La Atena am schimbat echipajul, a venit Iuliana si am trecut la programul nostru de vacanta pentru zece zile.
Cand am sosit aici de la Olympic Marina i-am spus domnului de la marina, aflat in barca, ca am rezervare pentru doua nopti in Zeas Marina. S-a uitat ceva timp pe o lista scrisa de mana si mi-a spus ca nu apar acolo dar nu este nicio problema ca sunt locuri pentru vizitatori libere. I-am citit de pe telefon cine semna mailul de confirmare: era chiar directorul marinei! Normal ca a dat vina pe secretara ca doar nu era sa isi huleasca seful. In Grecia, ca si la vecinii lor turci, consider ca faxul sau telefonul bate e-mail-ul la scor cand vine vorba de a rezolva ceva.
Pe 23 august nu am mai mers la defilare, ca pe vremuri, ci am luat un mic dejun copios in Zeas Marina, cu nelipsita greek cofee sau turkish cofee, ca tot un drac este.
Atena nu era in program, asa ca am pornit spre Corint in strigatele disperate a celor de la marina, prin statia radio, care imi cereau imperios sa ma intorc imediat. Platisem, nu facusem nicio boacana asa ca am intrebat linistit de ce sa ma intorc, care-i motivul. Liniste. Am insistat, am zbierat si eu in statie si, intr-un final, cineva mi-a spus sa imi vad linistit de drum pentru ca nu este nicio problema! Umor elen? N-am mai stat sa aflu ca s-a ivit altaceva de facut.
Imi montasem un AIS (Automatic Identification System), un fel de transponder marin copiat din aviatie activ, adica ceva care transmitea in VHF pozitia barcii in timp real. Am accesat o pagina - Marine Traffic -unde poti urmarii vapoarele si tot ce are AIS montat la bord. Asa am descoperit ca Batrana Doamna se numeste "Northwest", ca este un cargou lung de saptezeci si sapte de metri si lat de vreo douazeci.
Codul de identificare MMSI era corect, cod pe care il am de vreo sase ani. Cu siguranta baza de date a site-ului respectiv era continea erori. Codul respectiv este dat de catre Autoritatea Nationala de Comunicatii si nu putea fi gresit, mi-am zis eu. A doua zi am dat un telefon la ANCOM si mi-au confirmat codul respectiv. Un alt motiv de ingrijorare fusese legat de faptul ca acest cod este inscris atat in statia radio cu Digital Selectiv Call (DSC) cat si in baliza radio prin satelit EPIRB. Daca Doamne fereste pateam ceva, salvatorii s-ar fi uitat dup un cargou nu dupa o prapadita de barca. Mai tarziu aveam sa descopar ca cei de la ANCOM gresisera si dadusera codul numeric de doua ori, adica putea fi ori Batrana Doamna ori ditamai cargoul. Asa am ajuns sa ma intreb cati or mai fi in tara asta cu acelasi CNP ca al meu si de ce sex.
Am ajuns la Canalul Corint, unul dintre cele mai scumpe din lume, in termeni de euro/km: 140 euro pentru aproximativ 6 km de canal. Ideea canalului dateaza inca din sec VII iC dar cum grecii nu prea se grabesc, a fost realizat cu adevarat la sfarsitul secolului XIX, inaugurarea avand loc la 23 aprilie 1882.
Dupa ce am achitat, mi s-a spus sa stau cu urechile ciulite pe canalul 11 pentru a primi permisiunea de a pleca de la cheu si de a intra pe canal. Pana la urma canalul 11 s-a dovedit a fi un domn care alerga pe cheu, gesticuland si strigand "GO, GO!"
Am fost trei barci, prima care transporta turisti, a doua Droeppelmina si a treia, o barca cu motor sub pavilion englez care ne-a depasit pe la mijlocul canalului, contrar tuturor regulilor i bunului simt. Dupa ce s-au linistit valurile si am evitat sa fim impinsi in mal, am putut sa il injur in liniste pe domnu' pana m-am racorit. Inca odata, mitocania nu este monopolul romanilor, asa cum cred multi compatrioti. Mai mult, acelasi "gentleman" a fost somat prin radio de nenumarate ori de catre autoritati sa reduca viteza insa nu a raspuns si nici nu a incetinit. Mie, in schimb, mi-au cerut sa maresc viteza dar eu mergem cat puteam: 6 noduri fata de apa si 4 noduri fata de uscat, avand un curent potrivnic de 2 noduri. La randul meu cred ca am fost injurat de soferii care asteptau pe mal sa se lase odata podul si sa mearga la treburile lor. Oricum tot injurat iesi din canal.
Odata iesit , am luat-o la stanga, tragand la cheu in portul Chorint, printre barci de pescari si vreo doua-trei veliere aflate in tranzit.
Aveam sa stam aici trei zile, urmand sa ne intalnim cu niste prieteni care isi petreceau vacanta in Loutraki.
De aici am facut cateva excursii cu masina lor, am vititat Nafplio, in Peloponez, am fost la un far cu un vechi templu al Herei la picioarele stancilor, la plaje si la o mica insula, Alkionides, cu putin peste 10 locuitori.
Ne-am luat ramas bun de la prietenii nostri si am pornit catre Galaxidi, un drum de vreo 35 de mile, mai mult cu motorul, vantul fiind calm si cerul ca de Grecia, fara niciun nor.
Mai fusesem in Golful Corint cu patru ani in urma, cand am adus barca de langa Trieste in Egee, la Olympic Marina. Acum doream sa il exploram un pic, fiind un loc mai putin asaltat de mass-tourism.
Galaxidi, unul dintre cele mai frumoase locuri din Grecia, se afla intre Muntii Fokida si apele golfului avand un aer elegant si plin de traditii legate de mersul pe mare. Aici si-au avut casele multi capitani si a fost portul de baza pentru multe corabii ce au navigat in jurul Mediteranei. Frumoasele conace, aflate pe strazi inguste pietruite, vorbesc de zilele de glorie, astazi apuse.
Fatadele colorate, arcele de marmura intinse peste porti si curtile cu mozaic realizate din pietricele de rau incanta privirea la o plimbare prin labirintul stradutelor.
Galaxidi poate fi punctul de plecare prin vaile dintre versantii muntilor din nord, cu un frumos lac de acumulare strajuit de paduri.
Pentru iubitorii de ruine, de aici pana si pana la ruinele Templului de la Delphi, un loc mistic legat de bogata mitologia greaca, sunt doar 30 de kilometri. De acolo se poate continua cativa kilometrii pana la Muntele Parnass, lacasul muzelor, a misterelor lui Dionysus dar si a nimfelor.
Am ajuns aici putin dupa pranz, ajutat fiind de un om al cheiului, un sarman fost marinar si care castiga ceva din ajutorul dat la acostare. De el sau altul ca el se poate citi si in Cartea Pilot a Marii Ionice. La cheu am venit cu pupa, filand lantul ancorii lasata mai in larg. Am lasat pasarela, am pasit pe ea si in secunda urmatoare ma aflam in apa, intre cheu si pupa. Carabinele de prindere se rasucisera si s-au desfacut sub greutatea mea, departe de a fi neglijabila. Am iesit pe pasarela care se transformare in scara si am continuat acostarea, racorit de apa marii.
Dupa ce toata manevra a fost terminata, l-am cinstit pe domnul care ma ajutase cu cativa euro si am mers la barul aflat chiar in pupa barcii unde am fost serviti cu o inghetata delicioasa de catre o doamna din Vaslui. Nu stiu daca ma vazuse cazand in apa ca un bolovan insa nu am surprins-o ascunzandu-si vreun zambet ironic.
Ca peste tot prin Grecia, tavenele erau la malul marii, una langa alta, in culori vii si cam cu acelasi meniu.
A doua zi am plecat pe un calm plat catre Nafpaktos, cale de vreo 30 de mile.
Orasul de astazi se numea acum patru secole Lepanto si numele sau este legat de ultima mare batalie a navelor cu rame, galerele, in 1571. Aici si atunci s-au infruntat flota aliantei denumita Liga Sfanta, formata din state crestine care luptau impotriva expansiunii otomane catre vest, si flota otomana. Crestinii au iesit invingatori, distrugand flota inamica, si multi istorici considera batalia un adevarat punct de cotitura in istoria Mediteranei.
Orasul de astazi este poate cel mai frumos de pe coasta nordica a Golfului Chorint. Un oras modern, cu vechea fortareata ce strajuieste intrarea in micul port, cu magazine cochete, unele dintre ele apartinand de marele case de mode si cu restaurante elegante. Cafenelele de pe malul portului amintesc mai degraba de Italia decat de Grecia, cu oferte irezistibile de gelato. De aici, pe sub podul Patras, am plecat cu un vant de 30 de noduri catre Ithaca, in drumul meu catre Atlantic.
Cand am sosit aici de la Olympic Marina i-am spus domnului de la marina, aflat in barca, ca am rezervare pentru doua nopti in Zeas Marina. S-a uitat ceva timp pe o lista scrisa de mana si mi-a spus ca nu apar acolo dar nu este nicio problema ca sunt locuri pentru vizitatori libere. I-am citit de pe telefon cine semna mailul de confirmare: era chiar directorul marinei! Normal ca a dat vina pe secretara ca doar nu era sa isi huleasca seful. In Grecia, ca si la vecinii lor turci, consider ca faxul sau telefonul bate e-mail-ul la scor cand vine vorba de a rezolva ceva.
 |
| Zeas Marin |
Atena nu era in program, asa ca am pornit spre Corint in strigatele disperate a celor de la marina, prin statia radio, care imi cereau imperios sa ma intorc imediat. Platisem, nu facusem nicio boacana asa ca am intrebat linistit de ce sa ma intorc, care-i motivul. Liniste. Am insistat, am zbierat si eu in statie si, intr-un final, cineva mi-a spus sa imi vad linistit de drum pentru ca nu este nicio problema! Umor elen? N-am mai stat sa aflu ca s-a ivit altaceva de facut.
Imi montasem un AIS (Automatic Identification System), un fel de transponder marin copiat din aviatie activ, adica ceva care transmitea in VHF pozitia barcii in timp real. Am accesat o pagina - Marine Traffic -unde poti urmarii vapoarele si tot ce are AIS montat la bord. Asa am descoperit ca Batrana Doamna se numeste "Northwest", ca este un cargou lung de saptezeci si sapte de metri si lat de vreo douazeci.
Codul de identificare MMSI era corect, cod pe care il am de vreo sase ani. Cu siguranta baza de date a site-ului respectiv era continea erori. Codul respectiv este dat de catre Autoritatea Nationala de Comunicatii si nu putea fi gresit, mi-am zis eu. A doua zi am dat un telefon la ANCOM si mi-au confirmat codul respectiv. Un alt motiv de ingrijorare fusese legat de faptul ca acest cod este inscris atat in statia radio cu Digital Selectiv Call (DSC) cat si in baliza radio prin satelit EPIRB. Daca Doamne fereste pateam ceva, salvatorii s-ar fi uitat dup un cargou nu dupa o prapadita de barca. Mai tarziu aveam sa descopar ca cei de la ANCOM gresisera si dadusera codul numeric de doua ori, adica putea fi ori Batrana Doamna ori ditamai cargoul. Asa am ajuns sa ma intreb cati or mai fi in tara asta cu acelasi CNP ca al meu si de ce sex.
Am ajuns la Canalul Corint, unul dintre cele mai scumpe din lume, in termeni de euro/km: 140 euro pentru aproximativ 6 km de canal. Ideea canalului dateaza inca din sec VII iC dar cum grecii nu prea se grabesc, a fost realizat cu adevarat la sfarsitul secolului XIX, inaugurarea avand loc la 23 aprilie 1882.
Dupa ce am achitat, mi s-a spus sa stau cu urechile ciulite pe canalul 11 pentru a primi permisiunea de a pleca de la cheu si de a intra pe canal. Pana la urma canalul 11 s-a dovedit a fi un domn care alerga pe cheu, gesticuland si strigand "GO, GO!"
Am fost trei barci, prima care transporta turisti, a doua Droeppelmina si a treia, o barca cu motor sub pavilion englez care ne-a depasit pe la mijlocul canalului, contrar tuturor regulilor i bunului simt. Dupa ce s-au linistit valurile si am evitat sa fim impinsi in mal, am putut sa il injur in liniste pe domnu' pana m-am racorit. Inca odata, mitocania nu este monopolul romanilor, asa cum cred multi compatrioti. Mai mult, acelasi "gentleman" a fost somat prin radio de nenumarate ori de catre autoritati sa reduca viteza insa nu a raspuns si nici nu a incetinit. Mie, in schimb, mi-au cerut sa maresc viteza dar eu mergem cat puteam: 6 noduri fata de apa si 4 noduri fata de uscat, avand un curent potrivnic de 2 noduri. La randul meu cred ca am fost injurat de soferii care asteptau pe mal sa se lase odata podul si sa mearga la treburile lor. Oricum tot injurat iesi din canal.
Odata iesit , am luat-o la stanga, tragand la cheu in portul Chorint, printre barci de pescari si vreo doua-trei veliere aflate in tranzit.
Aveam sa stam aici trei zile, urmand sa ne intalnim cu niste prieteni care isi petreceau vacanta in Loutraki.
 |
| Loutraki |
 |
| Templul Herei |
Mai fusesem in Golful Corint cu patru ani in urma, cand am adus barca de langa Trieste in Egee, la Olympic Marina. Acum doream sa il exploram un pic, fiind un loc mai putin asaltat de mass-tourism.
Fatadele colorate, arcele de marmura intinse peste porti si curtile cu mozaic realizate din pietricele de rau incanta privirea la o plimbare prin labirintul stradutelor.
Galaxidi poate fi punctul de plecare prin vaile dintre versantii muntilor din nord, cu un frumos lac de acumulare strajuit de paduri.
Pentru iubitorii de ruine, de aici pana si pana la ruinele Templului de la Delphi, un loc mistic legat de bogata mitologia greaca, sunt doar 30 de kilometri. De acolo se poate continua cativa kilometrii pana la Muntele Parnass, lacasul muzelor, a misterelor lui Dionysus dar si a nimfelor.
Am ajuns aici putin dupa pranz, ajutat fiind de un om al cheiului, un sarman fost marinar si care castiga ceva din ajutorul dat la acostare. De el sau altul ca el se poate citi si in Cartea Pilot a Marii Ionice. La cheu am venit cu pupa, filand lantul ancorii lasata mai in larg. Am lasat pasarela, am pasit pe ea si in secunda urmatoare ma aflam in apa, intre cheu si pupa. Carabinele de prindere se rasucisera si s-au desfacut sub greutatea mea, departe de a fi neglijabila. Am iesit pe pasarela care se transformare in scara si am continuat acostarea, racorit de apa marii.
Dupa ce toata manevra a fost terminata, l-am cinstit pe domnul care ma ajutase cu cativa euro si am mers la barul aflat chiar in pupa barcii unde am fost serviti cu o inghetata delicioasa de catre o doamna din Vaslui. Nu stiu daca ma vazuse cazand in apa ca un bolovan insa nu am surprins-o ascunzandu-si vreun zambet ironic.
Ca peste tot prin Grecia, tavenele erau la malul marii, una langa alta, in culori vii si cam cu acelasi meniu.
A doua zi am plecat pe un calm plat catre Nafpaktos, cale de vreo 30 de mile.
Orasul de astazi se numea acum patru secole Lepanto si numele sau este legat de ultima mare batalie a navelor cu rame, galerele, in 1571. Aici si atunci s-au infruntat flota aliantei denumita Liga Sfanta, formata din state crestine care luptau impotriva expansiunii otomane catre vest, si flota otomana. Crestinii au iesit invingatori, distrugand flota inamica, si multi istorici considera batalia un adevarat punct de cotitura in istoria Mediteranei.
Orasul de astazi este poate cel mai frumos de pe coasta nordica a Golfului Chorint. Un oras modern, cu vechea fortareata ce strajuieste intrarea in micul port, cu magazine cochete, unele dintre ele apartinand de marele case de mode si cu restaurante elegante. Cafenelele de pe malul portului amintesc mai degraba de Italia decat de Grecia, cu oferte irezistibile de gelato. De aici, pe sub podul Patras, am plecat cu un vant de 30 de noduri catre Ithaca, in drumul meu catre Atlantic.