Am pornit!
Dupa doua zile de curata nebunie, am reusit pe la noua seara
sa lasam in urma Mangalia dupa ce in urma cu trei luni acostam aici pentru formalitatile de intrare in tara cu politia de frontiera. Trei luni in care, de multe ori, am crezut ca nu o sa
reusesc sa pregatesc barca pentru ocean in termen. Am vrut sa lucrez la Limanu in idea de
a mai sta si pe acasa avand in vedere ca voi fi plecat aproape cinci luni.
Acasa am stat insa partea de procurare cat si de montare a fost un challenge.
Din tara am zis sa iau bateriile si dupa ce am fost invitat intr-o cafenea de
un agent de vanzari ca sa discutam despre ele, eventual sa mi le aduca si in
portbagaj, m-am hotarart sa le command la Autoweb Shop. Fiind vorba de trei
baterii mari, de 180 Ah fiecare, si una pentru
motor, pretul a fost un pic peste o mie de euro. Cei de acolo cred ca s-au
gandit sa nu ma mai ostenesc prea tare asa ca pe cea pentru motor mi-au trimis-o
gata folosita. Telefoane, mailuri si mi-am luat banii inapoi pe ea.
Cu ocazia schimbarii bateriilor am facut si o revizie la
instalatia electrica. Barca a avut mai multi properietari si fiecare a
mai pus cate o sarma pe unde a crezut el ca este mai bine iar despre legaturi,
ce sa mai zic. A trebuit sa integrez si doua noi panouri solare de cate 100 W
fiecare in locul unuia de 80 W.
In ultimile doua zile a trebuit sa fixez noua barca de
salvare pentru conditii de ocean cat si piesa din punte pentru prinderea focului de furtuna.
Una peste la alta, pe la patru am pornit din Limanu, primind
un litru de tuica veche de patruzeci si ceva de ani de la un pioner al
calatoriilor spre si in Egee.
 |
| Limanu |
Vant din prova, cu 10-12 kt, 155 mile pana la intrare in Bosfor. De bucurie ca am reusit sa plec exact cand mi-am propus, adica pe 13 august, m-am racorit cu un Efes de la frigider dupa care m-am inveselit cu trei Leffe.
Spre dimineata vantul s-a rotit catre NE, conform
prognozei, asa ca am ridicat velele. La lumina zilei situatia la bord era dramatica:
cei doi membrii ai echipajului erau loviti de rau de mare iar eu de mahmureala.
Ziua a trecut greu, greu de tot: Marian se plimba cu pungi dupa el iar eu
incercam sa imi tin capul nemiscat, miscandu-l in contratimp cu barca. Am luat si eu ce se consuma la bord,
pastille de rau de mare, cu speranta sa imi dispara raul de bautura puternic
sustinut de miscarea barcii. Nu mai luasem niciodata Emetostop , efectul celor
doua pastille fiind intr-un fel benefic: dormeam culcat, in fund, in orice pozitie apucam.
In acest fel drumul a fost scurt iar pe la miezul
noptii intram in Bosfor, ultimile sapte mile facundu-le cu motorul. Am parcurs cele 155 de mile in 28 ore dintre care aproape 20 de ore am mers numai cu vele.Citisem in cartea pilot ca la intrare in Bosfor este un mic port pescaresc, Poyraz, unde poti ancora fie pentru a astepta lumina zilei, pentru a trece stramtoarea, fie, in celalat sens, schimbarea vremii in Marea Neagra, daca nu ai avut noroc.
 |
| Poyraz |
Bosforul trecut cu barca este un regal, un must pentru oricine navigheaza. Daca ajungeti la Istanbul, sunt nenumarate excursii cu nave mici, ferry-boat-uri sau puteti apela la o excursie privata. De la nord la sud, asa cum l-am parcurs noi catre Marea Marmara, ti se perinda prin fata toate atractiile orasului, incepand cu Palatul Dolmabache, turnul si podul Galata, resedinta-muzeu a sultanilor Topkapi si, ajuns in Marmara, Sf Sofia si Moscheea Albastra.
Pe langa acestea nu poti sa te abtii sa nu faci sute de poze la frumoasele resedinte risipite pe malul asiatic sau al restaurantelor si hotelurilor de lux de pe malul european.
Important este sa nu cazi total in admiratie si sa neglijezi nenumaratele ferry-uri sau nave de agrement ce forfotesc continuu, apogeul fiind in dreptul Cornului de Aur. La ele se mai adaga si traficul navelor comerciale, uriasi ce trec agale dintr-o parte in alta a stramtorii.
Curentul a fost cu noi asa ca am trecut Bosforul in trei ore, facand o oprire la Atakoy Marina pentru a alimenta cu motorina. Plecasem cu rezervorul jumatate plin din Mangalia iar pe drum am mers mai mult cu vele asa ca am avut neoie doar de vreo 140 de litri pentru a umple rezervorul de 240 de litrii ai barcii. Motorina pe care o aveam era tot din Atakoy, o cumparasem la venire in primavara. In tara am aflat ca nu mai exista nicio pompa de benzina sau motorina de unde o barca poate sa alimenteze in Romania. Frunzele verzi de promovare, achizitionate pe milioane de euro, sunt practic taiate la caini atunci cand o barca venita pe Dunare pana la Constanta sau Mangalia nu are unde sa alimenteze, proprietarii fiind nevoiti sa care in bidoane de plastic combustibilul cu taxiul. In schimb, cand vestul spune ca Europa se termina la Budapesta, ne apuca brusc sfanta manie patriotica si ii injuram, cum numai noi stim sa o facem.
La Atakoy a venit cineva sa vada ce-i cu motorul insa a pornit la sfert de cheie, ca sa folosesc limbajul auto, asa ca am plecat mai departe spre Insula Marmara.
Pana pe la cinci vantul a resectata regula lui Murphy si a
suflat fix din prova cu 7-8 noduri dupa care s-a rotit spre travers asa ca am
ridicat genekerul, pe langa randa. Am mers in liniste, fara huruit, pana s-a
lasat intunericul si, odata cu el, si vantul. Pe intuneric am fost depasiti pe
rand de trei catamarane cu motor pentru pasageri ce mergeau cu 27 de noduri. Am
avut senzatia ca au trecut pe langa noi niste naluci ce s-au pierdut repede in
intunericul ce ne inconjura.
La unu si jumatate am ancorat in sudul Insulei
Marmara, in fata satului
Asmali.
Insula este cea mai mare din Marea Marmara si a doua ca suprafata dintre insulele turcesti, dupa Gökçeada.
Dimineata am vazut ca eram langa un lung cablul de otel cu
balize, tras in fata plajei, pentru protectia inotatorilor. Cam prea aproape dupa gustul meu dar noaptea nu l-am vazut.
Dupa un mic dejun usor, ca de vara, am pornit catre SW, cu
vantul de 5 noduri din prova
Pe la doua vantul s-a rotit, sufland din pupa cu 14-15
noduri. Am pus velele in foarfeca, adica focul pe un bord si randa pe celalat.
In engleza se cheama “butterfly”, mult mai sugestiva descrierea decat
“foarfece” in limba romana.
La intrarea in Stramtoarea Dardanele lasam vele jos si
pornim motorul. Am hotarat ca in seara aceasta sa punem capul pe perna mai
omeneste, veneam dupa o noapte pe mare si doua nopti cu somn dupa ora doua
noaptea. Pe la opt am lasta ancora si iarpe la ora zece am putut asculta in liniste, din cusete, muzica si
harmalaia din Çanakkale.
Orasul este bine cunoscut de catre romanii care au mers cu masina catre statiunile turcesti de la Marea Egee, aici fiind trecerea cu bacul peste Stramtoarea Dardanelele.
 |
| Çanakkale |
Nu a fost sa fie o noapte intreaga in pat! La patru dimineata ma scoala zgomotul
facut de plimbatul lanutului ancorei pe fundul pietros de catre prova ce nu isi
gasea pozitia de echilibru intre vantul din pupa si curentul din fata. Ce sa ne
mai zvarcolim in paturi, la ora cinci ne-am alaturat sirului de vapoare care
treceau cuminti spre Marea Egee.
Am iesit din Dardanele si ne-am intalnit cu Meltemi, vant
regulat de NE in aceasta perioada: sulfa cu forta 6 Beaufort, adica intre 23 si
27 de noduri, dinapoia traverului.
Ma uitasem pe prognoza primita pe NAVTEX pentru Marea Marmara, forta 2-4 Beaufort, si am zis ca nu o sa difere mult de ce o sa gasim in Egee insa clar diferea.
Cu o tertarola in randa si doua in foc
mergem cu 6-7 noduri catre Insula Limnos.
Ajunsi in dreptul insulei, vantul a scazut la 12-15 noduri asa ca am umflat toate velele, fara tertarole. La ora 16.00, 17 august, ancoram in fata capitalei insulei, Myrina. La micul cheu al orasului nu mai era niciun loc, cele sase-sapte barci ocupand tot spatiu.
Am coborat ferchezuiti pe mal, dupa aproximativ 350 de mile, daca nu punem la socoteala oprirea din Atakoy Marina unde numai eu am pus piciorul pe pamant pagan.
Formalitatile de intrare in Grecia le-am facut in stilul local. A trebuit sa ma duc de trei ori: odata nu era cine trebuie, a doua oara era dar nu era vama sau politia de frontiera asa ca m-am dus si a treia oara sa iau hartia stampilata de toata lumea.
La intrare in Grecia cu barca capeti o hartie cu stampila politiei de frontiera si o alta stampila pe tranzitlog (domnul mi-a spus ca nu se numeste asa in UE dar nu am retinut cum i-a zis el). Tranzitlog-ul il faci odata, eu il am de vreo cinci ani, si il stampilezi doar la intrare si iesire din Grecia, dupa noile reglementari. Inainte, teoretic, trebuia sa te duci la fiecare plecare si sosire intr-un port. Oricum, si inainte, luam o stampila, maxim doua, pe an.
Daca nu il ai, platesti o taxa de emitere de 30 de euro la care se mai adauga o taxa de 15 euro pentru formalitati (pe care am platit-o si eu acum).
Capitala insulei, Myrina, se intinde sub stancile pe care a fost cladita si recladita o fortareata.
Martora a trecerii venetienilor, genovezilor, ocupatiei otomane (din1479 pana 1912) cat si a a celei germane in cel de al doilea razboi mondial, fortareata a trebuit sa supravietuiasca si distrugerii provocate de cutremure cat si oamenilor care au construit casele din jur, cu piatra din zidurile de aparare.
In anii '90 reconstructia si lucrarile de conservare au facut-o sa arate asa cum este si in zilele cand am pus noi piciorul pe zidurile ei.
As subscrie si eu la remarca lui Rod Heikel, autorul cartii pilot a Greciei: intrebat de autoritati de ce nu vin mai multi turisti pe insula, in conditiile in care oamenii sunt primitori, plajele cu nisip fin si peisajele pe masura, englezul a raspuns, in particular, ca prefera sa ramana asa, ne atacata de mass-tourism.
Din pacate si pentru noi Limnosul a fost doar o escala si nu o destinatie asa ca pe pe 18 august,pe la ora trei dupa-amiaza pornim pentru un drum scurt, de doar 20 de mile catre micuta insula Efstratios care is trage numele de la Sfantul Eustratius, exilat aici in sec. IX de catre imparatul bizantin, Leo Armeanul. Am mers cu velele cam jumatate din drum, restul a trebuit sa punem motorul. Seara ne-am legat de un ponton plutitor, urias, plin cu cupe, cabluri din otel si diverse alte materiale, toate in jurul unui excavator urias. Satul, cateva case adunate in jurul micului port pescaresc, era foarte animat, parca toti cei 300 de locuitori se adunasera pentru a ne ura bun-venit.
A doua zi de dimineata, harnici nevoie mare, la ora opt am trecut cu totii la posturile de manevra, mai putin motorul care nu a mai vrut sa porneasca. Marian a facut iar minuni, a scos demarorul si ce am gasit in el este de poveste: perii blocate, urme de scurtcircuit si un fir ce alimenta o perie, rupt. La ora pranzului era reparat, curatat si montat la loc. Motorul a pornit insa nu mai puteam sa il oprim! Butonul de oprire nu avea nici un efect, motorul torcand linistit. Am decis sa pornim la drum, pana in Olympic Marina, adica vreo 120 de mile. Acolo speram sa gasesc vreun priceput care sa opreasca motorul si sa il repare.
A fost un drum fara istorie, prin Stramtoarea Kafireas, dintre insulele Evoia si Andros.
Doar poate gulasul ar trebui pomenit, pregatit in noua oala de fiert sub presiune, si dezbaterea dintre Cristina si Marian daca se pune sau nu morcov. Disputa se pare ca incepuse de cand cei doi au facut cumparaturi inainte de a pleca din Mangalia. Pana la urma am vazut ca Marian habar nu avea, a fost doar o presupunere de a lui. Oricum, gulasul a fost delicios, poate pentru ca au lipsit morcovii, cine sa mai stie...
Am facut doua carturi peste peste noapte, eu alegand sa fiu in cockpit cand urma sa trecem prin stramtoare.
.jpg)
Dimineata urmatoare acostam in marina, locul fiindu-mi foarte bine cunoscut deoarece tinusem barca acolo timp de doi ani, intre 2008 si 2010.
Doamna de la marina nu prea a inteles prin statia radio ce problema avem, apelurile obisnuite erau ca cineva nu putea porni motorul nu cu unul care nu putea sa il opreasca.
Pe la ora zece a venit un domn grabit, a scos filtrul de aer si a obturat galeria cu mana asa ca motorul a ramas fara aer si s-a oprit cuminte dupa vreo 22 de ore de mers. Nu a avut timp sa vada si de ce nu se oprea insa a zis ca trece dupa-masa. Nu a mai trecut insa ne-a promis ca a doua zi la ora zece o sa vina sa ii dea de cap.
Dupa-amiaza am mers cu taxiul in Lavrio, o plimbare prin centru, un iaurt pentru micul dejun cum numai in Grecia gasesti, in oale de lut si niste scoici in sos de usturoi la terasa unde
mancasem de multe ori inainte.
Dimineata, fix la ora unsprezece a apraut domnul, cu ajutorul lui, si a gasit hiba: eu montasem firele la loc si pe o borna am fixat doi papuci in loc de trei. Cel lipsa, ramas liber pe sub motor, alimenta releul clapetei de oprire a motorului.A durat ceva pana a gasit cablul insa asa am invatat unde-i releul, cum opresti un motor Diesel si ca mai exista un cablu la masa motorului, al patrulea dupa socoteala mea. Cum scoala vietii este cea mai buna dar si cea mai scumpa, am achitat la marina 160 euro si 10 euro domnului, din partea casei.
Am plecat dupa pranz pentru ultima etapa a calatoriei, vreo 30 de mile, pana la Pireu, locul in care aveam sa schimb echipajul.
Ajunsi in dreptul insulei, vantul a scazut la 12-15 noduri asa ca am umflat toate velele, fara tertarole. La ora 16.00, 17 august, ancoram in fata capitalei insulei, Myrina. La micul cheu al orasului nu mai era niciun loc, cele sase-sapte barci ocupand tot spatiu.
 |
| Myrina |
Formalitatile de intrare in Grecia le-am facut in stilul local. A trebuit sa ma duc de trei ori: odata nu era cine trebuie, a doua oara era dar nu era vama sau politia de frontiera asa ca m-am dus si a treia oara sa iau hartia stampilata de toata lumea.
La intrare in Grecia cu barca capeti o hartie cu stampila politiei de frontiera si o alta stampila pe tranzitlog (domnul mi-a spus ca nu se numeste asa in UE dar nu am retinut cum i-a zis el). Tranzitlog-ul il faci odata, eu il am de vreo cinci ani, si il stampilezi doar la intrare si iesire din Grecia, dupa noile reglementari. Inainte, teoretic, trebuia sa te duci la fiecare plecare si sosire intr-un port. Oricum, si inainte, luam o stampila, maxim doua, pe an.
Daca nu il ai, platesti o taxa de emitere de 30 de euro la care se mai adauga o taxa de 15 euro pentru formalitati (pe care am platit-o si eu acum).
Capitala insulei, Myrina, se intinde sub stancile pe care a fost cladita si recladita o fortareata.
Martora a trecerii venetienilor, genovezilor, ocupatiei otomane (din1479 pana 1912) cat si a a celei germane in cel de al doilea razboi mondial, fortareata a trebuit sa supravietuiasca si distrugerii provocate de cutremure cat si oamenilor care au construit casele din jur, cu piatra din zidurile de aparare.
In anii '90 reconstructia si lucrarile de conservare au facut-o sa arate asa cum este si in zilele cand am pus noi piciorul pe zidurile ei.
As subscrie si eu la remarca lui Rod Heikel, autorul cartii pilot a Greciei: intrebat de autoritati de ce nu vin mai multi turisti pe insula, in conditiile in care oamenii sunt primitori, plajele cu nisip fin si peisajele pe masura, englezul a raspuns, in particular, ca prefera sa ramana asa, ne atacata de mass-tourism.
Din pacate si pentru noi Limnosul a fost doar o escala si nu o destinatie asa ca pe pe 18 august,pe la ora trei dupa-amiaza pornim pentru un drum scurt, de doar 20 de mile catre micuta insula Efstratios care is trage numele de la Sfantul Eustratius, exilat aici in sec. IX de catre imparatul bizantin, Leo Armeanul. Am mers cu velele cam jumatate din drum, restul a trebuit sa punem motorul. Seara ne-am legat de un ponton plutitor, urias, plin cu cupe, cabluri din otel si diverse alte materiale, toate in jurul unui excavator urias. Satul, cateva case adunate in jurul micului port pescaresc, era foarte animat, parca toti cei 300 de locuitori se adunasera pentru a ne ura bun-venit.
 |
| Efstratios |
A fost un drum fara istorie, prin Stramtoarea Kafireas, dintre insulele Evoia si Andros.
Doar poate gulasul ar trebui pomenit, pregatit in noua oala de fiert sub presiune, si dezbaterea dintre Cristina si Marian daca se pune sau nu morcov. Disputa se pare ca incepuse de cand cei doi au facut cumparaturi inainte de a pleca din Mangalia. Pana la urma am vazut ca Marian habar nu avea, a fost doar o presupunere de a lui. Oricum, gulasul a fost delicios, poate pentru ca au lipsit morcovii, cine sa mai stie...
Am facut doua carturi peste peste noapte, eu alegand sa fiu in cockpit cand urma sa trecem prin stramtoare.
Dimineata urmatoare acostam in marina, locul fiindu-mi foarte bine cunoscut deoarece tinusem barca acolo timp de doi ani, intre 2008 si 2010.
Doamna de la marina nu prea a inteles prin statia radio ce problema avem, apelurile obisnuite erau ca cineva nu putea porni motorul nu cu unul care nu putea sa il opreasca.
Pe la ora zece a venit un domn grabit, a scos filtrul de aer si a obturat galeria cu mana asa ca motorul a ramas fara aer si s-a oprit cuminte dupa vreo 22 de ore de mers. Nu a avut timp sa vada si de ce nu se oprea insa a zis ca trece dupa-masa. Nu a mai trecut insa ne-a promis ca a doua zi la ora zece o sa vina sa ii dea de cap.
Dupa-amiaza am mers cu taxiul in Lavrio, o plimbare prin centru, un iaurt pentru micul dejun cum numai in Grecia gasesti, in oale de lut si niste scoici in sos de usturoi la terasa unde
mancasem de multe ori inainte.
Dimineata, fix la ora unsprezece a apraut domnul, cu ajutorul lui, si a gasit hiba: eu montasem firele la loc si pe o borna am fixat doi papuci in loc de trei. Cel lipsa, ramas liber pe sub motor, alimenta releul clapetei de oprire a motorului.A durat ceva pana a gasit cablul insa asa am invatat unde-i releul, cum opresti un motor Diesel si ca mai exista un cablu la masa motorului, al patrulea dupa socoteala mea. Cum scoala vietii este cea mai buna dar si cea mai scumpa, am achitat la marina 160 euro si 10 euro domnului, din partea casei.
Am plecat dupa pranz pentru ultima etapa a calatoriei, vreo 30 de mile, pana la Pireu, locul in care aveam sa schimb echipajul.