catre Halki aflat la aproximativ 18 NM spre est. Prognoza vorbea de forta 6 pe scara Beaufort ceea ce ni s-a confirmat si la fata locului, inainte de pleca: rafale puternice maturau apele golfului.
Am trecut de stanca Antitilos, ca o lama de topor infipta in mare, ingusta cam de 300 de metri si lunga de zece ori pe atat, si am ajuns la capatul lui Halki. Vantul sufla din pupa cu 22-25 kt iar valurile depaseau 3 metri.
Am vazut ca nu suntem singuri, dinspre babord apropiindu-se "Mi Vida", adica familia Maier, tata si fiu.
Am mers paralel pana ce am ajuns la un ponton plutitor in forma de "T".
Am acostat mai intai cu pupa la mal insa pe seara am mutat barca cu bordul la mal. Vantul sufla in rafale din directie variabila, plus ca adancimea apei era de12 m ceea ce facea nesigura fixarea ancorei.
Pe seara, ambele echipaje au trecut inspectia tinutei dupa care am ales sa mancam la Vilantes Grill House, laudat pe Tripadviser si pe buna dreptate. Mancare excelenta si un serviciu pe masura. Am terminat seara la un bar unde am vazut niste filme despre windsurf facut in conditii extreme, vajaitul vantului pe terasa asigurand coloana sonora.
31.08
Aveam o problema de rezolvat: Iuliana avea avionul inapoi spre casa a doua zi la ora doua si trebuia sa gasim o solutie sa ajunga pe Rhodos, in Kamiros Scala si de acolo la aeroport, aflat la 35 km.
Ne-am asigurat ca vaporasele turistice fac curse regulate dimineata pe distanta de 11 mile pana la Kamiros Scala de unde putea chema un taxi asa ca am declarat zi de plimbari pe jos, plaje si ce vom mai gasi de facut.
Insula Halki sau Chalki este doar la cateva mile de tarmul vestic al Rhodosului si poate fi considerata o adevarata oaza de liniste. Principala localitate, satul Emborios sau Nimborio este singura asezare locuita de pe insula aici avandu-si adresa de domiciliul peste 400 de locuitori.
Biserica Sf. Nicolae este renumita pentru cea mai inalta clopotnita din Dodecaneze dar si pentru mozaicurile choklakia, din pietricele albe si negre.
Am pornit catre plaja Pondamos, la 10 minute de mers pe jos, daca alegi drumul corect. Daca nu, faci o ora insa treci si pe langa trei mori da vant reconstruite.
Pe insula exista doar un taxi iar numarul masinilor este neglijabil.
Plaja este cu nisip si ideala pentru copii doarece apa se adanceste foarte lent. Este si un loc de ancoraj bine adapostit si linistit.
Seara am mers la restaurantul "Black Sea", poate din patriotism maritim. Numai ca numele i se tragea de la partea golfului expusa vantului, asa ca grecii avand experienta altor mari, au numit-o ca atare. Aici casele erau direct pe malul apei, putand cobora din barca direct in sufragerie sau sa arunci undita de pe terasa, la micul dejun.
01.09
Dimineata, nici urma de cele doua vaporase care ar fi trebuit sa faca legatura cu Kamiros Scala.
I-am sunat si am aflat ca nu era sigura nicio cursa, prognoza fiind pentru vant de forta 7, adica undeva la 50 km/h, autoritatile portuare le-a interzis iesirea in larg.
Ziua incepea bine...
Am gasit o barca care facea servicii de water taxi dar si ea avea interdictie de a parasi portul. Am decis imediat sa plecam cu Droeppelmina, interdictia nu ni se aplica, nu transportam pasageri astfel ca o faceam pe proprie raspundere
La ora 09.00 am pornit cu doua tertarole la randa si cu motorul, iesind din golful adapostit si asteptand vijelia.
Vantul era forta 5, adica vreo 36 km/h, cu valuri moderate asa ca inaintam cu peste 6 kt asa ca urma sa ajunge cam in doua ore. Dupa o jumatate de ora cu cine ne intalnim prova in prova? Cu unul din vaporase care avea interdictie sa iasa din port!
Ne-am mai intalnit cu el inca o data, ajungandu-ne din urma inainte de a ajunge noi la cheu.
Am avut noroc: un taxi tocmai lasa un client pe cheu la Kamiros Scala asa ca pasagerii mei, Iuliana, Stacy si Marius au plecat catre aeroport. Ultimi doi urmau sa mai stea doua zile in Lindos inainte de a zbura inapoi la Londra.
Din nou singur, cu un vant din traver de 10-12 kt, pace si liniste...
Unde s-o fi dus forta aia sapte nu am aflat dar bine ca s-a dus!
Pe la sase am dublat capul de nord al insulei o data cu un vant de 20-25 kt, adica forta 6, aparut ca din senin.
Am pornit catre Golful Fethiye si bine am facut pentru ca pe la miezul noptii vantul scazuse la 15-18 kt ca apoi sa pun cap GPS pe Marina Kas.
Am ajuns la Kas pe 02.09, dimineata la ora sase si la Tancabesti, cu masina, a doua zi, pe 03.09, la opt seara.
Am descoperit ca motorul de la barcuta pneumatica are aceeasi meteahna ca inainte sa fie "reparat" in marina, contra a 58 euro: se opreste dup 2-3 minute si nu mai porneste nici cu slujbe! Am montat ramele pe care le-am folosit pe tot parcursul calatoriei, pana la intoarcerea in marina Kas.
La turci ma lovesc de aceeasi problema ca si in China, unde am lucrat la un proiect acum vreo 20 de ani: explici ce doresti, interlocutorul zambeste putin tamp si spune "yes, yes..." si tu crezi ca el a inteles. Nici vorba, el nu a inteles nimc! Asa am patit si acum. Sunt convins ca au pornit motorul in atelier, a mers un minut-doua dupa care l-au oprit si au zis ca am eu ceva cu motorul ca el merge, saracul.
Am avut in program o excursie cu trei domnisoare, una dintre ele fiind-mi ruda, spre sud, incercand sa ancorez in micul golf Ladiko, cunoscut ca Plaja lui Anthony Queen. Fundul este pietros si adancimea scade brusc de la 26 de metri la 5 metri ca apoi sa ajunga doar la 2 metri. Trebuie intrat pe langa peretele stancos din stanga golfului unde apa are o adancime de 5-6 metri; oricum, am renuntat si am mai mers cateva mile pana unde incepe golful Afandou, la Plaja Traganou.
 |
| Plaja Traganou |
Am stat in Rhodos la ancora 3 nopti, vantul sufland cu 15-20 kt, rafalele ajungand la 25 kt, zi si noapte. Parca iti mai doresti o pauza, mai ales noaptea cand incep sa fluiere sarturile si incepi sa auzi voci de la valurile ce se sparg de-a lungul liniei de plutire.
 |
| Istoria Rhodosului scrisa cu turnuri |
Iuliana a venit vineri seara, pe 23.07, Marius si Stacy sambata la pranza asa ca azi am facut inspectia echipajului si instruirea lui despre cum si cu ce sa ne salvam daca Batrana Doamna este depasita de evenimente.
Mijlocul principal este barca de salvare, life raft-ul, impachetata frumos intr-o geanta tinuta la indemana. La un colt este scoasa o saula de 10 m de care daca tragi cu putere, barca se umfla automat avand si un fel de cort pentru protectie impotriva soarelui. La fiecare 2 ani i se face o inspectie amanuntita de catre un atelier specializat, inclusiv rezervelor de apa din ea.
Am ales o poza de pe net, ca idee, pentru ca de la barca mea de salvare nu am nici o poza si nici nu imi doresc sa o vad vreodata umflata.
EPIRB-ul, adica Emergency Position Indicator Radio Beacon, este o baliza radio care are inclus un GPS si transmite, cand este activata, un semnal de mare necaz si pozitia barcii, via satelit. Dupa parerea mea un astfel de dispozitiv ar trebui sa existe la bordul oricarei barci ce se departeaza de la mal mai mult de cat "bate" statia radio VHF.
Acestea fiind zise si facute, am pornit catre vest, prin nord-vest, spre insula Symi. Vantul sufla din V-SV, cam la 45 de grade fata de cum doream noi sa mergem si atingea cand si cand 20 kt. Am pus randa si ceva motor si ne-am dus cu vreo 6 kt pret de vreo 4 ore pana cand am ancorat in Golful Pedhi, in estul insulei.
 |
| Golful Pedhi |
 |
 |
| Symi |
 |
| Dodecanezele. Drumul facut si povestit, cu rosu |
Insula Symi a urmat istoria celorlalte insule, in 1948 revenind Greciei. Din 1912 pana la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial a fost ocupata de italieni ca apoi sa fie sub ocupatie engleza pentru cativa ani. Insula a devenit in ultimii ani
 |
| Harta Insulei Symi |
Symi apartine unitatii regionale Rhodos, din care mai fac parte insulele Kastellorizo, Chalki, insule in care traditia arhitecturala este asemanatoare si Tilos.
O data ajunsi, Marius, contrar spuselor mele, a vrut sa incerce pe piela lui, la propriu, cum este cu tepii de pe fructele cactusului sugestiv numit "limba soacrei".
Odata ajunsi in Symi ne-am plimbat pe malul portului natural, felicitandu-ne ca am ales Golful Pedhi in loc de a ne lega la cheiul orasului cu pupa. Este foarte aglomerat, lumea ti se plimba la cativa pasi de cockpit plus galagia ce nu inceteaza decat dupa miezul noptii. Si mai este ceva, tehnic vorbind: trebuie ca ancora sa fie lasata la o adancime intre 10 si 20 m, cat este in golf pe langa mal, pe fund pietros si mal. Sansa de a o lasa peste lantul altei barci este foarte mare, in trecut pierzand o cange aici iar anul trecut am stat ceva timp cu vecinii francezi sa descurcam lanturile ancorelor.
Ne-am rezervat o masa la un restaurant de peste vestit in Symi, Manos, dupa care am inchiriat un Suzuki Jimmy pentru a doua zi, contra a 50 Euro.
Preturile sunt mai ridicate decat media altor insule, in general, insa pot sa spun ca mancarea a fost excelenta si pretul pe masura, in particular. Cele cateva gustari, calamar, caracatita sau scoicile, au fost delicioase iar sea-bass-ul pregatit pe plita in crusta de sare a fost delicios.
Pana si vinul la pahar a fost bun, lucru rar intalnit in tavernele din insule.
Ospatarul albanez care s-a ocupat de noi a fost foarte atent sa ne tina la curent cu evolutia pretului final ca sa nu fim surprinsi la sfarsit, asa ca media pe consumator a fost fix cat inchrierea lui Jimmy pe o zi.
De intors ne-am intors cu taxiul putand admira de pe coasta orasul in luminile noptii.
26.08
Pentru ca eu ma trezesc primul la bord, am chemat taxiul si l-am adus pe Jimmy pe cheu. Cred ca este masina ideala pe care o poti inchiria: este 4x4, este descoperita si o poti parca foarte usor acolo unde este sau nu este loc de parcare.
Dupa baia in piscina uriase pe care plutea barca, pe la pranz, am pornit spre sud. Drumul urca si urca astfel ca ajungi pe acoperisul orasului imediat ce ai plecat.
Trecem in apropierea unui golf unde am ancorat acum doi ani. In forma de potcoava, malul are inaltimea de 100-150 m fara nicio carare care sa coboare pe plaja ingusta de la baza. Adancimea apei atinge cam 15 m la nici 20 de metri de plaje.
Aici se poate ajunge doar pe apa asa ca pentru cei ce viseaza sa fuga de lumea dezlantuita, fara semnal GSM, aici este locul! Poate putina la alegerea persoanei/persoanelor cu care vrei sa traiesti in izolare...
Ne-am dus mai intai la capatul drumului si al insulei, adica vreo 10 km in linie dreapta si vreo 15 km pe soseau care urca pana la 400 m deasupra apei, unde se afla Manastitea Arhanghelului Mihai din Panormitis, construita la inceputul secolului al XVIII-lea.
 |
| Capatul sudic al Insulei Symi |
 |
| Manastirea Panormitis |
In aceasta perioada celor 2.500 de localnici li se mai adauga inca 6.000 de turisti, fie pentru un sejur fie aflati intr-o excursie de o zi din Turcia sau din Rhodos.
Dupa vizitarea manastirii ne-am indreptat spre Golful Marathounda pentru plaja si masa de pranz.
 |
| Golful Marathounda |
Plaja este pietroasa insa se gasesc sezlonguri si umbrele gratis, taverna de acolo castigandu-si banii din mesele servite.
Terasa este inchisa cu un gard din lemn si porti cu zavoare, asta nu ca sa nu fuga clientii fara sa plateasca ci ca sa nu intre caprele si sa se serveasca de pe mese, plimbarea pe plaje fiindu-le insa permisa.
Calamarul pe care i l-a servit Iuliana a fost apreciat, ospatarul spunandu-ne ca, oricum, ele mananca orice!
Am pornit molesiti catre Symi, oprind de nenumarate ori pentru a vedea largile deschideri catre Rhodos sau catre malul turcesc.
Dupa ce am predat masina, am mers la o terasa ca sa mancam "Symi shrimps" acompaniati de vin alb. Pe romaneste, asa cum stiu din copilaria mea de la malul marii, este vorba de garizi, mai precis, garizii de piatra, cei de nisip nefiind luati in discutie. Pe vremuri se prindeau cu "cipcelul", o plasa ca de prins fluturi, se puneau in apa clocotita si se vindeau cu un leu lingura in Piata Grivitei din Constanta, ca aperitiv la bere. Aici se prajeau in tigaie cu ulei de masline si se vindeau la alt pret, pretul pietii din Symi.
Nici vorba de taxiuri le miezul noptii asa ca am trecut dealul inapoi, la barca, pe jos, in 45 de minute.
27.08
Dupa baia din mare de la prima ora, adica pe la zece, au urmat dusurile, cu apa din belsug, inclusiv spalatul pe cap cu sampon, de doua ori, si conditioner. Cum barca nu-i racordata la reteau pubilca de nici-unde, s-a terminat apa. Vorbisem de ieri in Symi, si domnul de pe cheu mi-a spus ca pot acosta dimineata si sa facem plinul, inainte de a pleca.
Ne-am dus pe mal pentru micul dejun la o terasa ce se termina in apa limpede a golfului
Dupa un brunch sanatos, au urmat cumparaturile urmand sa ancoram intr-un golf turcesc, in drum spre Nisiros, si sa gatim pentru cina.
Am ajuns in Symi pe la ora doua si am tras cu bordul la mal. Domnul de ieri ne-a spus ca da, a zis ca putem veni, dar a zis dimineata. Intre orele 11.00 si 17.00 apa este oprita.
Good news! Am hotarat sa mergem direct in Nisyros, estimand ora de ajungere intre sapte si opt seara.
Am pornit pe un calm plat, cu motorul, paralel cu coasta turca.
Incet, incet vantul a inceput sa se ridice, ajungand pe la cinci-sase seara la 20-22 kt, din prova. Vantul Meltemi sufland aici din SV-V-NV si noi mergand catre SV era de asteptat sa il infruntam frontal.
Putin dupa apus, pe la 19.30 ne-am legat cu pupa la mal in Pali unde este un mic port amenajat cu contributie UE.
 |
| Pali |
Primul lucru, am facut plinul ca apa de teama sa nu nimerim si aici, maine, in afara programului.
La pupa barcii, cateva taverne, noi am ales-o pe cea mai apropiata mai ales ca avea si un nume cumva cunoscut noua de la Panait Istrate, amintind de "Salonic".
Amuzanta a fost aici comunicarea: engleza noastra vs. engleza lor. Cred ca noi ar fi trebuit sa fim in avantaj, avand-o pe Stacy a carei limba materna este engleza sau pe Marius care a absolvit Cambridge-ul, insa toate acestea nu ne-au ajutat la nimic. Comandam ceva o data si venea ori dublu ori altceva. Proprietarii au fost draguti, ce venea basca, din eroare de limbaj, nu trebuia sa platim. Nu a fost cazul ca nu prea ramanea nimic pe masa, iaurtul cu miere si nuci nefiind niciodata indeajuns.
Noaptea am participat, zvarcolindu-ne in paturi, la o petrecere intr-un bar de langa noi, care a inceput civilizat cu sirtaki ca pe la doua noaptea sa ajunga la folclorul arab.
Multiculturalismul a patruns adanc si in insule, fara vorba, si la ceas de noapte.
28.07
Am inchiriat un frumos Suzuki Jimmy, de culoare rosie, si am pornit sa exploram insula.
Domnul care mi-a inchiriat-o lasase in urma zgomotoasa Atena si se mutase aici unde avea de lucru sase luni pe an.
Prima oprire, la baile termale de la Loutra, aflate intr-o cladire lunga, cu separeuri cu cazi pentru tratament. Am poposit vreo 5 minute, prea semana a cazarma si nu avea nimeni o urgenta ca sa se bage in apa calda sulfuroasa asa ca am urmat drumul catre principalul oras, Mandraki, dominat de Biserica Panagia Spiliani si castelul medieval Paleokastro.
 |
| Mandraki |
Trebuie sa gustati soumada, o bautura facuta din migdale intalnita in Dodecaneze si care este un leac pentru orice, fiind si un afrodisiac asa cum este recomandat de vanzatori.
Am continuat catre craterul vulcanului, principala atractie a insulei. Langa satul Emborio, aflat in plina reconstructie dupa ce in ultimele decade fusese parasit, se afla o sauna naturala, o mica pestera in care vaporii de apa fierbinti i-ar face pe finlandezi invidiosi.
Nisyros este mai putin turistica decat Symi si asta poate si din cauza lipsei plajilor si a accesului dificil la malul marii, cu cateva exceptii, una fiind chiar plaja de langa port, cu pietricele de culoare neagra.
Insula a luat nastere in urma unei puternice eruptii submarine ce a avut loc acum aproximativ 150.000 de ani, urmata de diferite faze de activitate ce au dus la formarea unui crater de aproximativ 4 km in diametru.
 |
| Craterul principal |
 |
| Craterul Stefanos |
 |
| Craterul Polyvotis |
Existenta vulcanului de pe Nisyros nu este singulara, el facand parte din arcul vulcanic al Marii Egee care se datoreaza subductiei placii tectonice africane sub placa Egeeana.
.
Arcul vulcanic porneste din Bodrum, trece prin Kos, Nisyros, Santorini, Milos si se termina in insulele Poros, Aegina si Methana din Golful Saronic.
Ne-am intors seara, dupa un pranz excelent in satul Nikia unde ai pe o parte vedere catre crater iar pe cealalta parte catre insula Tilos scaldata in albastru.
29.07
Dimineata Iuliana a schimbat cateva vorbe pe nemteste cu vecinul nostru care acostase peste noapte. Domnul se scuza in caz ca ne-a deranjat somnul. Nu avea de ce sa o faca pentru ca nu auziseram absolut nimic.
Pornise cu fiul lui de 16-17 ani din Kos catre Symi insa au avut o problema la o tertarola si pana au rezolvat-o au ajuns aproape de Nysiros asa ca s-au gandit sa vina ca sa ne cunoasca.
Am pornit pe la pranz catre Tilos, o etapa de aproximativ 18 mile. Vremea, excelenta, 12-15 kt din pupa asa ca am pus velele in foarfeca sau butterfly, cum ar spune englezul.
Am ajuns in Livadia mai dupa masa si am fost fericiti sa gasim un loc in micul port aflat la adapost, just in case, langa o barca frantuzeasca la tribord si una pescareasca la babord.
 |
| Livadia |
Cu o lungime de 15 km si o latime maxima de 8 km, insula se afla intre insulele Nisyros si Chalki si turismul incet, incet incepe sa se infiripe. Nu este o destinatie pentru mass tourism, ceea ce poate fi o atractie pentru cei ce iubesc intimitatea. Sunt mai mult apartamnte de inchiriat, in case la malul marii decat hoteluri.
Am gasit si un hotel, chiar langa micul port insa mi s-a parut intim, cu o plaje la baza stancilor.
Una peste alta, am pornit catre Manastirea Ag. Padeleimon urmand sa oprim, la intoarcere, la Megalo Horio. Manastirea era inchisa pentru vizitatori insa drumul merita tot efortul facut de masina. Urca si urca astfel incat, in poarta manastirii, esti la 200-300 m deasupra nivelului marii iar privelistea peste povarnisurile abrupte ce se termina in mare este fantastica.
Ne-am intors in Megalo Horio, aflat la 7 km de Livadia.
Satul si-a pastrat forma si stilul traditional, aici locuind permanent 250 de oameni. Stradutele sunt foarte inguste, pietonale, existand o parcare la intrare in sat unde trebuie sa iti lasi masina.
 |
| Megalo Horio |
Aici am gasit o frumoasa casa cocotata la marginea de sus a satului unde locuieste vara o cunoscuta pictorita din Atena, Angeliki Sringou. Nascuta in Cipru, cu studii de arta in Cardiff si multe expozitii personale sau de grup mai peste tot in marile capitale vine aici ca sa lucreze in linistea si natura insulei.
Ne-a primit in casa, ea si catelul ei adoptat de la un azil si am plecat de acolo cu cateva picturi, dupa gustul fiecaruia.
La intoarcere, dam ochii din nou cu neamtul intalnit in Nisyros care gasise si el un loc in micul portulet.
Plecasera din nou spre Symi insa vantul i-a adus aici. Am stabilit sa ne vedem mai tarziu la masa, ei mai ramanand sa aranjeze cate ceva pe barca.
Ne-am dus la o taverna si pana sa comandam au aparat si el. Pe el il cheama Uli Maier si este chitarist profesionist iar pe baiatul lui Iulian, elev la liceu. Navigau impreuna, sotia lui Uli a stat o saptamana cu ei in Kos apoi a plecat inapoi in Germania. Barca, "Mi Vida", cu coca din fier, fusese fabricata in 1967 si are forma clasica, cu oglinda pupa inclinata spre inainte.
 |
| "Mi Vida" in drum spre Halki |
Ne-am culcat spre miezul noptii in fluierat de sarturi, vantul sufland cu putere, in rafale.
La trei dimineata m-am trezit din cauza unei migrene si am vazut ca pupa noastra aproape atingea cheul. Am inteles imediat ca ancora derapase si trebuia intreprins imediat ceva. Am mers in prova si am mai strans lantul insa am vazut ca ancora nu mai era fixata pe fundul apei. Zgomotul vinciului l-a facut pe Marius, care dormea in prova, sub vinci, sa sara ca ars din pat, mai-mai sa abandon ship, nestiind ce se intampla.
Vecinul francez mi-a dat voie sa dau o legatura de la prova noastra la prova lui insa nu puteam sa le lasam pe amandoua doar intr-o ancora. La sugestia lui, am pus ancora in barca pneumatica sa o duc in mijlocul portului.
M-am apucat sa vaslesc vartos insa cand lantul a ajuns pe fund am realizat ca nu aveam cum sa il tarasc tragand la ramele barcutei pneumatice.Solutia a fost sa tragem lantul inapoi pe punte si sa il punem cu ancora cu tot in barcuta.
Asa a mers! Am lasta ancora cand s-a terminat lantul si, apoi, am tras lantul cu vinciul pana s-a fixat ancora.
La patru fix am pus capul pe perna, migrena nu imi trecuse, asa ca m-am intrebat, ca de obicei, ce caut eu pe aici si nu sunt acasa, in pat, cu papuci si halat la indemana.
30.08
Dimineata am baut o cafea cu prietenii nostrii nemti. Am avut parte si de un mic concert de trompeta de la vecinul francez care ne ajutase peste noapte dar asta numai si numai dupa ce consoarta lui a parasit barca in directia plajei. Un timing perfect pentru urechile ei,nu si pentru ale noastre.
Uli si cu Iulian urmau sa plece catre Symi, ca de obicei.
Noi ne-am urcat in masina si am mers cativa kilometrii pana la Mikro Horio aflat la jumatatea distantei intre Livadia si Megalo Horio.
Dupa 1940 satul a inceput sa fie parasit, locuitorii preferand malul marii, in Livadia. Atazi au ramas doar ruinele fara acoperisuri, ele fiind luate si montate la noile locuinte.
Ceea ce s-a pastrat si arata foarte ingrijita este biserica ce domina ruinele.
Umbland noi mai incolo, mai incoace ne-am intalnit si cu o locuitoare care ne privea suspicioasa:
O atractie speciala este barul deschis aici doar vara si unde poti bea un cocktail, asculta muzica si filozofa intr-o atmosfera speciala creata de pustiul ruinele din jur.
Dupa pranz am pornit catre Halki aflat la aproximativ 18 NM spre est. Prognoza vorbea de forta 6 pe scara Beaufort ceea ce ni s-a confirmat si la fata locului, inainte de pleca: rafale puternice maturau apele golfului.
Am trecut de stanca Antitilos, ca o lama de topor infipta in mare, ingusta cam de 300 de metri si lunga de zece ori pe atat, si am ajuns la capatul lui Halki. Vantul sufla din pupa cu 22-25 kt iar valurile depaseau 3 metri.
Am vazut ca nu suntem singuri, dinspre babord apropiindu-se "Mi Vida", adica familia Maier, tata si fiu.
Am mers paralel pana ce am ajuns la un ponton plutitor in forma de "T".
Am acostat mai intai cu pupa la mal insa pe seara am mutat barca cu bordul la mal. Vantul sufla in rafale din directie variabila, plus ca adancimea apei era de12 m ceea ce facea nesigura fixarea ancorei.
 |
| "Droeppelmina" si "Mi Vida" in Halki |
31.08
Aveam o problema de rezolvat: Iuliana avea avionul inapoi spre casa a doua zi la ora doua si trebuia sa gasim o solutie sa ajunga pe Rhodos, in Kamiros Scala si de acolo la aeroport, aflat la 35 km.
Ne-am asigurat ca vaporasele turistice fac curse regulate dimineata pe distanta de 11 mile pana la Kamiros Scala de unde putea chema un taxi asa ca am declarat zi de plimbari pe jos, plaje si ce vom mai gasi de facut.
Insula Halki sau Chalki este doar la cateva mile de tarmul vestic al Rhodosului si poate fi considerata o adevarata oaza de liniste. Principala localitate, satul Emborios sau Nimborio este singura asezare locuita de pe insula aici avandu-si adresa de domiciliul peste 400 de locuitori.
 |
| Biserica Agios Nikolaos |
Am pornit catre plaja Pondamos, la 10 minute de mers pe jos, daca alegi drumul corect. Daca nu, faci o ora insa treci si pe langa trei mori da vant reconstruite.
Pe insula exista doar un taxi iar numarul masinilor este neglijabil.
Plaja este cu nisip si ideala pentru copii doarece apa se adanceste foarte lent. Este si un loc de ancoraj bine adapostit si linistit.
Seara am mers la restaurantul "Black Sea", poate din patriotism maritim. Numai ca numele i se tragea de la partea golfului expusa vantului, asa ca grecii avand experienta altor mari, au numit-o ca atare. Aici casele erau direct pe malul apei, putand cobora din barca direct in sufragerie sau sa arunci undita de pe terasa, la micul dejun.
 |
| "Black Sea" |
Dimineata, nici urma de cele doua vaporase care ar fi trebuit sa faca legatura cu Kamiros Scala.
I-am sunat si am aflat ca nu era sigura nicio cursa, prognoza fiind pentru vant de forta 7, adica undeva la 50 km/h, autoritatile portuare le-a interzis iesirea in larg.
Ziua incepea bine...
Am gasit o barca care facea servicii de water taxi dar si ea avea interdictie de a parasi portul. Am decis imediat sa plecam cu Droeppelmina, interdictia nu ni se aplica, nu transportam pasageri astfel ca o faceam pe proprie raspundere
La ora 09.00 am pornit cu doua tertarole la randa si cu motorul, iesind din golful adapostit si asteptand vijelia.
Vantul era forta 5, adica vreo 36 km/h, cu valuri moderate asa ca inaintam cu peste 6 kt asa ca urma sa ajunge cam in doua ore. Dupa o jumatate de ora cu cine ne intalnim prova in prova? Cu unul din vaporase care avea interdictie sa iasa din port!
Ne-am mai intalnit cu el inca o data, ajungandu-ne din urma inainte de a ajunge noi la cheu.
Am avut noroc: un taxi tocmai lasa un client pe cheu la Kamiros Scala asa ca pasagerii mei, Iuliana, Stacy si Marius au plecat catre aeroport. Ultimi doi urmau sa mai stea doua zile in Lindos inainte de a zbura inapoi la Londra.
Din nou singur, cu un vant din traver de 10-12 kt, pace si liniste...
 |
| Pe langa coasta Rhodosului |
Pe la sase am dublat capul de nord al insulei o data cu un vant de 20-25 kt, adica forta 6, aparut ca din senin.
 |
| Rhodos |
Am ajuns la Kas pe 02.09, dimineata la ora sase si la Tancabesti, cu masina, a doua zi, pe 03.09, la opt seara.
Umor şi simplitate.
ReplyDelete