Lindos

20.06

Este interesant cum ne amăgim cănd plecăm într-o vacantă că toate problemele, categoria "to do", ramân acasă și noi plecăm eliberați de orice sarcina. Și asta pentru ca îl uităm pe atotputernicul zeu Murphy.

De câte ori i-ați închinat un gând pios sau o bere băuta în cinstea lui înainte de a lua drumul vacanței? Bănuiesc că niciodata.

Cu o zi înainte de a pleca, adica pe 18.06, am rezolvat totul, sau așa credeam eu. Cu o săptămâna înainte am stat doua zile pe drum și doua în vama de la aerportul Corlu din Turcia pentru a putea aduce avionul acasă, avariat in urma unui stupid accident la sol.

Nu vă doresc sa aveți patru-cinci vameși și dublu pe atât agenți de securitate ai aerportului în fața și să îi faceți sa ințeleagă că este avionul tau și că nu vrei altceva decât să îl iei acasă. Eram aproape de Ruse când am fost sunat de transportator care mi-a spus ca avionul aflat deja in camion  stă la vama Kapikule și asteaptă o declarație de la mine, cu ștampilă, evident, prin care să confirm că avionul nu este militar sau comercial. E drept că avionașul meu de două locuri și motor de 100 CP seamănă izbitor din profil cu avionul american de lupta F-16 însa am sperat să nu se prindă nimeni. 

Una peste alta, marți la prănz a sosit, vama româna bine școlită de UE a înteles din prima povestea așa că am pornit pe la șase seara cu avionul pus pe o remorca la Bacău. Am dormit intre trei și patru și la șase decolam spre Istanbul.

De la Dalaman la Kaș am zis să merg pe o variantă low cost, adică cu autobuzul. Autobuzele așteaptă în fața terminalului și merg la Fethiye, Marmaris cat si spre alte locuri, trebuie doar sa intrebi.

Am mers prima etapa până la Fethiye, vreo ora, cu 10 TL , aproximatv 4 euro. Apoi, după o oră și jumătate în care am servit masa, am mai mers vreo două ore până la Kaș Marina pentru 16 Tl, adică vreo 6 euro.

Total 10 euro în loc de vreo 100 Euro cât ar fi costat un taxi sau o firmă de transfer.

Încă de pe drum am început să vorbesc la telefon, să răspund la mailuri legat de chestii care nu ar fi trebuit să se întâmple. Începea vacanța, nu?

Când ești pe coasta turca merită sa vezi dacă nu prinzi vreo rețea grecească de pe vreo insulă. Costurile în Turcia sunt exorbitante, de exemplu un 1MB transferat îți ia din buzunar 9 euro fata de UE acolo unde companiile de telefonie mobilă trebuie să respecte tarife maximale.

Așa am făcut si eu cu ochii pe insula Kastelorizo, să nu cumva să ies din Cosmote, Turkcell astetandu-mă cu brațele deschise.

Kastellorizo

Azi am făcut ceea ce trebuie făcut la început de sezon: scoți totul de prin toate cotloanele și arunci ceea ce ce puteai foarte bine arunca și cu un an înainte. Pe de altă parte vezi și ce ai, pe unde sunt, ca la nevoie sa nu stai sa scotocești peste tot.

Ulei și filtre la motorul Yanmar de 54 CP, umflat barca pneumatică, dat o sfoară la motorul de 2.5 CP aferent, încercat sa umplu butelia cu gaz dar turcii au alt sistem decat UE asa ca nu am putut. Văd pe drum cum pregătim cafeaua daca se termină gazul.

În schimb, cald al dracului. În barcă, 34 de grade, afară, la soare, faci ochiuri pe butoiul de tabla. Așa-i mereu pe aici, însa dupa ce vom pleca, pe apa, e mai răcoare. Prognoza nu arată vreo schimbare, vânt slab din sector vestic pentru urmatoarele zile și soare.

Intenția este sa plecăm sâmbată, eu și Iuliana, din Kaș direct în Insula Karpathos, ocolind Insula Kastellorizo prin est. Ar fi vreo 130 de mile, aproximativ 24 de ore. Ma tem insa ca o sa folosim mult motorul având în vedere prognoza.

21-22.06

Vineri seara am fost și am luat-o pe Iuliana de la aeroport. Am inchiriat o masina din marină cu 40 de euro, am mai plătit încă pe atât motorina așa că mare lucru n-am facut, în termeni de economie, comparativ cu plata unui transfer care ar fi fost 95 de euro.

Sâmbată dimineața am continuat ce nu terminasem ieri, schimbarea lămpii de navigație din babord. Am mai făcut și altele pe barcă, însă la asta am lucrat foarte mult pentru că a trebuit să demontez o parte din balconul prova ca să bag cablul de alimentare pe țeava. Sunt supărat pe danezii de la Lopolight pentru că este a doua lampă cu leduri care mi se strică.

Am hotărât să cumpăr lămpi folosite de Hallberg Rassy din magazinul lor on-line. Să văd dacă va mai trebui să demontez balconul prova in viitor.

Programul bine statuat de mine s-a dus plutind pe apa sâmbetei...

Portul Kas

Am luat micul dejun in Kaș, pe malul portului, iar prânzul in marină, la un restaurant cu nume împrumutat de la vecinii de peste drum: Vati. Ospătarul, un tanar înalt și chipeș, a rugat-o pe Iuliana să-i scrie cum se spune în limba noastra "te iubesc", "bine ați venit" si "poftă bună", însă mare i-a fost dezamăgirea când a aflat că, de fapt, fetele din Ucraina nu vorbesc limba română.

Povestea asta mi-a amintit de eforturile mele de pe la începutul liceului de a-mi însuși cam același vocabular, când cunoscusem o tânară domnișoara din Cehoslovacia. Mai știu și astăzi " zavtra hodit na plaje", dacă așa s-o pronunța, și se dorea a fi o invitație la plaje pentru 
a doua zi.

Ne-am pregatit intens, am consultat prognoza meteo, am ales ruta cea mai avantajoasă, am făcut plinul cu apa si motorina și am pornit la fix ora 17.00 pentru ce avea să fie parcurgerea celor patru, poate cinci mile de la Kaș la Insula Kastelorizo. Eu nu pot trece nepăsator pe langa ea. Asa am făcut și în toamnă, în drum spre Kaș, de la Marmaris, când am dormit la ancoră în fața satului, Meis cum îi spun grecii, după ce ce am băut un litru de vin adus din Rhodos și servit de un ospatar român.

Am intrat pe înserat în golful bine apărat de adierea vantului și am servit cina, după un bine meritat somn de doua ore dupa istovitoarea călătorie.

Intrarea in golf, pastrand atat istoria veche, cetatea de pe culme,cat si istoria mai noua, geamia

Înconjurați de pisici, am mâncat și am sporovăit cu ospătarul, de loc din Ploiești. Ne mai văzusem și anul trecut și așa am aflat că domnișoara la care serveam micul dejun (venise aici cu mama ei din Timișoara) este acum antrenor de fitnes in Kuweit. Mama ei lucrează în continuare la același hotel. M-a intrebat si el unde sunt ceilalti, adică băiatul meu cel mic si prietena lui. (Cristi este si el in câmpul muncii acum, la Google, in Paris.)

Ospătarul urma să plece să lucreze la Londra, cu acte în regulă. Aici nu lucra cu contract, ca să zic așa. Era hotărât să mai lucreze pe afară vreo câțiva ani, timp în care să își termine casa de la Ploiești și să se întoarcă apoi să se apuce de o afacere, că destul a muncit pentru alții. 

Ne-a întrebat de vreo două ori ce mai este pe acasă. Trebuie să spui ceva acestor oameni, lor le este dor de tot ce înseamnă "acasă", de la Antonescu Crin până la vreme.

Nu pot decât să am respect pentru acești oameni și cred că schimbarea în bine pe la noi va fi facută de revolta pașnica a căpșunarilor.

23.06

Am coborât din barcă în dinghy (barca pneumatică), ne-am dezlegat de la "Droeppelmina" însă motorul nu a mai pornit. Uitasem un robinet deschis și a pierdut toata benzina. Am vâslit cu sandalele înapoi să facem plinul din canistră. Așa se face că am văzut lumea adunată în fața catedralei, în costume de baie și m-am gândit la o baie ca aceea pe care o fac indienii in Gange, mâine fiind Înălțarea.

Inaintea startului

 La un semnal toată lumea a început să înoate voinicește spre barca noastră. Am zis să nu fugim, sa vedem ce se intamplă. 

Până la urmă, înotătorii, femei si barbați, au trecut printre barca și mal.

Am aflat de la unul dintre ei, urcat într-o barcă de recuperare, că este un concurs ce se ține în fiecare an, de pe treptele catedralei pana in Kaș, în port. Distanța este de aproximativ 7 km și este un concurs multi-național. Văzusem dimineață câteva vaporașe cu pavilion turcesc sosind pline cu oameni si acum am inteles ce era cu ei.

10.25 Pornim către Lindos, pe Insula Rhodos, aflat la aproximativ 73 de mile. Vant, ioc, vorba baștinașilor de pe țărm, așa că motorul va avea o zi grea.

Am o problema la chart-plotter, se reseteaza una-doua. Am cautat un contact prost la alimentare dar nu am dibuit nimic.

Văd pe hartă că insula se cheamă Nisos Kastellorizo sau Nisos Meyisti iar pentru turci ea este insula Meis. Ehe, să nu fii nevoit să anunți un pericol și să trebuiască să spui lângă ce insulă te afli!

11.20 Dublăm Capul Zefiriu după ce am trecut pe langă Grota Albastra în care am intrat anul trecut. Grota este o scobitură adâncă în peretele stâncos, înaltă de  câțiva metri de la suprafața apei. Intrarea este doar la un metru de la apă, așa că nu poți intra cu un velier. Noi am închiriat o barca din port, cu grec cu tot, și am intrat cu capul între genunchi. Efectul care o face celebră este lumina care străbate apa de la intrare, tu stând în întunericul grotei astfel încât jocul de lumini și culori în spectrul albastru-violet este superb.

Prin dreapta ne defileaza insula Ro, care are un golf în partea de sud ideal pentru un stop și o baie, sub privirile celor care sunt la serviciu pe varful dealului. Insula este punct de observație NATO și nu ar trebui să oprești acolo. Noi am făcut-o cu un an în urmă făra să știm, însă nu ne-a gonit nimeni.

Am scos randa, am aerisit-o vreo jumătate de ora și am strâns-o la loc. Flutura neputincioasă într-un vânt de 3-4 kt la 20 de grade de prova.

12.45 Stația radio a primit un apel în ceea ce se cheamă Digital Selectiv Call, pe scurt DSC. Asta înseamnă că undeva, cineva are nevoie urgentă de ajutor. Sistemul DSC face parte dintr-un concept implementat în ultimii ani având la bază dezvoltarea comunicațiilor radio prin satelit și care se cheamă Global Maritim Distress and Safety System - GMDSS.

Având și un Automatic Identification System (AIS) la bord, ploterul care comunica cu AIS-ul, a pus un semn de way point pe nava care lansase apelul așa ca am identificat-o imediat. Nu prea am ințeles cum a făcut asta pentru că mai recepționasem alarme pe DSC in trecut fara ca ploterul să se sinchiseasca. Rămâne în studiu.

Revenind, vaporul în cauză era la 40 de mile SE de mine deci nu se punea problema să pot face eu ceva. Oricum, dupa un astfel de apel se instituie automat o celulă de criză care monitorizeaza situația.

18.30 Cină formată din saganaki din feta si salată de roșii. Se pune intr-un staniol feta, roșii, oregano, ulei de măsline și ardei (n-am avut) și se bagă la cuptor unde se înăbușe toata combinația și se cheamă că ai gătit un saganaki, Santorini style. O bere rece a încheiat festinul.

Vestea proasta a așteptat să terminăm de mâncat și ne-a lovit din senin: am rămas fără apă! Apa din rezervoarele bărcii pentru că în jur era destulă dar sărată. Nu a fost nicio dispută, Iuliana făcând plinul, a lipsit doar un cross-check la umplerea rezervorului. 

Înainte de plecare pusesem intr-o butelcă cu pompă manuală niște apă cu detergent pentru spălat parbrizul. A fost de bază la spălat vasele.

22.30 Dupa douasprezece ore lăsăm ancora la opt metri în golful din fața Lindosului, dupa care ascultăm frecatul lanțului pe pietrele de pe fund până adormim.

Golful Lindhou

24.06

Claritatea apei îmi confirmă fundul pietros al apei, vestea bună fiind că ne-am trezit în același loc în care ne-am culcat.

Lindosul se află la sud de Rhodos și este un sat cu o istorie de peste 5000 de ani, în secolul VI i.Hr. fiind chiar o putere colonială. L-a ajutat asezarea geografica, cu doua porturi naturale bine apărate de vânturile și valurile dezlanțuite. Cel mare, Golful Lindhou, este deschis către est, oferind adăpost pentru temutul Meltemi ce bate vara din directia NV-V aici.

Intrarea in golful Lindhou

Este și principalul loc de ancoraj, în lipsa vreunui cheu sau ponton.

Pe latura vestică se află o plajă cu nisip foarte fin, lucru rar întălnit în insulele grecești.

Plaja Pallas

Celălalt golf, Apostoly in cartea pilot, St. Paul pentru localnici și Sf. Pavel în ghidul în limba română este un golf foarte mic, cu o intrare îngustă și ape puțin adânci. Aici a acostat în anul 43 Sf. Pavel, aducând creștinismul pe insulă.

Golful Apostoly

Satul se întinde la poalele unei stânci de 110 m pe care au construit întâi grecii prin secolul IV un templu dedicat zeiței Atena, templu unde ar fi fost în vizită Alexandru Cel Mare și Elena din Troia.

În secolul XIII Cavalerii Ospitalieri ai Sf. Ioan au fortificat cetatea, adaugând creneluri mai înalte decât zidurile originale. Au trebuit să o facă, pirateria fiind în floare în perioada respectiva, mulți dintre pirați avandu-și bârlogul pe insula vecină, Karpathos.

Circulația mașinilor este interzisă în sat, așa că străduțele mici și întortocheate sunt toate pietonale și sunt pline de turiști în căutare de nici-ei-nu-știu-ce.
Orasul devine romantic dupa asfintit, cand zecile de autocare cu toate natiile pamantului si rusi au pornit inapoi, spre capitala insulei.

Doldora cu informații, am pornit cu dinghy-ul la mal să vedem pe viu satul cât și templul, transformat în cetate de cei ce aveau intr-o mana crucea si în cealaltă sabia.

De pe plajă porneau magărușii, unii spre piața mare, 5 euro, alții spre cetate, 7 euro. 

Piata Mare

Drumul spre cetate 

Nu am scăpat și am mers pâna în piață pe măgar. Partea proastă a fost că cel care îi mâna de la spate fusese un Schuhmacher într-o viață anterioară, așa că îi tot îndemna pe cei doi magăruși să taie turnantele sau să depășească în locuri în care străduța avea cam un metru lățime. Magărușul era protejat, între el și peretele de piatră fiind piciorul meu. La un moment dat era să cad din șa, așa că i-am bătut obrazul zurbagiului. 

Am ajuns puțin crăcănat în piața mare, mișcându-mă vădit încurcat către cetate. Din motive strategice, cetațile se asezau cât mai sus, pentru a-și da dușmanul duhul până la porțile cele mari. Asta am făcut și noi, pe vreo treizeci și cinci de grade plus o taxă de 6 euro pentru a trece prin sofisticatul sistem de acces, care însă nu funcționa.
Văzute la un loc, de sus, satul, golfurile și marea cea mare păreau ceva la limita dintre vis și realitate. Cerul, cerul de Grecia, albastru și nepătat de niciun nor, se contopea undeva, hăt, în depărtare cu violetul, violetul de Egee, făcându-ți un dor de ducă dincolo de orizont.
Interiorul cetătii avea si lucruri delicate pe langa masivitatea zidurilor:

Lume multă, în general vorbitoare de limbă rusă, pozându-se cu, pe, sub sau dupa coloane. Plus scălămbăiala de vacanța a omenilor care, altfel, par normali.

Am coborât în sat, printre papuci, tricouri, genți, ceramică, coliere la metraj, brățări, sandale, ulei de măsline, pălării, magneți de pus pe frigider, prosoape, chiloți și sutiene de baie, icoane la preț fix, cămăși de bumbac, vrăjitoare din paie, prosoape de bucătărie și cum toate trebuiau să poarte un nume, au fost inscripționate cu "Rhodos". 

Dacă schimbi insula, să zicem Kos, se va schimba doar inscripția.
Am intalnit pe insula foarte mult mozaic facut din pietricele colorate in alb si negru, numit choklakia. 

Pe langa rolul decorativ au si un scop practic, de a racori atmosfera cand sunt udate cu apa.

Am mâncat un pește bun și proaspăt cu adevarat într-un restaurant mai lăturalnic, pe nume Maria. Am comandat ceea ce mânca și proprietarul așa că nu aveam cum sa ma înșel. Iuliana a preferat midiile, pe mana ei, dar fara regrete, poate ceva legat de cantitate.
Inspirati de localnici, am pornit catre casa noastra plutitoare pentru siesta.

Ajunsi la barcă am decis că a fost înțelept să nu transformăm într-o dispută lipsa apei din rezervorul bărcii. De vină a fost un furtun care a crapat și toată apa a fost transferată de către pompa de apă caldă în santină și, de acolo, de pompa cu același nume, în mare. În acest fel am verificat cu aproximativ 200 de litri de apă potabilă buna funcționare a circuitului de evacuare a apei din barcă. Adevărata problemă rămânea completarea apei de care aveam mare nevoie. Am cumpărat patru bidoane de câte cinci litri de apă plata și am cărat cu barcuța pneumatică de pe plajă în total 80 de litri.
Înainte de a ieși pentru cină, tot echipajul a trecut fericit pe sub duș.

Am mâncat pe o terasa cocoțată pe acoperiș, mai toate restaurantele având astfel de locuri; dar exclus pentru prânz, din cauza soarelui.

Mulțumiți, ne-am îndreptat spre plajă să luăm dinghy-ul către Droeppelmina. Pe la jumătatea drumului ne-am întâlnit cu un grup de englezi în starea lor firească pentru miezul nopții, cu o miresă în mijloc. Se opriseră să îl caute pe Simon, mirele, care dispăruse ca prin farmec. Mergând noi mai la vale am văzut un scuter ce urca cu doi domni pe el, cel din spate fiind la mare ținută. Am dedus imediat ca el este Simon. Scuterul a coborât după un minut-două fără mire însă s-a întors din nou de la plajă cu o doamnă pe locul din spate. Interesant, nu? Ne-am adus aminte de filmul "Patru nunți și o înmormântare".