Bermuda

Ca participant la Atlantic Rally for Cruisers (ARC), am luat startul cu alte 37 de barci din Tortola, Insulele Virgine Britanice, catre Bermuda pe 9 mai. O navigatie de 800 de mile, prima etapa din cele 2.600 de mile pana in Azore, adica traversarea oceanului de la vest la est.
Patru zile am fost dusi de un vant dinapoia traverului, cu barca cat de cat orizontala si inaintand cu 6 noduri in directia corecta. Sorin si Gabi s-au intrecut in pregatirea unor mese gustoase cu provizii inca poaspete. Marea realizare in Guadeloupa, pe langa reparatii curente si vopsea anti-vegetativa, a fost montarea unei sine cu niste "clesti" pentru fixarea oalelor pe aragaz, de mare folos pe mare agitata.

In ultimile doua zile insa ni s-a pus un vant fix din prova, de 20-25 de noduri. Am mai mers noi cu vele, mai o volta, mai o capa asa ca ultima suta de mile am facut-o cu motorul. Aveam sa descoperim ca filtrele decantoare separau o cantitate de apa cam de jumatate de litru la 6 ore de mers cu motorul. In Martinica rezervorul de motorina s-a umplut cu apa de mare (asta este o alta poveste) insa il golisem si il lasasem gol peste iarna asa ca aparitia apei in rezervor era o problema serioasa. Anticipez un pic: dupa Bermuda, pana in Portugalia, nu a mai aparut nicio picatura de apa in filtre. Aveam sa aflam ca si altii au avut aceeasi problema, singura explicatie fiind ca am primit, ca bonus, la un plin cu motorina si cativa litri de apa in Tortola.
Primele 4 zile am mers numai cu vele, hidro-generatorul noaptea si panourile solare ziua au asigurat energie electrica suficienta, fara sa mai fie nevoie sa pornim motorul pentru a incarca bateriile. In prima traversare, de la est la vest, in noiembrie 2014, a trebuit sa incarc bateriile cu motorul in fiecare noapte cateva ore.

Hidro-generatorul Watt&Sea

Am ajuns in golful St. George's Harbour undeva dupa miezul noptii iar cei de la controlul maritim ne-au intrebat de la 50 de mile daca avem o harta dupa care sa ne ghidam. Din fericire aveam pe ploterul Raymarine C80 o harta NAVIONICS detaliata a insulei si care ne-a fost de un mare folos. Intrarea se face pe un canal ingust, Town Cut, balizat, insa mai este un canal care pleaca spre dreapta si noaptea balizele ce clipesc rosu si verde se suprapun, imaginea de pe ploter fiind singurul suport pentru a elimina confuzia. Avand AIS-ul pornit contam si pe o ghidare din partea centrului de control al navigatiei, la o adica. Cu toata neincrederea lui Sorin, am intrat totusi cu bine si la doua noaptea am ancorat in vestul golfului.
Primul contact pe insula l-am avut cu autoritatile pentru formalitatile de intare. Domnul de la ghiseu a intrat cumva in panica pentru ca nici unul dintre noi nu aveam visa de SUA in pasaport. Nu am apucat sa-i spun ca noi mergem spre Europa pentru ca el s-a apucat sa dea telefoane si un sfert de ora am asteptat pana cand, usurat, mi-a comunicat ca nu este nicio problema si ne-a stampilat pasapoartele. Ne aflam într-un loc unde vorbești despre continente, nu despre țări.

Am fost indrumati de catre Jack din comitetul ARC-ului catre St.Georges Dinghy and Sports Club unde am cazat-o pe Batrana Doamna.

St.Georges Dinghy and Sports Club

Insula este de origine vulcanica, o eruptie ce a avut loc in intinsa campie de pe fundul oceanului a format un munte de aproximativ 4.800 de metri pana la suprafata apei. Vulcanul s-a stins acum 30 de milioane de ani, actuala forma fiind data de eroziunea vanturilor si a valurilor. Pe pantele din imediata vecinătate a suprafeței sunt risipite foarte multe stanci care, pe mare liniștită, nu se văd. Pe vânt puternic și valuri mari prezența lor este tradată de brizanți ceea ce le face vizibile, putand fi evitate de către navigatori.

Daca mai adaugam si recifurile de corali avem un raspuns de ce in jurul insulei cu o lungime de 25 km si o latime maxima de 5 km avem in jur de 300 de epave din toate timpurile.
Insula a fost descoperita de spaniolul Juan de Bermudez in 1503, colonizarea ei incepe cu naufragiul corabiei "Sea Venture" la sfarsitul lui iulie 1609. O flota formata din sapte corabii a parasit portul Plymouth cu destinatia Jamestown, Virginia, prima asezare din America a colonistilor britanici. Orasul avea sa fie capitala coloniei pana in 1699 dupa care a intrat in declin, astazi fiind doar o destinatie turistica.
"Sea Ventura" a fost prima corabie construita fara doua punti, tunurile mutandu-se pe puntea superioara. In acest mod s-a putut amenaja spatiu pentru colonisti, insa a slabit rezistenta corpului navei. După mai multe zile petrecute într-o puternică furtuna, probabil un uragan, în dimineata zilei de 25 iulie apa ajunsese la 2,7 m in cală, amiralul Sir George Somers, aflat la carmă, a eșuat intenționat corabia pe un recif, toți cei 150 de oameni si un cățel au ajuns teferi pe țărm.

Folosita ca baza maritima permanenta de catre marina regala, insula a jucat un rol important in razboiul de independenta al Americii. Aflata pe ruta catre Caraibe dinspre Canada, a fost un nod important atat comercial cat si militar. In al doilea razboi mondial a fost un punct de supaveghere a convoaielor transatlantice formate din sute de nave de aprovizionare pentru frontul impotriva germaniei naziste.

St. George

Pe insula nu se pot inchiria masini, singura oferta este de scutere asa ca am inchiriat doua pentru a da un tur de la un capat al altul. Prima oprire, St. George, un oras foarte curat si bine organizat, mai ales ca veneam din Caraibe unde lucrurile mai lasa de dorit. Bermuda are unul dintre cele mai mari venituri pe cap de locuitor din lume, undeva la la 85.000 de fata de aproape 40.000 USD Germania sau 53.000 USD Statele Unite. Veniturile sunt realizate in principal din turism si servicii financiare. Aceasta poate explica starea de bine a orasului, cu strazi si cladiri impecabile.
Primul lucru care m-a surprins a fost culoarea acoperișurilor, de un alb imaculat. Toate casele, clădirile oficiale și hotelurile aveau acoperișurile ca o coală de hârtie. Aveam să aflu că pe insulă nu există nicio sursă de apă potabilă și singurul mod de a-ți procura apa de băut, cel puțin în trecut, era să colectezi apa de ploaie de pe acoperiș. Dacă mergi in vizita la cineva și vezi că acoperișul nu este prefect curat, e bine să eviți apa oferiă de gazdă. Astăzi poți cumpăra apă potabila obțiută prin  desalenizare însă prin prețul transportului este descurajată aceasta opțiune.
Am inceput vizitarea orasului din King's Square, centrul si inima orasului. Aici se afla primaria, o cladire ridicata in 1782 unde  consiliul local inca tinandu-si aici sedintele. Pe coltul de nord-vest se afla Bermuda National Trust Museum unde poti vedea mai multe filme o macheta detailata a corabiei "Sea Ventura" si un film de 12 minute care iti povesteste istoria de patru veacuri a insulei.

Town Hall

Undeva in spatele pietii se afla una dintre cele mai vechi case de pe insula, Bridge House, construita in 1707. Casa apartine astazi de National Trust Museum, adapostind un apartament de protocol si o galerie de arta.

Bridge House

O atractie o constituie si Biserica Neterminata, inceputa in anul 1874, cand o puternica furtuna a distrus biserica St. Peters Church construita acum patru sute de ani si pastratoarea multor artefacte ale istoriei locurilor. Dupa cum ii spune si numele, biserica nu a fost terminata fiind doar reparata acum cativa ani pentru a oferi siguranta vizitatorilor.

Unfinished Church

In drumul nostru cu scuterele catre capitala insulei, Hamilton, am facut un popas Tucker's Town, aflat pe coasta de est a insulei. Numele ne-a insus in eroare, orasul fiind format din case raspandite pe mare intindere, asezate pe malul oceaului, cu barcile trase la ponton. O zona exclusivista, cu un imens teren de golf cu 18 gauri. Exista peste zece cluburi de golf, o destinatie preferata de americanii bogati din New York aflat la 1000 de km distanta. Doua ore de zbor cu jetul personal pentru un week-end linistit.

Hamilton este capitala insulei din anul 1815, orasul St. George pierzând atunci acest privilegiu.  Orasul este un adevarat nod de comunicații, aici se afla portul comercial, terminalul de ferry-uri si autogara. Urmând malul apei, strada Front Street reprezinta  viața și sufletul orașului. Ea este artera comercială și de business cea mai importantă a capitalei, cu o viață dinamica dată de restaurantele populare sau exclusiviste, magazinele de bijuterii sau de souveniruri, sedii de bănci sau societăți de asigurări.

Hamilton

Aici am gasit un super-market de unde am facut ceva cumparaturi pentru drmul catre Azore, la preturile zonei. Tot aici ne-am intalnit cu compatrioata noastra Carmen care locuieste aici cu sotul ei, cetatean german, angajat la o mare firma de asigurari. Ea ne-a ajutat mai tarziu cu transportul proviziilor serioase, apa  si alte bauturi, la bordul batranei doamne.

Am pornit către sudul insulei, trecând pe lângă plaje care de care mai frumoase si spectaculoase, intinderi de nisip cu nuanțe roz, străjuite de stânci sau apărate de recifuri și umbrite de palmieri.

Sinky Bay Beach

Punctul final al calatoriei a fost Royal Naval Dockyard, aflat la capatul mici insule Irlanda. Odata cu castigarea independentei de catre tanarul stat american, britanicii au pierdut toate porturile aflate pe coasta de est asa ca s-au vazut nevoiti asa ca Bermuda a devenit baza pentru Royal Navy.

Royal Naval Dockyard

Constructia docurilor a inceput in anul 1809, foarte multi muncitori murind din cauza frigurilor galbene. Baza a fost operationala pana in dupa al doilea razboi monndial cand a fost dezafectata. Dupa 1995, la King's Wharf, incep sa acosteze marile nave de coaziera asa ca zona incepe sa se dezvolte intens, orientata catre mass-tourism. In 2009 se mai adauga si Heritage Wharf pentru a permite acostarea a doua pasagere in acelasi timp. Au aparut magazinele de souveniruri, baruri si restaurante si a fost construit National Museum of Bermuda.

King's Wharf

 Aici am reusit sa imi uit cardul la ospatar si l-am recuperat dupa o ora de la casa. Mi-au spus ca in fiecare zi se uita cel putin un card. De, frumusetile locului iti fura mintea!
Noapte urmatoare unul din pacheboturile vazute si fotografiate de mine a esuat in apele mici ale refluxului. Odata cu fluxul, a inceput sa pluteasca din nou si a pornit nevatamat.
De aici am luat un ferry care ne-a dus cu scuter cu tot inapoi in Hamilton.
Așa am avut ocazia să văd catamaranele Oracle si Artemis antrenându-se pentru America's Cup pentru ediția din 2017 care va fi gazduită de Bermuda.

Intorsi la barca am continnuat pregatirile pentru traversarea Atlanticului de la vest la est, prin Azore, catre batranul continent. Aveam in fata 1.800 de mile cu o vreme schimbatoare, caracterizata de lipsa vantului in perioada aceasta a anului. Cu toate acestea, cu o saptamana inainte fusese o puternica furtuna langa Azore, o furtuna in care o fetita s-a inecat dupa ce catamaranul pe care era cu parintii ei s-a rasturnat.

Startul ARC Europe 2015

Pe 17 mai am luat startul catre Azore parasind St. George prin canalul Tower Cut, impreuna cu alte 40 de barci.

Madeira

Am ieșit din Mediterana pe la mijlocul lui octombrie, prin Gibraltar, împins de un vant de 30 de noduri, în direcția Arhipelagului Madeira. Aveam pentru prima oară în viață apa oceanului sub chilă însă ne aflam pe una dintre rutele cele mai aglomerate din lume așa că nu prea am avut timp sa celebrez. Vântul ne ducea ușor-ușor către schema de separație a strâmtorii, vapoarele trecând din ce în ce mai aproape de noi. După Tarifa vântul a început să cadă așa ca până la urmă ne-am văzut nevoiți să punem motorul. 
După cinci zile de navigație oceanică am ajuns în Insula Porto Santo, din fericire nu impinși de o furtună napraznică așa cum s-a întamplat în 1418 cu doua corabii portugheze care au descoperit-o, găsindu-și adăpost intr-un port natural. Colonizarea insulei s-a făcut însă cu dificultate, cea mai mare problemă fiind lipsa apei potabile si a iepurilor sălbăticiți. Astăzi insula adăpostește mai multe hoteluri si un teren de golf inscris in circuitul european. Aici se află o casă în care a locuit Christopher Columb pentru un timp, împreuna cu soția sa portugheză, transformată astăzi în muzeu.
Am dormit o noapte la ancoră în bazinul portului, lăngă un catamaran, leganți de hulă si de vise. Dimineața am văzut digul de exterior al marinei, un dig de tip "șvaițer" care m-a intrigat dar am înțeles repede cum stăteau lucrurile.

Fiind în ocean, diferenta dintre nivelul apei intre minim și maxim, în timpul mareelor, este de câțiva metri ceea ce ar face ca apa fie sa năvăleasca în marină fie să iasă prin intrarea destul de ingustă. Pentru a evita ca bărcile să faca un permanent du-te vino, i se mai oferă apei o cale, prin digul costruit ca un ciur.   

Madeira

După ce am făcut plinul cu motorină am pornit către Madeira, cu motorul, vânt fiind foarte slab. Am trecut de mica insulă São Lourenço, unde se află cel mai estic punct al Madeirei, pe sub farul ce stă cocoțat la 103 m deasupra valurilor. Farul a fost pus in funcțiune in 1870 și se afla intr-o zonă aparținând de Parcul Natural Ponta de São Lourenço.

Farul de pe mica insula São Lourenço

Am trecut apoi pe langă Aeroportul International Santa Catarina a cărei pistă este flancată de munți înalți, pe de o parte, și de ocean, pe cealaltă parte. Ultima porțiune a pistei se sprijină pe 180 de stâlpi din beton, cu înălțimea de 70 m fiecare, o aterizare aici fiind de palmares chiar și pentru cei mai experimentați piloți.

Aeroportul Santa Catarina intr-o poza de pe site-ul http://www.airportsineurope.com/

Navigația paralelă cu coasta până la Funchal, capitala insulei, ne-a arătat o coastă abrubtă și acoperită cu hoteluri, bungalouri sau case de vacanță făcându-ne sa înțelegem imediat care este principala sursă de venit a insulei: turismul. 

Arhipelagul portughez Madeira se află în Oceanul Atlantic la aproape 1.000 km SV de Lisabona si este format din patru insule: Madeira si Porto Santo care sunt locuite si Insulele Desertas si Selvagens care sunt rezervații naturale, nelocuite, cu acces limitat pentru turiști. Madeira este cea mai mare si cea mai populată dintre insule, aproximativ 260,000 de locuitori, dintre care jumătate dintre ei locuiesc în capitala arhipelagului, Funchal. Pe lângă turism, care ofera 10% din ltotalul ocurile de munca, insula exporta vin, zahar, fructe tropicale si obiecte de artizanat. 

Funchal

Dupa ce am reușit sa contactăm marina, am fost îndrumați într-un mod foarte prietenesc la un mic ponton, opus intrării. Marina este mică, aflată chiar in inima orașului, așa că bărcile sunt nevoite sa stea legate bord în bord chiar și câte patru. Droppelima având pescaj mic, doar vreun metru și jumătate, pontonul la care ne-am legat era folosit în mod obișnuit de către bărci cu motor.

Marina Funchal

Cu o mașină închiriată am pornit a doua zi să explorăm insula.
Exista un extraordinar sistem de drumuri, impecabile ca semnalizare, asfalt și parapeți de protecție. Insula fiind predominant muntoasa, sosele strabat versanții prin zeci de tuneluri sau merg pe marginea coastelor inalte oferind deschideri intre munte si mare minunate.
Prima oprire am facut-o la Cabo Girão, o stâncă în formă de diamant ce se ridica vertical pe malul oceanului, la 560 metri. In 1982 aici a fost construita o platforma cu podeaua din sticla astfel încât te simți plutind deasupa țărmului, dacă nu ai rău de înălțime.

Cabo Girão

Am traversat insula de la sud la nord, lăsând în urmă plantațiile de bananieri și viță de vie. Aici relieful este mult mai accidentat, iar așezările de pe țărm sunt înghesuite între munți și 
ocean. În schimb văile cu maluri înalte si foarte verzi amintesc de peisaje tropicale. Sunt multe piscine cu apa din ocean, umplute de valurile ce se sparg de stâncile vulcanice de culoare neagră.

O vizită la Centrul pentru Vulcanism din São Vicente ne întoarce cu câteva milioane de ani în urmă pentru a vedea frământările ce au dus la formarea arhipelagului. Mai întăi a apărut Porto Santo, acum 14 milioane de ani, iar erupțiile care au avut loc între 5 milioane si 700 de mii de ani în urmă au format un munte pe fundul oceanului înalt de 6.000 de metri al cărui vârf este ceea ce numim astăzi Madeira. De remarcat ca 90% din insulă are o înălțime de peste 500 m. Centrul se află la gura unei peșteri formată dintr-o serie de tuburi din lavă si care permite vizitatoruluui o plimbare de 700 de metri pe unde cândva curgea lavă.

Satul și valea São Vicente

În secolul al XVI-lea locuitorii au început construcția unor canale care să transporte apa din partea nordică, mult mai bogată în precipitații, în partea sudică, mult mai aridă dar cu sol mult mai fertil. Numite levada, astazi au ajuns sa aibă o lungime totală de 2.170 km dintre care 40 km sunt tuneluri săpate în stîncă. O parte dntre ele sunt însoțite de cărări ce permit drumeții de zeci de kilometrii, altele sunt inaccesibile și chiar periculoase datorită înalțimii la care se află sau a faptului ca sunt foarte alunecoase.
Un traseu ce te poartă prin pădurea de lauri, declarată patrimoniu UNESCO, este Ribeiro Frio-Portela. Intinerariu are o lungime de 11 km ce pot fi parcurși cam în patru ore, fără prea mare efort. 

Zonă agricolă din sudul insulei

O zi ne-am dedicat-o vizitării Parcului Natural Ponta de São Lourenço, aflat la extremitatea estică a insulei. Aici relieful a fost sculptat de apă și vânt oferind diferite forme, după imaginația fiecăruia. 

După ce mașina este lăsată în paracare se pornește pe un traseu de aproximativ 6 km mergând pe malul Golfului d'Abra. Traseul nu este dificil, cele câteva urcușuri nu trebuie să fie o prblema dar merită! 

Am obtinut prin biroul marinei o autorizație pentru a vizita în drum spre Tenerife celelalte doua insule din arhipelag, Desertas și Selvagens.
Insula Desertas se află la 20 de NM de Madeira, un drum pe care l-am parcurs cînd cu vele când cu motorul. În 1990 au fost observate aici 8 foci calugar așa ca insula a fost decretată rezervație naturală, astăzi numărul lor a crescând la 20.
Insula este nelocuită, doar câte doi cercetătoriț, prin rotație la două săptămâni, asigură funcțioanarea punctului de observație și informare de pe insulă.
Am ancorat pe un fund pietros, cu adâncimea de 12 m și am debarcat cu barca pneumatică pe un țărm stâncos, neospitalier. Cei doi oameni de știință ne-au prezentat așezământul, inclusiv un mic muzeu cu poze ale păsărilor si a altor viețuitoare ce si-au gasit liniștea aici, protejate de agresiunea umană. Mi-a fost teamă sa ramânem peste noapte la ancoră intr-un loc deschis așa ca pe înserat am pornit mai departe către cealaltă insulă.

Insula Desertas

Insula Selvagens a fost declarată rezervație naturală încă din 1971 datorită faptului că multe specii de păsări cu risc mare de disparițtie cuibăreau aici. Jacques-Yves Cousteau considera apele din jurul insulei ca fiind cele mai curate din lume, motiv pentru care s-a dezvoltat  mare bio-diversitate ce trebuia protejată. UNESCO a inclus insula în World Heritage Sites. Insula este locuită din mai până în octombrie  de câte doi cercetători, prin rotație, la o bază de cercetare și urmărire a dezvoltării diferitelor specii.

Insula Selvagens

Zona de ancorare era ca și inexistentă, doar o mare baliză pentru ancorat navele de transport ar fi putut fi o opțiune însă baliza era din metal iar valurile ar fi putut sa o lovească pe bătâna doamna de ea, cu consecințe dintre cele mai grave.
Am hotărât ca este mai sigur să nu rămânem aici așa că am pus cap compas pe Tenerife, în Canare.

Insulele Eoliene

Am strabatut cu barca cele peste 40 de mile dintre Messina si Vulcano in opt ore merganad mai mult cu motorul, vantul fiind foarte slab pentru a folosi velele. Seara, odata cu apusul soarelui, am intrat in Porto Levante acostand la unul din pontoanele ce se doreau a fi o marina. Un dute-vino permanent al ferry-urilor cat si al vaporaselor pentru plimbari faceau sa te simti pe barca ca in timpul unei furtuni, in largul marii.

Marina din Golful Levante

Impreuna cu alte sase surori-Filicudi, Alicudi, Panarea, Salina, Lipari si Stromboli-formeaza grupul insulelor Aeoliene, dupa numele dat zeului vanturilor in grecia antica, Aeolus.

Insulele fac parte din patrimoniul UNESCO dar acest lucru nu le protejeaza in totalitate de turismul practicat de aproape 200.000 de vizitatori anual cat si exploatarea pietrei ponce in scop industrial.
Pana in anii '40 insulele erau nelocuite si era greu de ajuns la ele. Odata cu filmul "Stromboli", regizat de catre Roberto Rossellini si avand in rolul principal pe Ingrid Bergman, arhipelagul incepe sa fie cautat atat de cate starurile vremii cat si de catre turisti. A urmat apoi filmul "Vulcano", regizat de catre germanul William Dieterlei, care a inceput sa aduca investitori din Messina, dezvoltarea insulelor fiind un adevarat boom al anilor '50.  

Arhipelagul a aparut ca urmare a activitatii vulcanice din ultimii 260.000 de ani pe falia de coliziune dintre placile tectonice ale Africii si Europei, activitate responsabila si de existenta insulelelor din Marea Egee, cum ar fi Santorini, de exemplu. In zilele noastre mai sunt activi vulcanii de pe Vulcano si Stromboli, doi din cei patru vulcani de suprafata ai Italiei, pe langa Etna si Vezuviu.

Insula Vulcano este cea mai sudica si cea mai apropiata de Sicilia. Nenumarate vase rapide, inclusiv ferry, fac legatura cu Sicilia, la Messina si Milazzo, sau cu continentul, la Reggio di Calabria. La poalele vulcanului sa dezvoltat o mica industrie a turismului pentru cei care vor sa se viseseza pentru o zi pe Marte, vizitand craterul vulcanului.

Cazarea se poate face in pensiuni cu cateva camere sau la cele cateva hoteluri construite intre cele doua golfuri. Pentru ori ce optati, rezervarea trebuie facuta cu mult timp inainte in lunile de varf, iulie si august. 

Drumul pana la crater este sapat pe panta nordica a vulcanului si pana la cei patru sute de metri, cat masoara inaltimea crestei vulcanului, este o plimbare placuta, de facut dimineata sau seara, pe racoare.

O data ce incepi sa urci, incep sa apara  si frumoasele peisaje marine, insotite de cenusa si piatra ponce din jurul tau.

Vulcan 1

Vulcanul in sine este stins, ultima eruptie cu adevarat a avut loc in august 1888.

Activitatea sa consta in emanatia continua de abur si oxizi de sulf, pe marginea craterului cat si submarin, in jurul insulei.
Ajuns sus traiesti un sentiment ciudat, de o lume stranie cum ai vazut in imaginile cu peisaje lunare sau martiene sii ceva in plus: fumarolele care iti fac respiratia grea, inecata din cauza sulfului. Culoarea dominata pe coama de nord este galbenul, galbenul sulfuros acoperit de vapori de apa.

Vizita pe vulcan trebuie completata cu o baie in Golful Levante sau in baia de namol amestecat cu cenuse vucanica de pe malul golfului. Numeroase fumarole aflate pe fundul apei fac ca apa sa se incalzeasca si sa miroasa a sulf. Plaja este de culoare neagra ceea ce da un pitoresc aparte locului iar culoarea apei este schimbata acolo unde apa fierbine si amestecata cu oxizi de sulf intalneste apa marii.

Baia de namol

Plaja neagra 

O barca cu motor va poate duce in jurul insulei pentru a descoperi micile galerii aflate la nivelul apei si formate odata cu scurgerea lavei in mare. Adanci de la cativa metrii pana la zeci de metrii, sunt decorate cu fel si fel de forme, lasand imaginatia sa lucreze. unii care au dat nume locurilor au vazut sirene, monstrii, un cal si chiar pe Fecioara Maria. Lista nu este inca inchisa si oricine poate veni cu propriile propuneri. Ce este cu adevarat minunat este jocul luminii in intrarea in aceste grote, joc vazut din partea interioara, intunecata.

Itaca

Am trecut pe sub podul ce desparte Golful Corint de Golful Patras in mare viteza, vantul sufland din pupa cu 30 de noduri. Cu o tertarola in randa si cu focul redus cat un foc de furtuna mergeam cu aproape 7 noduri, o viteza excelenta pentru Batrana Doamna. Prognoza era de forta 6 insa cele doua maluri ale golfului creeau o zona de accelerare, vantul atingand la rafala chiar si 35 de noduri. Toate bune si frumoase insa vantul imi venea usor dinspre tribord si ar fi trebuit sa ma las cateva grade spre babord pentru a dubla un cap cu apa mai putin adanca. Sa fac ampanare nu prea imi venea... Pana la urma am strans focul, am mai facut o tertarola in randa si am facut ampanarea, Cum catargul a ramas la locul lui, am desfacut focul pe tribord si am iesit mai la larg. Dupa nici o jumatate de ora vantul a scazut la 10-15 noduri ca apoi sa devina o adiera placuta, de cateva noduri... Macar am exersat ampanarea la vant de forta 7.
Am continuat drumul catre Vathi, capitala Insulei Ithaca, cu motorul, amintind-mi o gluma a unui amic cum ca cea mai buna vela este VOLVO Penta (ma rog, eu am motor YANMAR).

Nu poti sa pronunti numele insulei Itaca fara sa nu te gandesti la Ulise si ispravile lui din Iliada si Odiseea. Insula are aproape 120 kmp si este casa pentru 3.000 de locuitori. Administrativ, este o municipalitate independenta in cadrul prefecturii Cefalonia. De insula cu acelasi nume o desparte stramtoarea Itaca, lata de aproximativ 2 mile. 
Aici se poate ajunge cu avionul pe insula vecina Cefalonia sau cu ferry-ul din Lefkada sau  Patras. 
Capitala insulei se numeste Vathi care in greaca inseamna "adancimi" si aceasta denumire am intalnit-o in mai multe locuri in Grecia: Samos, Aegina, Creta, Sifnos sau in Kalimnos. Cand vine vorba de zei si zeite, imaginatia grecilor nu cunoaste limite insa cand este vorba sa numeasca un sat sau un oras atunci, brusc, raman fara idei si dau aceleasi nume,
Orasul se afla in fundul Golfului Molou, un golf de o neasemuita frumuste, fiind totodata si unul dintre cele mai protejate porturi naturale din lume.

Golfului Molou

Orasul a fost distrus in 1953 de un cuntremur, apoi a fost reconstruit din ruine si declarat oras traditional, adica toate cladirile trebuie sa respecte stilul deja existent. Din acest motiv lipsesc paralepipedele din sticla, acoperisurile albastre sau verde prazuliu, asa cum intalnesti astazi prin satele noastre, case ce se potrivesc in peisaj ca nuca in perete.

Vathi

In fata orasului se afla o mica insula, Lazareto, care in trecut a fost spital pentru izolarea leprosilor si inchisoare. Astazi adaposeste o mica biserica din secolul XVII, inconjurata de pini si destinatie pentru o plimbare cu dinghy.
Itaca este locul unde ar fi domnit Ulise si a carei legendara intoarcere acasa dupa razboiul troian este povestita de catre Homer in Odiseea. Calatoria plina de mari pericole- monstri ciclopi, vrajitoarea Circe si seducatoare Calypso- a duart douazeci de ani. Ajuns acasa, unde Penelopa era inconjurata de petitori care pusesera stapanire pe palat, isi recucereste tronul dar si patul conjugal.
Descoperi mai multe despre aceaste povesti mergand in nordul insulei, in satul Stavros. Situat la 110 metri deasupra marii, ofera o priveliste catre golful Polis, port in vremurile lui Ulise. In piata centrala, pe langa Biserica Sotiris se afla un bust a lui Ulise si o harta cu calatoria lui de-a lungul si de-a latul Mediteranei, fara GPS.

Tavernele de langa piata au vederea catre mare, iar bucatele sunt cele de pe la mai toate restaurantele din Grecia, chiar daca unde am mancat noi ospatarul era italian si ne-a povestit plin de savoare in italiano-engleza cum a fost nas de botez undeva pe langa Rm Valcea. 
Un alt loc ce trebuie vazut este satul Kioni pentru plaja sa pietroasa si apa de o limpezime aparte, chiar si pentru Marea Ionica.

Kioni

Satul s-a dezvoltat intr-o mica statiune, cu cafenele si taverne si care ofera atat cazare cat si loc de ancoraj pentru barcile ce navigheaza in aceste ape. Locul este foarte linistit, masinile nu patrund decat pana la o parcare aflata la marginea satului.  Pe creasta dealului ce inchide golful spre sud se vad ruinele renovate ale unor mori de vant. Ne-am intors seara, dupa o lunga zi in care am strabatut insula in lung si in lat, cu masina. Mai mult in lung pentru ca insula are maximum 6 km latime iar istmul care leaga partea de nord de cea de sud are numai 600 metri latime. 
Vinul la carafa impreuna cu niste calamri fripti si peste la gratar au completat aceasta zi in care am asezat cu mintea povestile lui Ulise in peisajele ce se deschideau spre mare, la fiecare curba a drumului.
Barca nu o trasesem la cheu, era la ancora in golful din fata orasului, asa ca am mai avut de facut un drum cu dinghy-ul. Odata imbarcati am pus capul pe pena, leganati de micile valuril din golf.
Dimineata, la trezire, am fost surprins de noul nostru vecin de ancora, sosit peste noapte: nava charter "Sea Cloud" construita in 1931 si modernizata in 2011. Nava are 32 de cabine de lux, 10 avand cazile originale in baie. De buna servire la bord si navigatie se ocupa un echipaj de 60 de oameni pentru 64 de pasageri.

Sea Cloud

Am pornit catre Lefkada, alaturi de o alta barca, cu gandul sa nu repetam isprava lui Ulise si sa ne intoarcem aici mai repede decat el, care a ajuns acasa dupa douazeci de ani, si poate pentru mai mult timp, pentru a retrai minunatele legende cu zei si zeite, cu povestile lor de dragoste si cu luptele pentru putere, povesti ce au incantat generatii si generatii.

Golful Corint

La Atena am schimbat echipajul, a venit Iuliana si am trecut la programul nostru de vacanta pentru zece zile.
Cand am sosit aici de la Olympic Marina i-am spus domnului de la marina, aflat in barca, ca am rezervare pentru doua nopti in Zeas Marina. S-a uitat ceva timp pe o lista scrisa de mana si mi-a spus ca nu apar acolo dar nu este nicio problema ca sunt locuri pentru vizitatori libere. I-am citit de pe telefon cine semna mailul de confirmare: era chiar directorul marinei! Normal ca a dat vina pe secretara ca doar nu era sa isi huleasca seful. In Grecia, ca si la vecinii lor turci, consider ca faxul sau telefonul bate e-mail-ul la scor cand vine vorba de a rezolva ceva.

Zeas Marin

Pe 23 august nu am mai mers la defilare, ca pe vremuri, ci am luat un mic dejun copios in Zeas Marina, cu nelipsita greek cofee sau turkish cofee, ca tot un drac este.
Atena nu era in program, asa ca am pornit spre Corint in strigatele disperate a celor de la marina, prin statia radio, care imi cereau imperios sa ma intorc imediat. Platisem, nu facusem nicio boacana asa ca am intrebat linistit de ce sa ma intorc, care-i motivul. Liniste. Am insistat, am zbierat si eu in statie si, intr-un final, cineva mi-a spus sa imi vad linistit de drum pentru ca nu este nicio problema! Umor elen? N-am mai stat sa aflu ca s-a ivit altaceva de facut.
Imi montasem un AIS (Automatic Identification System), un fel de transponder marin copiat din aviatie activ, adica ceva care transmitea in VHF pozitia barcii in timp real. Am accesat o pagina - Marine Traffic -unde poti urmarii vapoarele si tot ce are AIS montat la bord. Asa am descoperit ca Batrana Doamna se numeste "Northwest", ca este un cargou lung de saptezeci si sapte de metri si lat de vreo douazeci.
Codul de identificare MMSI era corect, cod pe care il am de vreo sase ani. Cu siguranta baza de date a site-ului respectiv era continea erori. Codul respectiv este dat de catre Autoritatea Nationala de Comunicatii si nu putea fi gresit, mi-am zis eu. A doua zi am dat un telefon la ANCOM si mi-au confirmat codul respectiv. Un alt motiv de ingrijorare fusese legat de faptul ca acest cod este inscris atat in statia radio cu Digital Selectiv Call (DSC) cat si in baliza radio prin satelit EPIRB. Daca Doamne fereste pateam ceva, salvatorii s-ar fi uitat dup un cargou nu dupa o prapadita de barca. Mai tarziu aveam sa descopar ca cei de la ANCOM gresisera si dadusera codul numeric de doua ori, adica putea fi ori Batrana Doamna ori ditamai cargoul. Asa am ajuns sa ma intreb cati or mai fi in tara asta cu acelasi CNP ca al meu si de ce sex.
Am ajuns la Canalul Corint, unul dintre cele mai scumpe din lume, in termeni de euro/km: 140 euro pentru aproximativ 6 km de canal. Ideea canalului dateaza inca din sec VII iC dar cum grecii nu prea se grabesc, a fost realizat cu adevarat la sfarsitul secolului XIX, inaugurarea avand loc la 23 aprilie 1882.
Dupa ce am achitat, mi s-a spus sa stau cu urechile ciulite pe canalul 11 pentru a primi permisiunea de a pleca de la cheu si de a intra pe canal. Pana la urma canalul 11 s-a dovedit a fi un domn care alerga pe cheu, gesticuland si strigand "GO, GO!"

Am fost trei barci, prima care transporta turisti, a doua Droeppelmina si a treia, o barca cu motor sub pavilion englez care ne-a depasit pe la mijlocul canalului, contrar tuturor regulilor i bunului simt. Dupa ce s-au linistit valurile si am evitat sa fim impinsi in mal, am putut sa il injur in liniste pe domnu' pana m-am racorit. Inca odata, mitocania nu este monopolul romanilor, asa cum cred multi compatrioti. Mai mult, acelasi "gentleman" a fost somat prin radio de nenumarate ori de catre autoritati sa reduca viteza insa nu a raspuns si nici nu a incetinit. Mie, in schimb, mi-au cerut sa maresc viteza dar eu mergem cat puteam: 6 noduri fata de apa si 4 noduri fata de uscat, avand un curent potrivnic de 2 noduri. La randul meu cred ca am fost injurat de soferii care asteptau pe mal sa se lase odata podul si sa mearga la treburile lor. Oricum tot injurat iesi din canal.
Odata iesit , am luat-o la stanga, tragand la cheu in portul Chorint, printre barci de pescari si vreo doua-trei veliere aflate in tranzit.
Aveam sa stam aici trei zile, urmand sa ne intalnim cu niste prieteni care isi petreceau vacanta in Loutraki.

Loutraki

De aici am facut cateva excursii cu masina lor, am vititat Nafplio, in Peloponez, am fost la un far cu un vechi templu al Herei la picioarele stancilor, la plaje si la o mica insula, Alkionides, cu putin peste 10 locuitori.

Templul Herei

Ne-am luat ramas bun de la prietenii nostri si am pornit catre Galaxidi, un drum de vreo 35 de mile, mai mult cu motorul, vantul fiind calm si cerul ca de Grecia, fara niciun nor.
Mai fusesem in Golful Corint cu patru ani in urma, cand am adus barca de langa Trieste in Egee, la Olympic Marina. Acum doream sa il exploram un pic, fiind un loc mai putin asaltat de mass-tourism. 

Galaxidi, unul dintre cele mai frumoase locuri din Grecia, se afla intre Muntii Fokida si apele golfului avand un aer elegant si plin de traditii legate de mersul pe mare. Aici si-au avut casele multi capitani si a fost portul de baza pentru multe corabii ce au navigat in jurul Mediteranei. Frumoasele conace, aflate pe strazi inguste pietruite, vorbesc de zilele de glorie, astazi apuse.

Fatadele colorate, arcele de marmura intinse peste porti si curtile cu mozaic realizate din pietricele de rau incanta privirea la o plimbare prin labirintul stradutelor.
Galaxidi poate fi punctul de plecare prin vaile dintre versantii muntilor din nord, cu un frumos lac de acumulare strajuit de paduri.
Pentru iubitorii de ruine, de aici pana si pana la ruinele Templului de la Delphi, un loc mistic legat de bogata mitologia greaca, sunt doar 30 de kilometri. De acolo se poate continua cativa kilometrii pana la Muntele Parnass, lacasul muzelor, a misterelor lui Dionysus dar si a nimfelor. 
Am ajuns aici putin dupa pranz, ajutat fiind de un om al cheiului, un sarman fost marinar si care castiga ceva din ajutorul dat la acostare. De el sau altul ca el se poate citi si in Cartea Pilot a Marii Ionice. La cheu am venit cu pupa, filand lantul ancorii lasata mai in larg. Am lasat pasarela, am pasit pe ea si in secunda urmatoare ma aflam in apa, intre cheu si pupa. Carabinele de prindere se rasucisera si s-au desfacut sub greutatea mea, departe de a fi neglijabila. Am iesit pe pasarela care se transformare in scara si am continuat acostarea, racorit de apa marii.
Dupa ce toata manevra a fost terminata, l-am cinstit pe domnul care ma ajutase cu cativa euro si am mers la barul aflat chiar in pupa barcii unde  am fost serviti cu o inghetata delicioasa de catre o doamna din Vaslui. Nu stiu daca ma vazuse cazand in apa ca un bolovan insa nu am surprins-o ascunzandu-si vreun zambet ironic.
Ca peste tot prin Grecia, tavenele erau la malul marii, una langa alta, in culori vii si cam cu acelasi meniu.

A doua zi am plecat pe un calm plat catre Nafpaktos, cale de vreo 30 de mile.
Orasul de astazi se numea acum patru secole Lepanto si numele sau este legat de ultima mare batalie a navelor cu rame, galerele, in 1571. Aici si atunci s-au infruntat flota aliantei denumita Liga Sfanta, formata din state crestine care luptau impotriva expansiunii otomane catre vest, si flota otomana. Crestinii au iesit invingatori, distrugand flota inamica, si multi istorici considera batalia un adevarat punct de cotitura in istoria Mediteranei.

Orasul de astazi este poate cel mai frumos de pe coasta nordica a Golfului Chorint. Un oras modern, cu vechea fortareata ce strajuieste intrarea in micul port, cu magazine cochete, unele dintre ele apartinand de marele case de mode si cu restaurante elegante. Cafenelele de pe malul portului amintesc mai degraba de Italia decat de Grecia, cu oferte irezistibile de gelato. De aici, pe sub podul Patras, am plecat cu un vant de 30 de noduri catre Ithaca, in drumul meu catre Atlantic.